Botezul cu Duhul Sfânt

Ne aflam într-o perioada a istoriei crestine extrem de neobisnuita, cel putin din urmatorul punct de vedere. În ultimii 50 de ani s-au scris mai multe carti despre Persoana si lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt decât în toata istoria crestina la un loc. Acest fapt ridica imediat întrebarea: cum se face ca dintr-odata apare acest tumult de literatura despre Persoana si lucrarea Duhului Sfânt? Raspunsul este evident: din cauza impactului asa-numitei Miscari Carismatice asupra lumii — miscare ce si-a avut radacinile în secolul al XIX-lea dar care a trecut si la principalele denominatiuni de la mijlocul secolului XX. În spatele acestei asa-numite Miscari Carismatice se afla o istorie neobisnuita, legata de radacinile primare ale Penticostalismului, de doctrina si învatatura lor despre conceptul botezului cu Duhul Sfânt. Cred ca am auzit cu totii oameni vorbind despre botezul cu Duhul Sfânt. Ei spun: ‘Am devenit crestin la o anumita data dar am fost botezat cu Duhul într-o alta ocazie.’ Sau, e posibil sa te întrebe: ‘Ai fost botezat cu Duhul Sfânt?’ De asemenea, am auzit cu totii de modul în care conceptul botezului cu Duhul Sfânt a fost atât de strâns legat de fenomenul vorbirii în limbi. Aceasta este glossolalia sau vorbirea în limbi.

În teologia penticostala traditionala, conceptul botezului cu Duhul Sfânt si vorbirea în limbi sunt legate de doctrina sfintirii. Termenii “a doua binecuvântare” sau “a doua lucrare de har” exprima un gen de perfectionism. Ideea e ca prima lucrare de har este convertirea. Dar dincolo de faptul ca esti convertit la Cristos prin puterea si prezenta Duhului Sfânt (si toata lumea e de acord ca lucrarea de regenerare a sufletului este într-adevar lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt), mai exista o a doua operatiune a Duhului Sfânt, la fel de dramatica, la fel de instantanee si completa, numita “a doua lucrare de har”, prin care o persoana poate sa aiba parte de sfintire deplina în aceasta viata. O persoana poate fi socotita desavârsita, în ceea ce priveste ascultarea sa spirituala si dreptatea sa. Asadar, miscarea a fost numita “perfectionism”. Descriu în linii mari aceste lucruri pentru ca, la vremea când a aparut, existau multe ramuri ale miscarii si teologiei respective si nu toata lumea credea exact acelasi lucru. Erau grade diferite si tipuri diferite de perfectionism. Însa, ideea este ca la început, conceptul botezului cu Duhul Sfânt presupunea aceasta revarsare a lui Dumnezeu Duhul Sfânt în sufletul omenesc, cu scopul de a perfectiona sau de a sfinti o persoana. Si semnul primirii botezului cu Duhul Sfânt era vorbirea în limbi.

Cât priveste impactul si mai puternic pe care l-a avut Miscarea Carismatica, întreaga experienta a vorbirii în limbi si conceptul botezului cu Duhul Sfânt au depasit granitele denominationale si au început sa-si lase amprenta în biserica romano-catolica, în biserica luterana, în biserica presbiteriana si realmente în orice denominatiune existenta. Din acel moment s-a acordat foarte mare atentie acestei idei, în încercarea de a integra teologia botezului cu Duhul Sfânt în crestinismul istoric. Asa am ajuns sa avem astazi asa-numita teologie neo-penticostala. Si acest “neo” difera de teologia penticostala veche. Principala diferenta este urmatoarea. Acum, în cadrul Miscarii Carismatice, mult mai ample, ideea botezului cu Duhul Sfânt nu mai este vazuta ca o lucrare secundara de har, care are drept scop sfintirea, ci mai degraba (din acest punct de vedere, cred eu, într-o lumina mult mai biblica) ca o lucrare de har realizata de Duhul, care are rolul de a da oamenilor daruri si de a-i împuternici în vederea slujirii. Si din acest punct de vedere, cred eu, este mult mai aproape de conceptul nou-testamental referitor rolul Duhului în botezul cu Duhul Sfânt.

Cu toate acestea, ce a iesit din teologia neo-penticostala nu este un acord uniform între toate partidele. Astazi sunt multi oameni care mai cred ca vorbirea în limbi este semnul indispensabil al primirii botezului cu Duhul Sfânt. Si daca nu vorbesti în limbi, înseamna ca nu ai primit botezul. Dar mai sunt si altii care cred ca vorbirea în limbi nu trebuie sa însoteasca neaparat experienta botezului cu Duhul Sfânt. Astfel ca nu insista asupra prezentei vorbirii în limbi ca dovada a botezului. Însa e general acceptata ideea ca, pentru crestinul de rând, exista un interval de timp de la convertirea la Cristos pâna la primirea botezului cu Duhul Sfânt (nu este neaparat cazul fiecarei convertiri, dar de cele mai multe ori). Fapt ce înseamna ca poti fi crestin, crestin adevarat, si totusi sa nu ai botezul cu Duhul Sfânt. Mai înseamna si ca exista crestini care sunt botezati cu Duhul Sfânt si crestini care nu sunt botezati cu Duhul Sfânt. Ideea este ca fiecare crestin are posibilitatea de a fi botezat cu Duhul Sfânt, dar înca n-au fost toti botezati. Asadar, într-un fel, îi avem în Trupul lui Cristos pe cei care “sunt botezati” si pe cei care “nu sunt botezati”. Justificarea biblica a acestei conceptii – existenta unui interval de timp între convertire si botezul cu Duhul Sfânt, precum si existenta a doua categorii de crestini, unii botezati cu Duhul Sfânt, altii nebotezati – se gaseste în anumite pasaje narative din cartea Faptele apostolilor, în capitolul doi, spre exemplu, în pasajul referitor la ziua de Rusalii. Aceasta teologie s-a nascut din legatura care exista între ceea ce oamenii experimenteaza astazi — vorbirea în limbi si altele — si naratiunea biblica a celor întâmplate în ziua de Rusalii.

Sa privim pentru câteva momente la consemnarea biblica. Capitolul 2 din Fapte, începând cu primul verset: “În ziua Cinzecimii, erau toti împreuna în acelasi loc. Deodata a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic si a umplut toata casa unde sedeau ei. Niste limbi ca de foc au fost vazute împartindu-se printre ei si s-au asezat câte una pe fiecare din ei. Si toti s-au umplut de Duh Sfânt si au început sa vorbeasca în alte limbi, dupa cum le da Duhul sa vorbeasca.” Versetul 12. “Toti erau uimiti, nu stiau ce sa creada si ziceau unii catre altii: “Ce vrea sa zica aceasta?”" Luca include în naratiunea sa, în capitolul 2, nu doar descrierea celor întâmplate, ci si întrebarea : “Ce vrea sa zica aceasta?” Asadar, sa ascultam ce spune. “Dar altii îsi bateau joc si ziceau: “Sunt plini de must!” Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul si le-a zis: “Barbati Iudei si voi toti cei care locuiti în Ierusalim, sa stiti lucrul acesta si ascultati cuvintele mele! Oamenii acestia nu sunt beti, cum va închipuiti voi, caci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: “În zilele din urma, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice faptura; feciorii vostri si fetele voastre vor prooroci, tinerii vostri vor avea vedenii si batrânii vostri vor visa visuri!…”" Este extrem de important pentru noi sa întelegem ca, atunci când s-a petrecut acest eveniment, au fost tot felul de semne vizibile. Si evident ca vorbirea în limbi nu a fost vizibila. A fost un semn audibil. Dar mai era acolo si sunetul unui vânt puternic. Era si un foc ce cobora din cer si care, evident, nu mai însoteste acelasi gen de experiente astazi. Dar când Petru da interpretarea acestor evenimente din ziua de Rusalii, el îndreapta oamenii spre profetia lui Ioel din Vechiul Testament, profetie în care Ioel vorbeste despre venirea apropiata a Împaratiei lui Dumnezeu. Când acea Împaratie va veni, Dumnezeu va turna Duhul Sau cel Sfânt peste toata suflarea.

Când privim la rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament, vedem “charismata”, darurile Duhului, restrictionate, oferite doar câtorva oameni precum Moise sau judecatorii sau profetii. Si vedem ce s-a întâmplat în Numeri 11 când Ietro l-a mustrat pe Moise pentru ca si-a asumat întreaga responsabilitate si povara slujirii, spunându-i: “ceea ce faci nu e bine”. Si Dumnezeu i-a spus lui Moise ca avea sa coboare si sa ia din Duhul Sfânt care era peste el si avea sa-L împarta celor saptezeci de batrâni din comunitate. Si când Domnul a facut aceasta, iar Duhul a cazut peste cei saptezeci de batrâni, acestia au început sa proroceasca. Doi dintre ei, Eldad si Medad, erau în tabara, în apropiere; si Iosua a vazut aceasta, s-a suparat si a venit la Moise si i-a spus: “Eldad si Medad proorocesc în tabara. Opreste-i.” Pentru ca Iosua era obisnuit cu gândul ca numai Moise fusese uns pentru aceasta slujba, iar acum aparusera si altii care dadeau semne ca fusesera înzestrati si primisera daruri prin Duhul Sfânt. Si Iosua s-a gândit ca acestia constituiau un grup de razvratiti, de rebeli, care s-au autonumit profeti; pentru ca Iosua nu fusese prezent când Moise primise instructiunile. Interesant este faptul ca, atunci când Moise a auzit plângerea lui Iosua, i-a spus acestuia: “Esti gelos pentru mine? Sa dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului sa fie alcatuit din prooroci si Domnul sa-Si puna Duhul Lui peste ei!” Moise spune de fapt ca tu nu trebuie sa fii gelos pentru cele ce se întâmpla aici, pentru ca acum, Dumnezeu Si-a extins sfera de distributie a puterii de ungere a Duhului Sfânt. Eu as fi vrut numai, a spus Moise, ca ea sa fi fost si mai mare. As vrea ca El sa dea Duhul Sau tuturor oamenilor din popor, nu doar la saptezeci dintre ei. Acesta a fost raspunsul lui Moise, aceasta a fost rugaciunea lui. Nu a fost o prorocie.

Dar, la vremea când ajungem la Ioel, vedem ca rugaciunea lui Moise devine o prorocie. Si Ioel spune ca va veni o vreme când Dumnezeu va turna din Duhul Sau peste tot poporul. Nu doar peste câtiva. Nu vor exista “botezati” si “nebotezati”. Mi se pare uimitor faptul ca, atunci când acest eveniment este consemnat în cartea Faptele apostolilor, Petru vede în el împlinirea prorociei lui Ioel. Fapt care ar fi total opus ideii ca acum, Dumnezeu da Duhul Sau cel Sfânt doar unora dintre credinciosi si nu tuturor credinciosilor, prin experienta de la Rusalii.

Mai sunt si alte lucruri pe care trebuie sa le luam în calcul si trebuie sa o facem cu atentie. Anume: lucrurile consemnate pentru noi în cartea Faptele apostolilor. Mai întâi, atunci când citim capitolul 2, vedem doua lucruri demne de-a fi luate în seama. Primul: credinciosii care erau adunati laolalta cu aceasta ocazie erau credinciosi iudei, veniti din toate provinciile. Acesti credinciosi iudei erau adunati acum pentru a celebra sarbatoarea Rusaliilor din Vechiul Testament. Si, în timp ce credinciosii iudei erau adunati din acest motiv, Duhul Sfânt a coborât peste ei. Este instructiv pentru noi sa observam ca, atunci când Duhul a coborât peste credinciosii iudei, a coborât peste toti cei care erau acolo. Aceasta revarsare a Duhului Sfânt a venit peste fiecare dintre credinciosii iudei care erau adunati cu ocazia Rusaliilor. Duhul nu S-a pogorât doar peste câtiva. S-a pogorât peste toti. Ei fusesera credinciosi înainte ca sa fi experimentat acest botez cu Duhul Sfânt. Datorita acestei perioade din istoria rascumparatoare, Rusaliile marcheaza un nou punct de reper în planul de rascumparare al lui Dumnezeu. Asadar, este evident faptul ca ei fusesera credinciosi înainte ca sa primeasca aceasta înzestrare sau acest dar al lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dar apoi vedem alte trei episoade în cartea Faptele apostolilor, pe care le-as putea numi mini-Rusalii. Daca cititi în Fapte capitolul 8, gasiti scris despre pogorârea Duhului Sfânt peste credinciosii samariteni. Capitolul 8 ,versetul 14: “Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit ca Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru si pe Ioan. Acestia au venit la samariteni si s-au rugat pentru ei ca sa primeasca Duhul Sfânt. Caci nu Se pogorâse înca peste niciunul din ei…” Asadar, vedeti aici de ce spun oamenii ca exista un interval de timp între convertire si primirea Duhului. Pentru ca acesta a fost cazul credinciosilor samariteni care Îl primisera pe Isus; ei credeau în Isus, dar înca nu primisera Duhul Sfânt. “…ci fusesera numai botezati în Numele Domnului Isus.” “Atunci Petru si Ioan au pus mâinile peste ei si aceia au primit Duhul Sfânt.” Acum samaritenii au o zi a Rusaliilor. Si toti acei credinciosi samariteni au primit Duhul Sfânt.

Apoi mergem în Fapte capitolul 10, unde ni se relateaza cele petrecute în casa lui Corneliu, prin venirea lui Petru. Versetul 44: “Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toti cei ce ascultau Cuvântul. Toti credinciosii taiati împrejur care venisera cu Petru au ramas uimiti când au vazut ca darul Duhului Sfânt s-a varsat si peste Neamuri. Caci îi auzeau vorbind în limbi si marind pe Dumnezeu…” Întelegeti ce se întâmpla aici? Petru îl viziteaza pe Corneliu, pe care Biblia îl numeste “temator de Dumnezeu”. El este un credincios dintre neamuri care crede în iudaism. Acele neamuri care s-au convertit la iudaism, dar care au ramas netaiate împrejur, erau numite tematoare de Dumnezeu. Petru se afla în casa lui Corneliu si Duhul Sfânt coboara peste aceste neamuri tematoare de Dumnezeu. “…Atunci Petru a zis: “Se poate opri apa ca sa nu fie botezati acestia, care au primit Duhul Sfânt ca si noi?” Si a poruncit sa fie botezati în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat sa mai ramâna câteva zile la ei.” Acesta este raspunsul lui Petru la uimirea multimii de iudei, când au vazut ca Duhul Sfânt coboara peste neamuri. Care este semnificatia lui? Semnificatia este aceasta: noi trebuie sa îi botezam pe acesti oameni. Trebuie sa îi altoim în Biserica nou-testamentala. Ei trebuie sa fie membri cu drepturi depline în comunitatea Noului Legamânt, pentru ca Dumnezeu le-a dat si lor acelasi lucru pe care ni l-a dat si noua.

Mai târziu, în Fapte 19, întâlnim din nou un lucru asemanator, ce are loc în mijlocul credinciosilor efeseni, careau primit si ei Duhul Sfânt în acelasi fel cum am citit în celelalte experiente. În cartea Faptele apostolilor avem patru relatari despre revarsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Vreau ca sa vedeti doua lucruri. Numarul unu: în fiecare episod, toti credinciosii care au fost prezenti au primit Duhul sfânt. Este semnificativ acest lucru. Numarul doi: consemnarea pe care o avem aici arata patru grupuri distincte de oameni, pe care le întâlnim în Noul Testament. Mai întâi, iudeii. Apoi, samaritenii. În al treilea rând, tematorii de Dumnezeu. Si în al patrulea rând, neamurile (efesenii). Daca citim cu atentie cartea Faptele apostolilor si epistolele apostolului Pavel, vedem ca una dintre cele mai mari controverse din anii de început ai Bisericii crestine a fost întrebarea: “Care este locul neamurilor în Trupul lui Cristos?” Neamurile erau fara drept de cetatenie în Israel. Erau straini de legamântul Vechiului Testament. Tematorilor de Dumnezeu li se acorda un statut partial de membru. Iar samaritenilor nu li se acorda sub nicio forma statutul de membru. Si neamurile erau considerate din afara taberei.

Deci, acum ca Evanghelia este predicata acestor grupuri, problema care se pune este: ce facem cu samaritenii care devin credinciosi? Ce facem cu tematorii de Dumnezeu care devin credinciosi? Ce facem cu cei dintre neamuri care devin credinciosi? Sunt ei îndreptatiti sa capete statutul de membru în Trupul lui Cristos sau nu? Mi se pare uimitor ca, daca va uitati la structura literara si la linia progresiva a cartii Faptele apostolilor, veti vedea ca în naratiunea sa, Luca traseaza linia de expansiune a Bisericii apostolice, de la Ierusalim la Iudea, la Samaria si pâna la marginile pamântului. În acest fel ni se dezvaluie aceasta carte. Pe masura ce se ajunge la fiecare element, pe masura ce fiecare segment este atins, al samaritenilor, tematorilor de Dumnezeu, al neamurilor, Dumnezeu confirma intrarea lor în calitate de membri cu drepturi depline în Biserica nou-testamentala, prin faptul ca le da Duhul Sfânt.

Nemultumirea pe care o am în privinta teologiei penticostale este aceea ca, dupa parerea mea, aceasta vede lucrurile mult prea slab fata de ce s-a petrecut în realitate la Rusalii. Semnificatia pe care Noul Testament o da Rusaliilor este aceasta: ea reprezinta revarsarea Duhului Sfânt peste toata Biserica, care îl include pe fiecare credincios. Asa cum spune Pavel în scrierile lui didactice: “N-am fost toti botezati în acelasi Duh?” Nu este loc în doctrina biblica, dupa judecata mea, de un concept care sa cuprinda atât crestini botezati cu Duhul Sfânt cât si crestini nebotezati. Acum, botezul vine odata cu convertirea. Nu este acelasi lucru cu convertirea. Însa, principiul este acesta: toti crestinii primesc botezul cu Duhul Sfânt.

R. C. Sproul