Fulgi de vindecare

Autor: Ligia Trinca | Album: fara album | Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Diferit in 18/05/2012

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 10/10 X

Media 10 din 1 vot

De la geamul unui salon de spital, doi ochi albastrii ca seninul cerului, privesc afara.

Doua suvite negre ca abanosul, stau arcuite peste frunte.

Coridoarele sunt mereu pline de carucioare trase sau pasi agitati, dar azi parca tot haosul spitalului ramane-n urma. Acei ochi purtatori de Cer, se deschid mari in fata spectacolului de afara.

O multime de punctulete mici si albe au pornit de undeva de sus si vin agale spre oameni, spre parcuri, orase si strazi. Mica padure din apropiere devine incet invizibila.

Un strat alb de puf ciudat aduce egalitate in nuanta, un alb pentru banci, masini, caciuli si iarba. O singura culoare pentru fericire, lacrimi sau singuratate.

Pentru ca picioarele nu raspundeau dorintei de-a tasni pe usa salonului direct afara, manuta fragila a apasat butonul verde. Butonul verde era unul din zecile de butoane de pe un fel de telecomanda ce mereu o asezau sub manuta fragila, si indeplinea comenzile.

Trecura 4 ani de cand ochii inocenti si senini priveau lumea doar de la fereastra. In tot acest timp, niciodata nu intalnise punctulete albe mici.

Cand asistenta anunta ora plimbarii si punea scaunul cu rotile in miscare, afara in gradina existau flori, iarba verde, copaci cu frunze cenusii, pasari calatoare, furnici grabite, picuri mici de ploaie, dar niciodata nu-ntalnise fulgii.

Poate pentru ca in zona aceea nu ajungea niciodata zapada. Dar azi, dintr-un nu stiu care motiv, afara a-nceput a-nzapezi. Fereastra s-a deschis larg, si cum vantul incepu a bate dinspre Nord, cativa fulgi agitati s-au pitit in salon, tocmai pe manuta lui. Atunci, pentru prima data degetele subtiri s-au miscat si buzele au schitat un zambet clar. Simtea!

Simtea punctuletul acela alb si rece cum se topise in palma lui,o palma insensibila de mult din cauza bolii. Si au urmat mai multi fulgi, unul dupa altul, reci si umezi, dar senzatia era atat de placuta, atat de necunoscuta, incat fara sa-si dea seama, statuse acolo, in fata ferestrei larg deschise, mai bine de-o ora. Afara totul era alb, linistit si pustiu. Ningea fara oprire.

Potopul de fulgi era tot mai puternic. Imaginea brazilor incarcati de zapada, imaginea padurii din apropiere, doi pui de caprioara alergand peste raul ingust. Cateva pasarele cautand intrarea in casuta din copacul vecin. Cerul liber de nori. Mirosea a viata.

Privea intrebandu-se cum poate sa cada fulgi atat de albi dintr-un Cer atat de albastru. Si-atunci a-nteles ce se petrecea cu el: iubea iarna. Pentru ca iarna-i aducatoare de fulgi de vindecare.