Petru şi prietenii săi erau într-o barcă într-o după-amiază, traversând Marea Galileii. Iisus dorise să rămână singur, aşa că ei navigau fără El. Bărcile nu-l deranjau pe Petru - era pescar şi bărcile erau viaţa lui. Îi plăceau.

   Dar de data aceasta o furtună s-a abătut asupra lor. Şi nu era doar vreun vânticel. Evanghelia lui Matei spune că barca era "învăluită" de valuri. Era aşa de violentă, încât singurul lucru pe care-l puteau face ucenicii era să încerce să ţină barca în poziţie de plutire. Probabil îşi doreau ca marginile să fie mai înalte şi lemnul ceva mai gros. Pe la ora 3 dimineaţa îmi imaginez că nu-şi mai făceau probleme cum să ajungă de partea cealaltă - tot ce doreau era să rămână în viaţă.

   Atunci unul dintre ucenici a observat o umbră care umbla în direcţia lor, pe apă. Pe măsură ce se apropia, era din ce în ce mai evident că umbra reprezenta o fiinţă umană - care umbla pe apă.

   Ia-ţi un moment şi lasă această imagine să ţi se imprime în minte. Ucenicii erau la ananghie şi singura persoană care putea să-i ajute venea spre ei. Doar că El nu Se afla în barcă alături de ei şi ucenici nu-L recunoşteau.

   Ucenicii erau convinşi că era o fantomă, aşa că s-au îngrozit şi au început să strige de frică. Privind înapoi de unde stăm noi acum, ne mirăm cum de nu L-au recunoscut. Cine altcineva putea fi? Dar Matei vrea ca noi să ştim că uneori ai nevoie de ochi ai credinţei să-ţi dai seama când este Iisus prin preajmă. De multe ori în mijlocul furtunii, învăluiţi de valurile descurajării şi ale îndoielii, nu suntem cu nimic mai buni decât ucenicii în recunoaşterea prezenţei lui Iisus.

   Să sondăm puţin mai adânc. Ce punea la cale Iisus, umblând pe mare la ora trei dimineaţa?

   David Garland găseşte o idee în versiunea lui Marcu a aceleiaşi întâmplări. Marcu ne spune că Iisus "voia să treacă pe lângă ei" pe apă, dar când L-au văzut umblând pe apă, au crezut că este o fantomă. De ce voia Iisus să "treacă pe lângă ei"? se hotărâse oare să se ia la întrecere cu ei? Voia oare să-i impresioneze cu ceva senzaţional?

   Garland subliniază faptul că verbul parerchomai (a trece pe lângă) este folosit în originalul grecesc al Vechiului Testament ca un termen tehnic cu referire la teofanie - acele momente definitorii când Dumnezeu, "pentru scurt timp şi cu un mare impact, Se arată unui individ anume sau unui grup, cu scopul de a comunica un mesaj special".

   Dumnezeu l-a pus pe Moise într-o crăpătură din stâncă, astfel încât Moise să poată vedea "când va trece slava Mea". "Şi Domnul a trecut pe lângă..."

   Dumnezeu i-a spus lui Ilie să stea pe munte. "Şi iată că Domnul a trecut pe lângă..."

   Se observă un tipar în toate aceste întâmplări. În fiecare caz Dumnezeu voia să atragă atenţia cuiva - printr-un rug în flăcări, prin vânt şi foc, prin umblarea pe apă. În fiecare caz, Dumnezeu urma să cheme persoana respectivă la o lucrare extraordinară. În fiecare situaţie, persoana chemată a simţit o teamă. Dar de fiecare dată când cei chemaţi au răspuns cu "Da" chemării au experimentat puterea lui Dumnezeu în vieţile lor.

   Aşa că atunci când Iisus a venit la ucenici pe apă voind "să treacă pe lângă ei", nu făcea vreo demonstraţie de magie, ci Îşi descoperea prezenţa şi puterea Sa divină. Doar Dumnezeu poate face aşa ceva: "Numai El... umblă pe valurile mării."

   Interesant este că ucenicii se aflau în barcă tocmai la porunca lui Iisus. Aveau de învăţat - ca şi noi astăzi - că ascultarea nu garantează absenţa greutăţilor. Dar acum, că furtuna le capta întreaga atenţie, Iisus a hotărât că a sosit timpul ca ucenicii să cunoască ceva mai mult despre cel care pilota "chestia" asta în care se aflau ei. Treaba stă în felul următor,  îi încurajează El, puteţi avea încredere în Mine. Îmi cunoaşteţi caracterul şi competenţa. Puteţi să vă aşezaţi destinele în mâna Mea. Aveţi curaj. Sunt Eu.

   Ei nu realizau încă pe deplin, dar Dumnezeu îi vizita în carne şi oase, umblând pe apă.

   Matei vrea ca cititorii săi să ştie că, de cele mai multe ori, Iisus vine când este cel mai puţin aşteptat - la ora trei dimineaţa, în mijlocul furtunii. Dale Bruner observă că, "în conformitate cu Sfintele Scripturi, capătul posibilităţilor umane este locul frecvent de întâlnire cu Dumnezeu". Acele momente definitorii de întâlnire cu divinitatea vor veni şi pentru tine şi pentru mine. El Îşi cheamă încă discipolii să facă lucruri extraordinare. Şi dacă nu-L cauţi cu privirea, s-ar putea să-L ratezi.

   În barcă erau doisprezece ucenici şi unsprezece dintre ei nu ştim cum au reacţionat la acea voce. Probabil cu mirare, confuzie, neîncredere sau câte puţin din fiecare.

   Dar unul dintre ei, Petru, era pe punctul de a deveni unul care umblă pe ape. El a recunoscut prezenţa lui Dumnezeu - chiar în cel mai improbabil loc. A realizat că aceasta era o oportunitate extraordinară pentru aventură şi creştere spirituală. Aşa că i-a venit o idee.

   A hotărât să facă ceva religios.