Cuvântul lui Dumnezeu dă naştere vieţii spirituale şi o susţine, deoarece el dă naştere şi susţine credinţa: "Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţa în numele Lui" (Ioan 20.31). "Astfel credinţa vine din cele auzite", scrie Pavel, "iar cele auzite prin Cuvântul lui Dumnezeu" (Romani 10.17). Credinţa, prin care începe viaţa noastră în Hristos şi prin care continuăm să trăim, vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.

   Iar fără credinţă nu există bucurie adevărată: "Şi Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa." (Romani 15.13). "Şi sunt încredinţat şi ştiu că nu voi pleca, ci voi rămâne cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre" (Filipeni 1.25). Cum altfel am putea să ne menţinem bucuria în clipele grele, dacă nu prin promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu că El va face ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru (Romani 8.28)?

   O mărturie minunată privitoare la puterea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu de a naşte şi a susţine credinţa se găseşte în istoria convertirii şi executării lui Tokichi Ichii - un om care a fost spânzurat pentru crimă în Tokio, în anul 1918. El fusese întemniţat de peste douăzeci de ori şi era cunoscut ca fiind de o cruzime animalică. La un moment dat, după ce a atacat un oficial al închisorii, a fost legat şi agăţat într-un cârlig, trupul lui atârnând astfel încât de abia atingea pământul cu vârful picioarelor. Dar el a refuzat cu încăpăţânare să spună că îi pare rău pentru ceea ce făcuse.

   Chiar înainte de a fi condamnat la moarte, două creştine misionare, Miss West şi Miss McDonald, i-au trimis lui Tokichi un Nou Testament. După o vizită făcută de Miss West, el a început să citească relatarea procesului şi a execuţiei lui Isus. Atenţia i-a fost atrasă de următoarea propoziţie: "Isus a spus: "Iartă-i, Doamne, căci nu ştiu ce fac!" Această propoziţie i-a transformat viaţa.

   "M-am oprit. Am fost străpuns în inimă de parcă aş fi fost înjunghiat cu o lamă de 10 centimetri. Ce mi-a revelat acest verset? Să o numesc dragostea inimii lui Hristos? Să o numesc compasiunea Lui? Nu ştiu cum să o numesc. Ştiu doar că am crezut cu o inimă nespus de mulţumitoare."

   Tokichi a fost condamnat la moarte şi a aceptat acest lucru ca fiind "judecata corectă şi nepărtinitoare a lui Dumnezeu". Deci acelaşi Cuvânt care-i adusese credinţa, i-a şi susţinut credinţa într-un mod uimitor. Cu puţin timp înainte de sfârşit, Miss West l-a sfătuit cu versetele 8 şi 10 din 2 Corinteni 6 referitoare la suferinţa celor neprihăniţi. Cuvintele l-au mişcat profund, astfel că a scris:

   ""Ca nişte întristaţi, dar totdeauna bucuroşi". Oamenii vor spune că trebuie să fiu foarte trist, deoarece aştept zilnic executarea condamnării la moarte. Nu este adevărat. Nu simt nici tristeţe, nici durere. Privind spre tavanul celulei mele de doi pe patru metri, sunt infinit mai fericit decât eram în zilele în care păcătuiam şi nu-L cunoşteam pe Dumnezeu. Zi şi noapte... vorbesc cu Isus Hristos.

  "Ca nişte săraci, dar îmbogăţind pe mulţi" Cu siguranţă, aceasta nu se referă la viaţa păcătoasă pe care am dus-o înainte de a mă converti. Dar, poate că în viitor, cineva din lumea aceasta va auzi că cel mai disperat răufăcător care a existat vreodată pe faţa pământului s-a pocăit de greşelile sale şi a fost mântuit prin puterea lui Hristos şi astfel poate se va pocăi şi el. Atunci s-ar putea spune că, deşi eu însumi am fost sărac, am fost capabil să îmbogăţesc pe mulţi."

   Cuvântul l-a susţinut până la sfârşit, iar pe eşafod a rostit aceste ultime cuvinte cu o mare smerenie şi sinceritate: "Sufletul meu purificat se întoarce astăzi în cetatea lui Dumnezeu."

   Credinţa se naşte prin Cuvântul lui Dumnezeu şi este susţinută de către acesta, iar din credinţă creşte şi se dezvoltă floarea bucuriei.