Poate că în zilele noastre este o idee la modă să faci oamenii să se simtă fericiţi şi să le spui că pot avea viaţa veşnică fără a o pierde vreodată doar dacă "îl acceptă pe Isus", după care pot trăi cum le place. Poţi să ţii mari conferinţe legate de acest subiect, poţi să construieşti colegii biblice şi să aduni mari grupuri de creştini ocupaţi. Dar este o greşeală. Biblia spune că tuturor celor ce L-au primit - le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.

   Shakespeare a pus în gura lui Hamlet următoarele cuvinte: "Danemarca - întreaga Danemarcă este lăsată pradă unei mari haine de jale". Aş vrea să schimb această expresie şi să spun. "Da, Doamne, eşti al meu, chiar dacă mă costă sângele şi moartea. Eşti al meu chiar dacă mă costă pierderea prietenilor. Eşti al meu chiar dacă asta înseamnă pierderea slujbei, a poziţiei sau a rangului!"

   Mă gândesc la răposatul Louis Henry Zeimer din Toledo, care, timp de mulţi ani înainte de a muri, a fost pastorul marii biserici Toledo Gospel.  Înainte de a se converti, a păstorit o biserică denominaţională. Povestea deseori de momentul în care a citit pentru prima dată o copie a revistei Alliance Life şi cum a fost pus faţă în faţă cu posibilitatea de a fi mântuit - şi de a şti acest lucru. Simplu, şi-a dat inima Domnului şi a fost convertit.

   Apoi, a început să le predice oamenilor săi despre minunea naşterii din nou şi trezirea a venit. A fost chemat de liderii denominaţiei sale să povestească despre acest lucru, aşa că s-a ridicat şi a citit din scrierile lui Luther şi le-a arătat că ceea ce predica el era ceea ce Luther a propovăduit despre credinţă şi justificare. L-au acuzat de erezie şi i-au cerut să demisioneze.

   "Asta a fost promovare!", a declarat el mai târziu. A acceptat amvonul unei bisericuţe a Alianţei creştine şi misionare, dar predicile şi slujirea lui au format foarte curând marea biserică Toledo Gospel care a trimis zeci de misionari în lume - dintre care trei au fost fii şi fiice de-ale lui. Acest om a ştiut ce înseamnă să primeşti şi să trăieşti pentru Isus în mod agresiv şi cu întreaga personalitate. A renunţat la tot - amvon, casă parohială, pensie. Totul s-a dus de dragul lui Hristos.

   Este vremea să fim bărbaţi - şi femei!

   De ce doresc creştinii ca totul să fie deja gătit, feliat, sărat şi se aşteaptă ca Dumnezeu să vină şi să aştepte ţinând mâncarea la buzele lor de bebeluşi în timp ce ei lovesc masa şi plescăie? Şi noi credem că acesta e creştinism! Nu este! O rasă atât de degenerată, de nelegitimă nu are nici un drept să se numească creştină.

   Aceia care insistă asupra faptului că Domnul Dumnezeu le face pe plac, lăsându-i să meargă mai departe aşa cum sunt şi că la sfârşit, tot le va spune: "Veniţi, slujitori credincioşi", sunt nebuni. Cineva trebuie să le spună acest lucru acum. Trebuie să îndeplinim orice condiţie pe care o pune El!