Putem avea această legătură cu Dumnezeu clipă de clipă? Putem să stăm tot timpul cât suntem treji cu El, ca apoi să adormim în braţele Lui şi să ne trezim din nou în prezenţa Lui? Putem oare face asta? Putem să facem voia Lui tot timpul? Putem să avem gândurile Lui în permanenţă?... Pot să-L readuc pe Domnul în şirul gândurilor mele tot la câteva secunde, în aşa fel încât El să rămână mereu în mintea mea? Aleg să fac din restul vieţii mele un experiment, pentru a putea răspunde la această întrebare.

  26 ianuarie, 1930: Îl simt pe Dumnezeu în fiecare mişcare pe care o fac, printr-un act al voinţei - dorind ca El să îmi călăuzească degetele care bat acum la maşina de scris - voind ca El să îmi formeze paşii când umblu.

   1 martie, 1930: Acest sentiment că sunt condus de o mână nevăzută care mă duce de mână, în timp ce o altă mână pregăteşte drumul înaintea mea, mă copleşesc zilnic... uneori am nevoie de mult timp dimineaţa devreme ca să-L simt. Sunt hotărât să nu mă ridic din pat până nu am această percepţie.

   18 aprilie, 1930: Am avut parte de o bucurie cu Domnul care face ca tot ce nu este în armonie cu El să pară dezgustător. În această după-amiază, apartenenţa la Dumnezeu m-a copleşit cu o asemenea bucurie încât m-am gândit că nu am mai avut niciodată parte de aşa ceva. Dumnezeu era atât de aproape şi atât de uimitor de încântător încât am simţit că mă topesc şi că sunt cuprins de o ciudată mulţumire amestecată cu fericire. După această experienţă, de care am parte acum de mai multe ori pe săptămână, bucuriile păcătoase mi se par respingătoare, căci ştiu că au puterea de a mă îndepărta de Dumnezeu. Şi după o oră de prietenie strânsă cu Dumnezeu, sufletul meu se simte curat ca zăpada proaspăt căzută.

   14 mai, 1930: O, această rămânere permanentă în legătură cu Dumnezeu, această păstrare a Lui în centrul gândurilor şi al conversaţiei mele este cel mai uimitor lucru peste care am dat vreodată. Şi funcţionează. Uneori nu reuşesc sa-l realizez nici măcar timp de o jumătate de zi, încă nu, însă cândva cred că îl voi face întreaga zi. Are de-a face cu însuşirea unui nou tipar de gândire.

  24 mai, 1930: Concentrarea asupra lui Dumnezeu este solicitantă, însă toate celelalte au încetat să nu mai fie aşa. Gândesc mult mai clar, uit mult mai rar. Lucrurile pe care le făceam cu mult efort înainte acum le fac cu uşurinţă şi fără efort. Nu mă îngrijorez de nimic şi dorm foarte bine. Umblu pe afară în cea mai mare parte a timpului. Pot vedea chiar şi în oglindă noua strălucire din ochii şi de pe faţa mea. Nu mă mai agit pentru nimic. Totul merge bine. Întâmpin fiecare clipă cu calm, ca şi cum nu ar fi important. Nimic nu poate să meargă prost cu excepţia unui singur lucru: posibilitatea ca Dumnezeu să îmi dispară din minte.

   1 iunie, 1930: O, Doamne, ce experienţă nouă aduce apropierea dintre Tine şi mine în realizarea faptului că numai Tu mă poţi înţelege, căci numai Tu ştii totul! Tu nu mai eşti un străin pentru mine, Doamne! Eşti singura fiinţă din întregul univers care nu mai este parţial străină de mine! Tu eşti tot timpul cu mine în interiorul meu - aici... Intenţionez să mă lupt mai mult ca niciodată ca în seara aceasta şi mâine să nu Te scap cumva din vedere nici măcar pentru o clipă. Căci atunci când Te uit timp de o oră am de pierdut mult. Lucrurile pe care Tu doreşti să le fac pot fi realizate numai dacă Tu mă stăpâneşti în fiecare moment.

   Lunea trecută a fost ziua cea mai plină de succes din viaţa mea în ce priveşte predarea completă şi continuă în mâna lui Dumnezeu... Ţin minte că atunci când mă uitam la oameni cu o dragoste pe care mi-a dat-o Dumnezeu, ei îmi întorceau privirea şi se purtau ca şi cum ar fi vrut să vină cu mine. Atunci am simţit că timp de o zi am putut vedea o mică parte din acea atracţie minunată pe care o exercita Isus în timp ce umbla pe drum zi după zi "îmbătat de Dumnezeu" şi radiind în urma părtăşiei neîntrerupte pe care o avea sufletul Lui cu Dumnezeu. 

   Indiferent ce părere ai avea despre aventura lui Laubach, trebuie să admiţi justeţea observaţiei sale că Isus S-a bucurat de o părtăşie neîntreruptă cu Dumnezeu. Şi dacă vrem să fim asemenea lui Isus, atunci tu şi cu mine trebuie să tindem spre acelaşi scop.

(Max Lucado, Asemenea lui Isus)