Matei 26:38-39

„Isus le-a zis atunci:” Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.” Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”

M-am gândit la faptul că nu se poate să intrăm în Săptămâna mare, aşa cum i se spune în popor, sau Săptămâna Patimilor Domnului Isus, şi să nu ne aducem aminte de greul suferinţei Sale.

Nu se poate! Nu cred că poate un credincios născut din nou să treacă peste momentele acestea grele din viaţa Mântuitorului pe când era pe pământ.

Pentru că Domnul Isus nu a suferit pentru Sine. Domnul Isus nu a suferit din pricina vinovăţiei Sale, ci a suferit moartea de cruce pentru mine şi pentru tine.

Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El.

Şi dacă El nu ar fi murit în locul nostru pe lemnul crucii, noi astăzi nu eram aici, ci eram în fundul iadului, în focul veşnic.

Dar pentru că El, Domnul, a murit şi a înviat, noi astăzi trăim. Trăim prin El şi pentru El.

Cercetând Cuvântul acesta din Matei, mi-am adus aminte că, vizitând Ţara Sfântă, am ajuns pe Muntele Măslinilor, locul în care Mântuitorul se retrăgea de multe ori împreună cu ucenicii, sau alteori în singurătate, noaptea, ca să Se roage. Să stea de vorbă cu Tatăl.

Evanghelistul Matei relatează, în versetele acestea, pe care le-am citit, ultimul episod din viaţa de rugăciune a Domnului Isus Cristos înainte de moartea Sa, înainte de patimile Sale, atunci când era pe pământ.

Este ultima dată când Domnul S-a mai rugat în acest loc. În Grădina Ghetsimani.

Spune Cuvântul Sfânt că a mers puţin mai înainte şi acolo a căzut cu faţa la pământ.

Tradiţia spune că stânca, sau lespedea pe care Mântuitorul a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, se află în Biserica construită peste ea şi poartă numele de Biserica Neamurilor, pentru că, la construirea ei, în anul 1928, au contribuit multe ţări creştine.

Biserica aceasta are vitraliile într-o culoare violet, ceea ce face ca, în interior, să fie un semiîntuneric, reprezentând noaptea în care Domnul Isus S-a rugat aici şi a fost vândut de către Iuda Iscarioteanul.

Faţa Bisericii este înspre miazăzi, exact pe direcţia Porţii de aur a zidului Ierusalimului, şi are în faţă patru coloane, reprezentând pe cei patru evanghelişti.

Ce vreau să spun, însă, este faptul că lespedea aceasta de piatră, care se găseşte în faţa Altarului, este înconjurată de gărduleţ care reprezintă Cununa de spini pe care Domnul Isus a purtat-o în locul nostru.

Cununa de spini pe care Domnul a purtat-o în locul meu şi în locul tău.

Pe cele trei laturi ale acestui gărduleţ este câte o cupă neagră, lângă care stau câte două păsări, de asemenea negre, reprezentând duhurile celui rău, care Îl îndeamnă pe Mântuitorul care se ruga fierbinte către Tatăl: „Dacă este cu putinţă, îndepărtează de la Mine paharul acesta”, Satana Îi spunea: Nu bea paharul; nu bea paharul. De ce să suferi pentru nişte păcătoşi?

Iar la cele două colţuri ale gărduleţului, se află câte o pasăre de argint, albă ca un porumbel, reprezentând pe Duhul Sfânt, care, în timp ce-L înbărbăta, în timp ce-L încuraja pe Isus, Îi şoptea: Bea paharul, bea paharul.

Duhul Sfânt Îl întărea pe Fiul, spunându-I: Tu, Isuse, pentru aceasta ai venit în lume. Să bei paharul greu al suferinţelor. Tu ai venit să iei povara lumii pe umerii Tăi.

Atât de greu şi de amar era acest pahar, încât, avându-l în faţă, Domnul Isus ar fi vrut să nu-l mai bea.

Ar fi vrut Domnul Isus să renunţe.

Ştiind că a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit, ar fi vrut Mântuitorul să se întoarcă Acasă, fără să mai ispăşească pedeapsa care dădea pace poporului Său şi care aducea mântuirea neamurilor.

Dar ce era, de fapt, în acest pahar, în faţa căruia Domnul Isus ar fi dorit să Se dea învins?

Am fost foarte curios, de aceea m-am uitat în el şi am văzut că în paharul pentru care Isus se ruga cu lacrimi şi sudoare ca de sânge, ca dacă este cu putinţă să fie îndepărtat de la El, se găsea multă, multă suferinţă amară.

Era acolo, în paharul Domnului, RESPINGERE.

Aminteam aici, mai devreme, că Domnul a venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu, strigând: La moarte cu El.

Ai Săi L-au respins ca pe un făcător de rele.

Apoi m-am uitat şi am mai văzut BATJOCORĂ. Multă, multă batjocoră: dacă Eşti Christosul, fă şi aici minuni, dă-Te jos de pe cruce; mântuieşte-Te pe Tine.

Şi am mai văzut UMILINŢĂ.

Şi am mai văzut DISPREŢ. Nicio consideraţie pentru Cel ce a vindecat pe toţi cei ce au fost aduşi la El, nicio consideraţie pentru Cel ce a săturat poporul cu pâine şi peşte. Numai dispreţ şi umilinţă.

Am mers mai departe şi am văzut că L-au SCUIPAT ca pe o stârpitură.

Şi am văzut multă DURERE.

Tată, dacă este cu putinţă, ia-Mi durerea.

I-au SMULS firele din barbă.

În urmă, rămâneau răni şi sânge.

Am mai văzut o CUNUNĂ DE SPINI.

Spini grei ascuţiţi, care intrau adânc în ţeasta capului ceresc.

În acelaşi pahar greu, erau lovituri de NUIELE dar şi lovituri de BICI, despre care, este adevărat, în Scripturile traduse pentru noi nu se scrie, dar în Scriptura tradusă în Germană se vorbeşte despre un instrument de tortură pe care l-au folosit şi nemţii în al doilea război mondial, numit: GHEISEL.

Eu am văzut un asemenea instrument în Muzeul Holocaustului din Israel.

O coadă scurtă cu trei până la cinci curele la capătul cărora era fixat câte un plumb sau un ciob de sticlă.

Cu asemenea instrument, ostaşii Romani au arat pe spinarea Mântuitorului.

O misionară, prietenă de familie, mi-a povestit cum, într-o zi în care era tare necăjită, era în bucătărie şi plângea şi se ruga Domnului.

Spunea sora că a venit Isus lângă ea, s-a uitat în ochii ei cu nişte ochi adânci, a întors spatele şi i l-a arătat, era numai răni şi sânge.

În Psalmul 129:3, spune Domnul: „Plugarii au arat pe spinarea Mea, au tras brazde lungi pe ea.”

Aceasta era în paharul Domnului Isus.

Apoi, uitându-mă în continuare în pahar, am văzut PIROANE în mâini şi picioare.

Am văzut ARŞIŢA soarelui Palestinei.

Şi am văzut: Suferinţă, durere, lacrimi.

Şi am mai văzut, la fundul paharului, o moarte cumplită şi un strigăt de durere:

„Tată, dacă este cu putinţă, depărtează paharul acesta de la Mine; totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”

Încurajat de Duhul Sfânt, aşa cum spuneam la început, Domnul Isus a băut paharul suferinţelor, înghiţitură cu înghiţitură, până la sfârşit. Pas cu pas, Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a dus crucea grea a suferinţelor Sale până la capăt.

În Matei 20:22, spune Domnul: „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau eu?"

Cu siguranţă că nu!

Dar Mântuitorul ne-a pregătit şi nouă câte un pahar, ca să bem împreună cu El.

M-am uitat în paharul meu, să văd ce mi-a dat mie să beau.

Şi am văzut: IERTARE, MÂNTUIRE, BUCURIE în Duhul Sfânt, PACE, VINDECARE, ELIBERARE de sub robia păcatului, VIAŢA VEŞNICĂ, şi am văzut UN LOC ÎN CER, lângă El.

Nu vrei să bei şi tu, suflete drag?

Domnul zice în Cântarea Cântărilor: Beţi, beţi, prieteni, şi îmbătaţi-vă de dragoste.

Dacă Domnul Isus nu ar fi băut paharul suferinţelor Sale, atunci în paharul nostru, pe care trebuia să-l bem, era moartea veşnică în focul iadului.

Dar a preferat Domnul să-l bea în locul nostru. Amin.