Într-un fel, punctul culminant al întâmplării cu Petru se găseşte la mijlocul pasajului. E conţinut într-o singură propoziţie: Petru... a început să umble pe apă. Sunt multe alte părţi în această istorisire: furtuna; frica de dinainte şi de după coborârea din barcă; eşecul şi critica. Toate acestea sunt părţi importante ale povestirii şi putem învăţa din ele pentru că furtunile, frica şi eşecul ne sunt familiare. putem să le negăm sau să le ignorăm pe riscul nostru. Dar ele nu reprezintă întregul tablou. În mijlocul pasajului găsim cea mai remarcabilă întâmplare. Petru a umblat pe apă. Petru a cunoscut bucuria şi libertatea de a experimenta puterea lui Dumnezeu după ce şi-a asumat un risc enorm.

   Cred că în acele momente, Petru a adunat amintiri pe care le-a dus cu el în mormânt: simţământul acela că apa era oarecum solidă sub picioarele sale; vântul care-i bătea în faţă, privirile înmărmurite ale celor din barcă (un moment care sunt sigur că l-a savurat). Cred că ştia atunci că aceea era umblarea vieţii lui.

   Mă întreb ce o fi fost în mintea lui Petru atunci:

   "Nu-mi vine să cred. Nimeni nu  a crezut că voi coborî într-adevăr din barcă - nici eu nu mă credeam în stare. Când am luat mâna de pe marginea bărcii, a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată. Mi-era teamă că am să mor. Cu toate acestea, iată că fac exact ce face Iisus. Nu ştiu cum funcţionează chestia asta - Nu umblu diferit decât o făceam până acum. Totuşi, ceva - CINEVA - mă ţine la suprafaţă. Cred că încep să înţeleg. Este adevărat: Într-adevăr El este Acela. Nimic nu va mai fi la fel de acum înainte. Nu văd cum m-aş mai putea mulţumi cu viaţa în barcă."

   În mod special, cred că Petru şi-a amintit privirea lui Iisus, pentru că bănuiesc că Iisus radia de fericire văzând că unul dintre ucenicii Săi avea atâta încredere în El. Cred că ochii lor nu s-au despărţit nici o fracţiune de secundă. Coborârea din barcă a fost marele dar al lui Petru pentru Iisus; experienţa umblării pe apă a fost marele dar al lui Iisus pentru Petru.