Patru feluri de cunoaştere

În eforturile noastre de a determina modul în care ne putem evalua ideile referitoare la viaţa, probabil că cel mai bun punct de plecare este sa trecem în revistă cum ne formăm opinile legate de orice subiect. Filozofi au indentificat patru drumuri diferite în calatoria spre cunoastere : intuiţia, raţiunea, experienţa si  revelaţia.

Intuiţia

Intuiţia este acel drum spre cunoasterea care are nevoie doar de o certitudine subiectivă  şi nu de o dovadă externă sau raţională pentru a-şi justifica credinţa.

Rădaciniele intuiţiei sunt cu adevarat complexe. Jhon Calvin susţine ca anumite concepte  sunt date nederivate pe care fiecare fiinţă umana le consideră  parte a umanitaţi lăsate de Dumnezeu. Indiferent de sursa ei, intuiţia pare a fi procesul prin care o idée iese la suprafaţa intelectului unei persoane cu o singuranţă bazată pe surse interne nedefinite, nu pe cele externe definite.

Raţiunea

Mintea a fost privită de mulţi ca fiind central personalităţii, capacitatea care-l separă pe om de animal în modul cel mai evident.

Aristotel sustine ca mintea noastra este capabila sa construiasca podul peste prapastia care desparte naturalul de supranatural. Uni mai sustin ca mintea noastra nu a fost afectata de cadera in pacat, idée devenita clasica în teologia romano-catolică.

O data cu cresterea în cunoaştere, minţii îi este atribuită o valoare tot mai mare, ca fiind instrumentul prin care cineva poate descoperi ceea ce doreşte să  afle, fie că este vorba de Dumnezeu, de natură sau de om.

Raţionalismul, urmat în mod foarte serios, ridică foarte rapid o problemă majoră. Dacă doi gânditori îsi apară în mod rezonabil punctele de vedere contrare, care este calea care trebuie urmată? Ar fi naiv să cred că ideea mea este adevarată, deoarece, în acelaşi moment, tu crezi că ideea ta contrară este adevarată.

Raţiunea , din punctul meu de vedere, nu este destul de bună pentru a fi folosită ca arbitru final. Oamenii au păreri diferite in privinţa a ceea ce este raţional.

Experienţa

O altă cale  de cunoastere insistă asupra ideii că cel mai bun dascăl este experienţa. Intuiţia este pur subiectivă, iar raţionalismul duce la diferenţe de opinie ireconciliabile.

Calea empirică este o filozofie a cunoasteri care sugerează că informaţiile materiale, adică experienţele care pot fi observate şi măsurate sunt cele ce ne pot oferi autoritatea necesară.

Abordarea empirica îsi are totuşi limitele ei

În primul rând, cel mai bun lucru pe care-l poate face un empirist este să raporteze informaţiile şi să generalizeze cu privire la un model general valabil.

În al doilea rând, empiristul nu poate spune nimic cu deplină siguranţă.

În al treilea rând, empiristul se limitează la ce se vede. Întreaga bază a empiristului e alcatuită din date observabile şi aceasta limitează drastic domneniile despre care empirişti pot vorbi.

Revelaţia

Revelaţia speciala este un termen teologic care se referă la acea descoperire divină care trece dincolo de lumea naturală şi care ne dă detalii mai specifice  pe care trebuie să le ştim pentru a putea trăi, dar pe care nu le putem descoperi prin studiul ştiinţific al creatiei lui Dumnezeu.

Alte articole mai puteti gasi : http://sasualexandru.wordpress.com/