Cred că cel mai înfiorător lucru pe care îl poate auzi inima unui creştin sensibil este fâlfâitul aripilor lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să coboare. El vrea să intre în Parlamentul nostru, în Congresul nostru şi în Senat. Vrea să intre în echipele noastre de baseball şi hochei. Dumnzeu vrea să intre, dar nu poate din cauză că judecata - mânia Lui - este peste oameni. Furia este peste o lume violentă, stricată, plină de vicii. Duhul Sfânt nu are odihnă şi nu poate coborî. El ar vrea să se pogoare, pentru că iubeşte omenirea. El iubeşte pe cel mai negru păcătos din toată lumea, şi acesta poţi fi tu sau eu. Păcatul este al inimii, al trupului sau de comportament.

   Presupun că n-aş fi vorbit despre toate acestea, dacă tot ce aş fi avut de spus era că lumea nu poate primi Duhul Sfânt. Preocuparea mea cea mai mare este că Duhul Sfânt nu se poate aşeza nici chiar peste creştini. Acum, fiecare creştin are o măsură din Duhul Sfânt. Haideţi să clarificăm lucrul acesta! "Dacă nu are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui" (Romani 8.9). Când Duhul Sfânt convinge un om şi îl regenerează, în viaţa acelui om există o resursă de Duh Sfânt.

   Duhul Sfânt este într-o anumită măsură locatar înlăuntrul fiecărui om convertit. Altfel, n-ar mai fi convertirea. Duhul Sfânt nu stă în afara unui om şi-l regenerează. El intră ca să îl regenereze. Acesta este un lucru, iar noi suntem bucuroşi şi recunoscători pentru el, însă este cu totul altceva ca Duhul Sfânt să coboare cu aripile-I întinse, neinhibat, liber şi satisfăcut să umple biserici şi denominaţiuni. Acesta e un lucru total diferit.

   Acea măsură din Duhul dinlăuntrul fiecărui om convertit este bună, corectă şi reală. Este, de asemenea, adevărat că Duhul Sfânt vrea să se pogoare aşa cum porumbelul a vrut să se aşeze pe pământ uscat şi nu a găsit loc să-şi pună piciorul. Şi astăzi Duhul caută un loc de odihnă pentru picioarele Sale, iar noi am numit aceste vizitări "treziri" - şi noi tânjim după pogorârea Duhului!

   Trebuie să spun adevărul, şi adevărul nu este bine primit, nici măcar de sfinţi. Adevărul simplu este că, până când nu experimentăm o Pogorâre peste evanghelism, peste fundamentalism, peste bisericile noastre evanghelice, până când Porumbelul lui Dumnezeu nu poate coborî cu aripile-I întinse şi până când nu se poate face cunoscut şi simţit în mijlocul nostru, ceea ce se numeşte fundamentalism, va fi liberalism în anii următori. Şi liberalismul va fi unitarianism.