Portretul nostru zugrăvit de Pavel nu este prea atrăgător. Eram "fără putere", "nelegiuiţi", "păcătoşi" şi "vrăjmaşi ai lui Dumnezeu". Aceştia sunt oamenii pentru care a murit Dumnezeu.

   Paul Faulkener, terapeut pe probleme de familie, povestea despre un bărbat care căuta să adopte o adolescentă cu probleme. Mulţi nu înţelegeau logica tatălui. Fata avea un comportament distructiv, nesupus şi nesincer. Într-o zi a venit de la şcoală şi a răscolit întreaga casă în căutare de bani. Când a ajuns tatăl acasă, ea dispăruse şi casa era cu susul în jos.

   Auzind ce făcuse fata, prietenii lui l-au îndemnat să nu finalizeze procesul de adopţie. "Las-o să plece!", i-au spus. "La urma urmei nu e cu adevărat fiica ta". Răspunsul lui a fost simplu: "Da, ştiu. Dar i-am spus că este."

   Şi Dumnezeu a făcut un legământ de adopţie a copiilor Săi. Legământul Lui nu este invalidat de răzvrătirea noastră. Una e să ne iubească atunci când suntem puternici, supuşi şi dispuşi. Dar când răscolim casa şi furăm ce este al Lui? Acesta este testul dragostei.

   Şi Dumnezeu trece testul. "Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi păcătoşi, Cristos a murit pentru noi".

   Surorile din biserica în care am slujit nu s-au uitat la mine şi la alunele mele spunându-mi: "Revino după ce înveţi să găteşti!"

   Tatăl nu s-a uitat la casa devastată spunând: "Revino după ce înveţi ce înseamnă respectul."

   Dumnezeu nu S-a uitat la viaţa noastră ponosită spunând: "Voi muri pentru voi dacă veţi merita."

   Şi nici David nu s-a uitat la Mefiboşet spunându-i: "Te voi salva după ce vei învăţa să umbli."

   Mefibo- cum?

   Mefiboşet. După cum vei auzi povestea lui vei înţelege de ce i-am menţionat numele. Scutură de praf cărţile 1 şi 2 Samuel şi acolo îl vei găsi. (Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare. Când a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan, doica acestui copil, care pe atunci avea cinci ani, l-a luat şi a fugit, şi fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi copilul a rămas olog. Numele lui era Mefiboşet).

 Parantezele ce încadrează acest verset nu sun greşeli de tipar. Mefiboşet este o paranteză a Bibliei. Versetul acesta nu ne spune prea multe - doar numele lui (Mefiboşet), nenorocirea lui (a fost scăpat de doică), diformitatea lui (olog) şi apoi textul merge mai departe.

   Dar e suficient pentru a ridica nişte întrebări. Cine era acest băiat? De ce apare povestea lui în Scriptură? De ce îl menţionează Lucado într-o carte despre har? Poate ar fi bine să vedem contextul.

   David nu avea de gând să respecte această tradiţie, dar familia lui Saul nu ştia acest lucru. Aşa că s-au grăbit să fugă. Principala lor preocupare era Mefiboşet, pe atunci în vârstă de cinci ani, întrucât după moartea tatălui şi a unchiului său el ar fi fost moştenitorul probabil al tronului. Dacă David voia să îi nimicească pe urmaşii lui Saul, acest băieţel ar fi fost în capul listei. Aşa că familia a fugit din cetate. Dar în graba momentului, a alunecat din braţele doicii şi şi-a nenorocit pentru totdeauna ambele picioare. Avea să fie olog pentru tot restul vieţii.

   Dacă povestea aceasta începe să îţi pară cunoscută, să ştii că aşa şi trebuie. Tu şi Mefiboşet aveţi multe în comun. Nu te-ai născut şi tu din spiţă împărătească? Şi nu porţi şi tu rănile unei căderi? Şi nu am trăit fiecare din noi în teamă de un împărat pe care nu l-am văzut niciodată?

   Mefiboşet ar înţelege de ce ne zugrăveşte Pavel pe noi, cerşetorii, prin cuvintele "fără putere". Aproape două decenii tânărul prinţ a trăit într-o ţară îndepărtată, neputând să meargă înaintea împăratului, temându-se să îi vorbească. Era fără putere.

   Între timp împărăţia lui David înflorea. Sub domnia lui, Israel a devenit de zece ori mai mare. Nu a cunoscut nici o înfrângere pe câmpul de luptă şi nici o revoltă la curtea sa. În Israel domnea pacea. Iar David, păstorul devenit rege, nu a uitat promisiunea făcută lui Ionatan.