Zilele acestea se vorbeste mai mult decat oricand de justitie, aproape orice alta stire se estompeaza in fata celor care aplauda sau dimpotriva neaga justitia care se face in aceasta tara. Ba mai mult consecintele verdictelor ei divizeza oamenii in tabere, care apara sau condamna dreptatea facuta in instantele supreme. Este justitia corecta? Sau totul este un joc al celor care vremelnic lupta pentru o putere ce dicteaza cursul istoric al evenimentelor? Este justitia oarba, dar cu urechile destupate la sugestii venite de la cei cu interese politice si orgolii pur omenesti?
 Exista un celebru dicton care apare in multe culturi ale acestei lumi si care spune ca Legea este facuta pentru a fi incalcata. Si asta pentru ca legea fara un fundament solid nu este altceva decat o regula relativa si temporara. Fara ceva stabil Legea nu este lege, ci un pretext prezentat ca fundament al existentei si societatii, dar in sine o banala cerinta a simpatiilor sau antipatiilor celui ce stapaneste.
  Insa Biblia ne spune ca chiar omul obisnuit, care nu a primit cele 10 porunci direct de la Dumnezeu, isi face din lucrurile firii lege. O lege ce tinde sa fie corecta. Omul stie ce este bine sau rau, pentru ca in inima lor este scrisa Legea lui Dumnezeu. (Romani 2:14-15). Cu toate acestea in vremurile din urma asistam la o batalie impotriva lui Dumnezeu si a lucrarii Sale care inca actioneaza asupra constiintei omenesti. Ca aceasta printr-un efort concertat a invataturilor demonilor incepe sa se dezintegreze, vedem ridicandu-se lagarele de concentrare in secolul XX, in care oricine este altfel, de la rasa sau bogatie, de la religie pana la ideologie, trebuie transformat in altceva. Sau chiar eliminat. Te poti intreba atunci daca mai exista o justitie reala, daca "justitia" de azi inseamna ce vrea lacomia si ura celui aflat la putere. Si intrebarea pe care o pune fetita cand ii fura sandwich-ul pastorului din filmul Time changer si care indignat ii spune copilei ca e incorect sa fure ramane perfect valabila: Cine spune ca e pacat sa furi?intreaba ea. Chiar asa! Cine? Guvernul? Presedintele? Parlamentul? Judecatorul de la tribunal? Procurorul mereu gata sa acuze, chiar si pe cel nevinovat, caci aceasta este meseria lui? Cine poate sa stabileasca legi, daca pacatul si coruptia ii domina inima? Exista justitie, sau justitia suntem  noi cei ce putem decide?
 E ciudat cum atunci cand cunoasterea si stiinta au luat un avant de masa in secolul XIX si a continuat in secolul XX, cand speranta pentru eradicarea bolilor, foametei si a razboaielor a fost mai mare ca niciodata in timpul existentei omului, uciderea in masa a semenilor nostri a fost o activitate pe cat de monstroasa pe atat de banala. Germania, Rusia, China, Cambogia, Rwanda, sunt cateva din tarile care au actionat impotriva a tot ce era altfel, manati de o "justitie" creata de inimi care au abandonat ideea ca vor sta intr-o zi inaintea lui Dumnezeu si vor raspunde de ce au facut. Cum am mai spus intr-un alt eseu aceste fapte sunt posibile doar atunci cand Adevaratul Dumnezeu este ucis in inima celui care poate mai simte o adiere de adevar de la Cel PreaInalt. Atunci a ucide devine lege! Atunci cand ancora justitiei este rupta definitiv de Cel ce are in Sine Adevar si Iubire, nimic nu mai este rau, ci totul devine permis! Justitia devine corabia nebunilor, care este purtata de vantul pacatului mereu spre limanul salasului demonilor.
 Ne ingrozim de atrocitatiile comise fara dram de mila de cei care si-au creat o justitie a mortii, dar suntem atat de naivi incat sa credem ca acesti tortionari au fost o specie aparte, cu doar cativa membri rataciti pe coridoarele existentei umane. Nu ne intrebam niciodata daca privindu-ne in oglinda nu am putea ceva din ei sa intrezarim la noi. Richard Wurmbrand avea dreptate atunci cand a povestit ca un batran profesor plimbandu-se cu elevii sai in padure au speriat un iepure si toti erau convinsi ca doar teama la facut pe acel animal sa fuga cat mai departe de ei, pana cand inteleptul invatator le-a spus ca adevaratul motiv nu este teama instinctiva a iepurelui, ci faptul ca elevii aveau instincte criminale in inima lor. Caci nu exista justitie atunci cand eu vrea sa iasa la suprafata, ingropandu-L pe Dumnezeu!
 Nu este nimic ca sa ne opreasca sa devenim lupi cu semenii nostri. E aproape hilar cum incearca sa-l constientizeze Judecatorul principal, jucat de Tracy Spencer, din filmul Procesul de la Nurnberg pe fostul ministru nazist al Justitiei, interpretat de Burt Lancaster, de grozavia faptelor sale de la prima condamnare nedreapta. Fostul ministru intelege raul in care a trait prin prisma moralei ce il apasa cu judecata ei. E aproape hilar, pentru ca, razand, ministrul german i-ar fi putut atat de lesne replica magistratului american, ca intr-o lume desprinsa de ancora credintei totul devine o iluzie. Ce este rau sau bine? Cine are dreptul dintre oameni acestei planete sa isi impuna definitiv si irevocabil legea sa si justitia sa asupra tutror celorlati muritori? Cine?  Truman? Churchill? Stalin? Cine? De ce era mai rau stapanul sau de pana in 1945, fata de acesti invingatori?  Caci justitia, nu-i asa? ca si istoria este scrisa de invingatori! Ca exista un tribunal care zice ca judeca drept si in care sovieticii, care au comis mai multe crime in propria lor tara si in partea estica a Europei cotropita de ei, decat cate cele infaptuite de germani luand in calcul doar perioada 1933-1945, sunt  principalii acuzatori?....Daca Germania si Japonia ar fi castigat razboiul, nu ar fi stat in boxa acuzatilor cei ce au masacrat ofiterii polonezi din padurea Katyn sau detestatul general britanic de aviatie Arthur Harris, care a avut zeci si sute de mii de civili germani ucisi de bombardamentele sale pline de ura si care nu au contribuit la nimic la infrangerea nazismului. Sau acel general american care spunea ca daca Japonia ar fi castigat razboiul sigur ar fi fost judecat pentru distrugerea sisitematica a capitalei nipone si a sutelor de mii de cadavre lasate in urma. Ca sa nu mai vorbesc de cei ce au initiat si condus faza finala a razboiului cu Japonia, faza nucleara, acei oameni de stiinta si militari ce si-au dat mana ca sa nasca o religie a mortii, in care nimic nu conteaza, decat hedonismul victoriei cu absolut orice pret! Inclusiv al abandonarii totale si definitive al lui Dumnezeu!
 Dar tot la acest Proces celebru, reichsmarshall-ul Hermann Goering la un moment dat a preluata initiativa si din acuzat a devenit acuzator, intrebandu-i pe procurorii americani ramasi fara "munitie juridica" si cam cati ofiteri au fost judecati in SUA dupa ce au masacrat milioane de indieni pe tot teritoriul Americii. Nimeni nu i-a dat un raspuns care sa multumeasca constiinta omenirii. La fel, a replicat el dezinvolt, am facut si noi cu evreii. Oribil, dar real. Caci fiecare viata e importanta! Si nimic nu o poate inlocui! Isus Christos a murit pentru toti oamenii, iar dragostea Sa nu s-a oprit niciodata la usa niciunui om!...
 Justitie? Ce este aceea? Chiar exista? Am sa incerc un raspuns, poate foarte subtire...
 Justitia umana, atat cat este ea de functionabila isi gaseste echivalent in acel proverb intelept, dar departe de a fi suficient: Ce tie nu-ti place altuia nu face! Omul obisnuit are ca tinta sa se fereasca de a aduce vreo atingere demnitatii aproapelui! daca implineste asta poate sa se considere un om moral. Eventual daca mai si ajuta pe unul sau pe altul cand e solicitat! Este acesta un om moral? Cred ca da! Ar fi aceasta planeta mai buna cu astfel de oameni? Posibil! Ar fi omenirea mai aproape de Dumnezeu cu oameni dintre acestia? NU! Nu ar fi!
 Principiul lui Dumnezeu nu este sa nu faci rau, ci sa faci bine. Daca omeneste corect este sa nu faci rau, divin este sa faci binele. Un om care se ascunde de semenul sau poate fi considerat un om moral, dar nu un om credincios.Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii.(Matei 7:12).  Deci cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat! (Iacov 4:17). Dur, dar Dumnezeu vrea nu lasitatea confortului ,ci asprimea curajului! Justitia lui Dumnezeu este de a face bine, de a judeca cu mila si iubire, nu doar de a nu face rau. Sa nu ne lasam inima sloboda in a acuza si a fi plina de resentimente. Caci mereu ne suntem judecatorii, magistratii vietii si intamplarilor din ea. Mi-o spun mie in primul randl!
Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău? Mica 6:8. Stim ce este bine, dar uneori evitam sa il privim in fata! Dar trebuie sa facem dreptate! Trebuie sa iubim mila, sa traim si sa umblam in smerenie. Si aici nu vorbeste Domnul doar pentru magistrati tribunalelor, ci mai ales pentru noi cei care suntem credinciosi, a caror ancora a credintei si a justitiei este ingropata in El! De acolo nimic nu ii poate smulge, valorile le sunt mai mult decat invatate la un moment dat, le sunt inspirate prin Duhul Sfant, care mereu si mereu ii calauzeste in adevar si dreptate. Indiferent ce crede sau spune lumea a carei glas seamana tot mai mult cu urletul acelei furtuni pe care o traieste!... In aceasta furtuna isi zvarle peste bord tot ce crede ca o ingreuneaza, toate principiile, doar, doar, o ajunge la liman. Dar tare imi e teama ca ajuns la liman! acolo unde nimic din ce avea nu mai are, nimic din ce credea nu mai crede, nimic din ce visa sau spera nu mai exista. Justitie? Un vis! Un vis atunci cand dreptatea, mila sau smerenia, toate in umblarea cu Dumnezeu lipsesc!

http://altarul.blogspot.com