Răbdarea este o condiție a mântuirii, cu condiția ca să nu fie pentru vinovății, ci pentru vinovăția de a fi creștin. În lumea aceasta nu poți să crezi în Iisus fără să nu fii pedepsit.

   Scriptura a prevăzut de mult cenzura împotrivirii, zicând: „Fiule, când vrei să te apropii și să slujești Domnului, să-ți pregătești sufletul de ispite” (Isus Sirah 2, 1). Iar Sfântul Pavel de asemenea ne previne: „Toți cei ce vor să trăiască cucernic în Iisus Hristos, vor fi prigoniți” (2 Timotei 3, 12).

   De ce, oare, oamenii lumii acesteia îi iau la ținta tuturor fărădelegilor pe oamenii care nu fac rău la nimeni, pe oamenii care se roagă pentru vrăjmașii lor?

   De ce, oare, ucenicii lui Iisus, ucenicii iubirii de oameni, stârnesc în oameni atâtea valuri de ură? Și dacă lipsește ceva omului, cu adevărat, doar iubirea îi lipsește, fiindcă numai climatul iubirii le face oamenilor viața posibilă.

    Deci, este de neînțeles cum iubirea stârnește ura împotriva ei. Și deci, este de neînțeles cum iubirea trebuie să înghită atâtea valuri de ură și oricâte ar fi.

    Oamenii veacului acestuia vă vor face și vouă ce Mi-au făcut Mie. De M-au prigonit pe Mine și pe voi vă vor prigoni. Dacă pe Mine M-au denunțat stăpânirii veacului acestuia și pe voi vor pune mâna și vă vor da judecății și vă vor duce înaintea regilor și stăpânirilor lor și vă vor arunca în temnițe pentru vinovăția numelui Meu (Ioan 15, 18-21). Deci: „păziți-vă de oameni” (Matei 10, 17).

    De ce atâta prigoană? Fiindcă creștinii au ieșit din complicitatea cu păcatul. Și-au schimbat cetățenia. Și s-au declarat cetățeni și slujitori ai „împăratului cerurilor”. Aceasta ar fi o explicație.

    Altă explicație: chiar rostul încercărilor. „în necazuri, cheamă-Mă pe Mine” zice Domnul „și-ți voi ajuta ție”. În necazurile voastre veți vedea prezența Mea. Eu voi grăi puternicilor lumii prin gura voastră și vă voi da o înțelepciune căreia nu-i vor putea sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Eu voi grăi prin răbdarea voastră care îi va uimi, și-i va sili să Mă cunoască pe Mine (Luca 21, 15).

    Așa a fost, căci mulți tirani s-au îngrozit de răbdarea mai presus de fire a sfinților, și au sfârșit prin a mărturisi și ei pe Hristos, de asemenea cu același preț al vieții.

    Deci, iată că răbdarea în încercări a sfinților are rostul iubirii de oameni a lui Dumnezeu.

    Mulți oameni, mai ales puternicii veacului, sunt refractari propovăduirii cuvântului, dar unii dintre ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinților, ce îi acoperit cu prețul vieții lor.

    La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu și este dreaptă pentru că la toți Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva și, deci, nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu.

    Aceasta este rațiunea ascunsă a Providenței: toată lumea e ispitită să se ciocnească de Iisus.

    Dacă cu Iisus – Dumnezeul îmbrăcat în om – Dumnezeu Tatăl a făcut o puternică ispitire satanei, ca să se atingă de călcâiul Lui – trupul – și să pățească, înghițindu-L, spargerea pântecelui iadului și eliberarea drepților, atunci și cu ucenicii lui Iisus aceeași ispitire face oamenilor lumii acesteia, ca atingându-se de ei sau să se lumineze spre mântuire sau desăvârșit să se piardă.

    Atâta am înțeles din taina răbdării sfinților. Este ascunsă în ea o mare bucurie. Și Iisus o avea.

    Fragment extras din: Talanții Împărăției.