Povara dorului de casă

„Voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele." (Psalmul 23.6)

   În ultimii douăzeci de ani mi-am dorit un câine. Un câine mare. Dar întotdeauna era vreo problemă. Ba apartamentul era prea mic, ba bugetul de austeritate, ba fetele erau prea mici. Dar, mai ales, Denalyn nu era entuziasmată de idee. Argumentul ei? Era căsătorită deja cu un animal de care trebuia să se îngrijească, la ce să-şi mai ia unul? În cele din urmă am ajuns la un compromis şi ne-am luat un câine mic. Îmi place Salty, dar câinii mici nu sunt câini adevăraţi. Ei nu latră, ci schiaună. Nu mănâncă, ci ciugulesc. Îmi place Salty, dar mi-aş dori un câine adevărat. Un câine care să-mi fie într-adevăr cel mai bun prieten. Un câine cu labe mari, care să mănânce mult, care să limpăie zgomotos când bea apă, un câine pe care să poţi pune şaua sau cu care să te poţi lupta, sau şi una şi alta.

   Eram singurul care avea pasiunea asta, până s-a născut Sara. Ei îi plac câinii. Astfel, amândoi am putut înclina balanţa votului din familie în favoarea noastră. Denalyn  a cedat, aşa că Sara şi cu mine am început căutarea. Am descoperit o femeie în South, Caroloina, care creştea câini de vânătoare într-o ambianţă creştină. De la naştere, câinilor li se pune să asculte muzică de inspiraţie creştină. (Nu, nu ştiu dacă şi dau zeciuială din biscuiţii pentru câini.) Când crescătoarea mi-a spus că a citit cărţile mele, târgul a fost aproape făcut. O femeie cu astfel de gusturi nu poate fi decât o bună crescătoare de câini, nu-i aşa?

   Prin urmare, am comandat un căţel. Am semnat cecul, am ales numele de Molly pentru câine şi am aranjat în casă un colţ pentru perna câinelui. Câinele nici nu se născuse încă, dar el şi avea deja un nume, proprietari şi un loc al lui în casă.

   Nu la fel se poate spune şi despre tine? Cu mult înainte de primul tău scâncet, Stăpânul tău te-a ales, ţi-a dat un nume şi a agăţat o plăcuţă cu cuvântul "Rezervat" de clanţa uşii de la camera ta. Tu şi Molly aveţi multe în comun. Amândoi aţi fost pregătiţi pentru o călătorie. Noi preferăm termenii de maturizare şi sfinţire în locul celor de înţărcare şi dresare, dar e acelaşi lucru. Tu eşti pregătit pentru casa Stăpânului tău. Nu ştii data plecării sau numărul cursei, dar poţi paria pe mâncarea căţelului tău că într-o zi îţi poţi vedea Proprietarul. Şi nu este aceasta promisiunea cu care David îşi încheie psalmul? (23.6)

   Unde-ţi vei trăi veşnicia? În casa Domnului. Şi dacă această casă a Lui este "casa ta veşnică", ce faci cu casa aceasta pământească? Ai ghicit! Nu locuieşti în ea decât pentru o perioadă scurtă. Pentru că asta nu este casa noastră. „Cetăţenia noastră este în ceruri." (Filipeni 3.20)

   Şi asta explică dorul pe care-l simţim.

   Ţi-a fost vreodată dor de casă? Îmi dai voie să-ţi împărtăşesc o împrejurare în care mie mi-a fost? Aveam 19 ani, era vară şi munceam în partea de nord a statului Georgia. Oamenii din regiunea aceea sunt foarte buni şi amabili, dar nimeni nu este foarte bun şi amabil cu un vânzător ambulant. De câteva ori în vara aceea mi-a fost atât de dor de casă încât simţeam că mi se topesc oasele.

   O astfel de împrejurare a fost şi cea în care mă aflam la marginea unui drum. Era târziu mă rătăcisem. M-am oprit să-mi scot lanterna şi harta. În dreapta mea era o casă de fermier. În casă era o familie. Am ştiut că era o familie, pentru că îi puteam vedea. Prin fereastra mare, i-am văzut pe mamă, pe tată, pe băiat şi pe fată. Norman Rockwell (un foarte cunoscut pictor american) i-ar fi imortalizat pe pânză. Mama punea mâncarea în farfurii, tata spunea copiilor o poveste şi copiii râdeau. Ce greu m-am stăpânit să nu sun la uşă şi să le cer un loc la masă. Mă simţeam atât de departe de casă.

   Priveşti cumva lumea asta ca fiind casa ta? Nu este. Cea mai mare nenorocire ce ţi se poate întâmpla nu este să te simţi departe de casă atunci când eşti departe, ci să te simţi acasă atunci când nu eşti acasă. Nu înăbuşi acest dor de casă, ci ţine-l viu. Casa lui Dumnezeu este o casă pentru totdeauna. „Şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele."