Dacă odată era plin de bogăţii (David), putere, renume, prieteni, siguranţă şi ceea ce el credea că era un viitor asigurat, acum fugea să-şi scape viaţa şi trăia într-o peşteră. Se numea peştera Adulam, dar cred că putem s-o numim peştera Eşecului. În peşteră ajungi când toate proptelele şi cârjele îţi sunt luate. Peştera este locul în care te găseşti atunci când credeai că vei face lucruri măreţe, că vei avea o familie grozavă sau că vei merge plin de curaj unde nu a mai fost nimeni vreodată şi deodată îţi devine foarte clar faptul că lucrurile nu merg aşa cum ai visat. Poate te afli în peştera alegerilor nesăbuite, poate te afli acolo ca rezultat al unor circumstanţe în afara controlului tău. Sau cel mai probabil din cauza unei combinaţii ale celor două cauze.

   Probabil te afli acum într-o peşteră. Poate din cauză că ţi-ai pierdut serviciul sau te afli sub presiune financiară. Poate visele tale cu privire la familie s-au destrămat. Poate ai pierdut un mentor sau un prieten de nădejde; aveai o relaţie pe care puteai conta, şi acum nu mai este; poate ai vreo problemă fizică - ţi-ai pierdut sănătatea. Sau poate pur şi simplu eşti singur. Oricare ar fi motivul, eşti în peşteră. Dacă nu eşti în peşteră acum, aşteaptă niţel. Nimeni nu plănuieşte să ajungă în peşteră, dar mai devreme sau mai târziu toţi petrecem ceva timp acolo.

   În peşteră, cel mai greu este faptul că începi să te întrebi dacă Dumnezeu nu a uitat cumva de tine. Şi-a uitat promisiunile? Îşi mai aduce aminte oare unde sunt? Voi mai ieşi vreodată din peşteră? Voi muri oare aici?

   Mai este un lucru pe care trebuie să-l ştiu. Peştera este locul în care Dumnezeu realizează cele mai bune lucrări de modelare şi formare a vieţilor. Uneori, când toate proptelele şi cârjele din viaţa ta sunt îndepărtate şi îţi dai seama că ai rămas doar cu Dumnezeu, descoperi că Dumnezeu este de ajuns. Uneori, cele mai profunde temeri ţi se confirmă şi vezi că într-adevăr te afli într-un loc nepotrivit. Abia atunci vei realiza că Dumnezeu vrea să-Şi descopere puterea prin slăbiciunea ta şi vei experimenta adevărata eliberare.

   Uneori, peştera este locul unde Îl vei întâlni pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu realizează unele dintre cele mai bune lucrări în peşteri.

   David ştia câte ceva despre eşec. Şi-a petrecut zece ani din viaţă în sălbăticie, ca fugar. Din perspectivă umană, părea că promisiunile pe care i le făcuse Dumnezeu nu se vor împlini niciodată.

   David nu era cu totul singur. Erau nişte oameni care veniseră la el să formeze o comunitate mică. Dar nu erau un grup foarte promiţător. „Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi s-au strâns la el, şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni." Aceştia nu erau tocmai pârga secerişului cu care să poată lucra; erau, dimpotrivă, nişte falimentari agitaţi. David, împreună cu acest echipaj pestriţ au înfiinţat un soi de tabără de refugiaţi într-un sat numit Ţiclag. Şi-au luat neveste şi au înteimeiat familii şi din timp în timp mergeau şi invadau alte sate.

   Într-o zi, s-au întors acasă, doar ca să descopere că satul lor nu mai era. Ţiclag fusese nimicit, femeile şi copiii - capturaţi. Biblia ne spune că David şi cei care erau cu el şi-au ridicat ridicat glasurile şi au plâns până nu au mai avut putere să plângă.

   Ai plâns vreodată aşa? Până când nu mai ai lacrimi? Până când trupul este atât de extenuat din cauza plânsului că nici nu mai ai energia necesară să plângi? David ştia ce înseamnă astfel de lacrimi. Această scenă nu arată foarte bine, dar pentru David lucrurile puteau merge şi mai rău. Jalea bărbaţilor care erau cu el s-a transformat în mânie  - iar mânia lor s-a întors înspre David. Dar David s-a îmbărbătat sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.

   Iată aici un mare secret al vieţii spirituale. Când orice altă resursă fusese epuizată, când orice proptea fusese luată şi orice cârjă îndepărtată, când a ajuns în cea mai adâncă vale a eşecului, David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul.