Acum urmează cea mai importantă şi solemnă întrebare: "Este posibil ca un om să treacă din starea lumească în cea duhovnicească? În ce fel?"

   Cred că primul lucru care se cere este ca omul să aibă o viziune cât de cât despre viaţa duhovnicească şi puţină credinţă pentru aceasta. Inimile noastre sunt atât de pline de necredinţă, fără ca noi să o ştim, aşa încât nu acceptăm faptul că am putea deveni oameni duhovniceşti. Nu o credem.

   Discutam cu un om cu multă experienţă creştină despre venirea mea în Anglia, iar el îmi spuse despre un tânăr promiţător, posesorul multor daruri, dar despre care prietenul meu nu putea înţelege de ce nu se putea bucura de o mai mare binecuvântare. Cei doi au petrecut toată ziua încercând să afle ce îl împiedica pe tânăr să aibă parte de o binecuvântare sporită. Doar pe parcurs au descoperit că esenţa problemei o reprezenta necredinţa. El nu credea că este posibil să trăiască o viaţă consacrată. El nu era sigur că Dumnezeu era pregătit să-i ofere binecuvântarea. Pe parcursul zilei însă, în timp ce discutau şi se rugau, tânărul a realizat ce înseamnă să te încrezi în Dumnezeu pentru a primi puterea unei vieţi de predare totală şi a primit binecuvântarea de la Dumnezeu, iar de atunci încoace a fost de zece ori mai binecuvântat în lucrare decât fusese vreodată. Trebuie să crezi că dacă eşti pregătit şi dornic, Dumnezeu va putea să facă din tine un om duhovnicesc.

   Cuvântul ne vorbeşte despre două puteri de viaţă - a firii (sau a cărnii) şi a Duhului; firea- viaţa noastră sub puterea păcatului; Duhul - viaţa lui Dumnezeu care vine să înlocuiască viaţa ta. Ceea ce trebuie să facem şi ceea ce ne spune Biblia este să supunem morţii întreaga noastră viaţă cu tot ce înseamnă putere în ea, pentru a nu mai fi nimic şi pentru a primi viaţa lui Hristos şi a Duhului Sfânt, care să lucreze totul pentru noi. Trebuie să crezi că aceasta poate fi realitate.

   Vei zice: "Aceasta este atât de măreţ, de sfânt şi de glorios, nu cred că am să pot ajunge."  Nu, nu vei putea; dar Dumnezeu ţi-o va trimite. Strădaniile tale reprezintă cel mai mare pericol; tu nu vei reuşi, dar dacă crezi că Dumnezeu vrea ca într-un mod supranatural, conform dragostei sale veşnice, să-ţi ofere puterea Duhului Sfânt din ceruri, atunci El va face pentru tine mai mult decât vei putea tu să ceri sau să gândeşti.

   Eu cred că este posibil ca omul să trăiască zilnic prin călăuzirea Duhului Sfânt. Am citit în Cuvântul lui Dumnezeu că Domnul revarsă dragostea Sa în inimă prin Duhul Sfânt. Am citit în Cuvântul lui Dumnezeu că toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul Sfânt sunt copii ai lui Dumnezeu. Am citit că dacă ne naştem din nou trebuie să umblăm în Duh sau călăuziţi de Duhul Sfânt. Înseamnă că ESTE  posibil; este viaţa la care ne cheamă Dumnezeu şi pentru care ne-a răscumpărat Hristos. După ce Şi-a vărsat sângele, S-a înălţat la cer pentru a trimite oamenilor Săi Duhul. După ce a fost preamărit, prima Sa lucrare a fost aceea de a trimite Duhul Sfânt. Dacă vei începe să te încrezi în puterea de ispăşire a sângelui lui Hristos şi în puterea slăvitului Isus de a-ţi pune în inimă Duhul Sfânt, atunci tu ai făcut deja primii paşi în direcţia cea bună.

   Dacă totuşi te vei simţi vreodată apăsat, ţine-te strâns de Isus. El poate să te umple de Duh Sfânt, deoarece El ţi-a poruncit: "fiţi plini de Duh."

   Dar în al doilea rând, nu este de-ajuns ca un om să aibe o viziune despre viaţa duhovnicească care ar trebui trăită; este la fel de necesar ca omul să fie încredinţat de starea sa lumească. Aceasta este o lecţie dificilă şi serioasă, dar necesară. Există o foarte mare diferenţă între păcatele celui neconvertit şi cele ale credinciosului. În calitate de neconvertit a trebuit să fii convins de păcatele tale şi să ţi le mărturiseşti. Dar de care lucru ai fost cel mai încredinţat? De grozăvia păcatului, apoi în foarte mare măsură de vina păcatului şi de pedeapsa acestuia. Dar n-ai prea fost conştient de păcatele lăuntrice, spirituale. Nu aveai cunoştinţă de ele. Dumnezeu nu face de obicei acest lucru la convertire. Deci cum va scăpa omul de acestea două - păcatele mai ascunse şi păcătoşenia profundă, interioară? Iată cum : după ce a devenit creştin, Duhul Sfânt îl convinge de viaţa lumească, iar omul se va întrista şi se va ruşina de ea, strigând întocmai precum Pavel: "O, nenorocitul de mine!"  Va căuta ajutor şi se va întreba: "De unde-mi va veni scăparea?"  O va căuta în multe feluri, prin luptă şi eforturi; dar nu va avea parte de ea până când nu va putea să îngenuncheze predat total la picioarele lui Isus. Reţine, că dacă vrei să fii un om duhovnicesc, dacă vrei să fii plin de Duh, atunci aceasta trebuie să vină de la Dumnezeu din ceruri. Doar singur Dumnezeu o poate realiza.

   Cât de schimbate ar fi trăirea, rugăciunea şi predicarea noastră dacă prezenţa Duhului Sfânt, care umple eternitatea şi universul ni s-ar revela! În acest scop Dumnezeu doreşte să ne aducă într-o stare de zdrobire totală. Cineva îmi spunea: "Este groaznic acest imperativ de a muri."  Da, este groaznic dacă ar trebui să-l împlineşti prin propriile puteri. O, de-ai înţelege că Dumnezeu L-a dat pe Isus la moarte, şi că Dumnezeu vrea să te sădească în Isus, astfel ca tu să fii eliberat de puterea blestemată a firii! Să crezi că a fi complet zdrobit şi deznădăjduit este o binecuvântare, pentru ca să poţi învăţa să te încrezi doar în Dumnezeu. Pavel a spus odată: "Am purtat pedeapsa păcatului în mine, pentru ca să învăţ să  nu mă încred în mine însumi, ci în Dumnezeu care învie morţii." Acesta este locul unde trebuie să ajungi prin condamnarea firii tale pământeşti - "Firea pământească predomină şi triumfă în mine şi nu pot s-o înving. Îndură-Te, Dumnezeul meu! Doamne, ajută-mă!"  Şi Dumnezeu TE VA AJUTA. Trebuie să doreşti să te închini înaintea lui Dumnezeu cu convingere şi mărturisire.