http://altarul.blogspot.com

Ne temem cel mai mult de oameni, caci ne suntem lupi unii altora. Nu stihiile naturii ne aduc frica, chiar daca religia a fost de atatea ori acuzata ca este o forma de pavaza primitiva, ilogica, impotriva fenomenelor naturii a caror cauza omul nu le cunostea,  nu catastrofele ce se pot intampla oricand...Ci omul este cea mai inspaimantatoare creatie pentru om. Somajul, preturi tot mai mari, foamete, razboaie chiar seceta sau inundatiile nu sunt de cele mai multe ori determinate de accidente, ci de lacomia umana, de distrugerea sistematica a Terrei. Creatii gen Securitate, lagare de exterminare, ideologii in care doar cei ce inteleg cursul istoriei pot accede la un privilegiu sau altul, procesele de "reeducare" comuniste sau "munca" ( arbeit macht frei) din lagarele naziste sunt toate gandite sa nimiceasca nu atat trupul, cat mai ales fiinta interioara. Nu doar capacitatea fizica, cat in special spiritul. Un om cu un spirit mort nu mai exista. Un om cu un spirit viu traieste si este mai puternic decat orice Goliat ce se bazeaza pe muschii sai, chiar daca este un copil, chiar daca "armele nu-s oteluri ascutite si platose de bronz" cum zice un poet.

 Ne temeam de Securitate caci ea putea distruge tot ce atingea. Locotenentul-major Ursu se uita patrunzator la mine. De ce? Ce aveam sa ii revelez din tinuta mea? Era ceva ciudat! Nu ma simteam atins de privirea lui. Era un om amabil. Parea un plic plictisit! Nu stiu de ce! Poate pentru ca simtea ca totul se prabuseste! Avea 38 de ani...Si in august 1988 simteau ca tot ce stiau se va frange! Dar cumva trebuiau sa dea viata comunismului!

In biroul mic si care urma sa fie daramat in cateva zile acest om isi pusese picior peste picior, oarecum sagalnc! Ma privea cu o doza de curiozitate si amuzament ascuns in inima sa!...Probabil!

 Acum cateva zile, il intrebam pe pastorul Vasilica Croitoru, daca trebuia sa ii spun adevarul sau trebuia sa mint...:"Pop, ai o Biblie?" m-a intrebat  locotenentul major Ursu. Nu aveam o Biblie, ci doar acel Nou Testament, care cumva a supravietuit cautarilor acestor "cadre"...."Poti sa mi-l dai, sa ma uit in Testament?" ma intreba el cu un glas de om, care parca simtea ca in mine si mai ales in acel Nou Testament statea mantuirea lui...Eram sigur ca il voi pierde pentru totdeauna...

 Vasilica Croitoru, imi spunea ca " Da, al vostru sa fie , da!" atunci cand l-am intrebat ce ar fi trebuit sa fac....Dar ce stie el? Are 37 de ani. Nu a facut armata cand comunismul era la maxim... Nu a trebuit sa stea luni sau ani fara Cuvantul lui Dumnezeu! Ce trebuie sa ii spun? Ce ar trebui sa imi spun mie insumi?! Sunt mai bun decat el, care a scris o carte patrunzatoare despre credinta penticostala atunci cand totul se sfarama, iar el era un copilas? Sunt eu mai bun discutand despre credinta penticostala atunci cand totul era atat de frumos si urat in aceasta credinta?...Dar cine sunt eu?... Era ceva atat de frumos inainte de 1989 in penticostalismul celor tineri. Adica in crestinismul atat de tanar si verde, nu in uscaciunea de acum.

Dar nu ne intrebam niciodata altceva ce pare un paradox: oare de ce ea se temea de noi? De ce ajungeau crestinii sa fie anchetati, batuti, amendati, dati afara din serviciu ( intr-o societate care lichidase somajul, exceptand poate crestinii) intr-o incercare disperata de a aduce teroare asupra lor? De ce o institutie cu o enorma forta si resurse umane, finaciare, economice, ideologice isi pierdea timpul prin intermediul slugiilor ei cu unul ca mine? Ce forta era ascunsa in mine si in fiecare crestin, incat sa caute metode sa imi interzica sa ma duc la biserica sau sa citesc Sfanta Scriptura? Ce forta era in adunare? Ce putere era in Sfanta Carte incat un om ca locotenetul-major Ursu sa isi doreasca atat de mult sa ma desparta de ea? Ce putere afirmau ca este in omul plin de Cuvantul lui Dumnezeu, acesti atei, fara sa isi dea seama ca faptele lor vorbeau mai clar si total diferit decat gura lor? Ei de cine se temeau? Un elefant dezlantuit impotriva unui purice! Transformarea in martir a unui om simplu e dovada ca un sisitem represiv se teme ca poate fi doborat de spiritul celui neprihanit, al omului care asculta de Glasul celui PreaInalt! Oameni care studiau in Universitati atee anii de zile pentru a se lua la o "tranta" culturalo-spirituala cu badea Ioan care invatase sa citeasca nu in Abecedar, ci in Scriptura si care intelegea lumea mai bine decat cei cu diplome de ingineri, unul ca mine care citisem si intelegeam Biblia fiindca Domnul o descopera inimii, mintii si spiritului oricui doreste si e sincer...Ce era in Sfanta Carte ca ii speria pe oamenii care erau instruiti sa nu se teama de nimic? Care aveau argumente la tot, dar poate nu si la acel suflet inlantuit in ei si pe care si-l negau ca ar fi existat!

 Parca Petre Tutea povestea cum un detinut politic a fost amenintat de un tortionar comunist, in anii de inceput ai teroarei staliniste ca el il torturase pe Tutea, ajungandu-se la un paradox in care calaii comunisti se laudau cu un soi de privilegiu de a se fi "ocupat" de personalitatii ale lumii crestine, culturale sau politice romanesti. Facand o gluma amara, poate intr-o zi lt.Ursu se va fi laudat ca m-a interogat de doua ori si a reusit sa imi ia Noul Testament pe care reusisem sa il tin ascuns atat de bine timp de aproape un an si sa ma hranesc spirtual din el. Caci teama starneste admiratie, atunci cand omul prigonit se axeaza pe Adevar! Orice tortionar se teme intr-un fel de victima sa! Caci un graunte din ei, poate le spune ca prigonitul are dreptate!

 Ma temeam de Securitate! Am aflat dupa revolutie ca familia mea era urmarita de anumiti tovarasi cu ochii albastrii. E bine ca nu s-a intamplat sa aflu inainte. Sunt sigur ca as fi fost mai framantat! Noptile de somn, in mod cert, s-ar fi scurtat si orice pas orice zgomot in noapte m-ar fi putut face sa tresar si sa cred ca ma trezesc cu o perchezitie la domiciliu, asa ca sa se stie ca mana Securitatii era peste tot... Nu ca imi faceam iluzie ca in biserica de pe strada Branduselor din Brasov nu erau destui care sa raporteze ce s-a predicat, ce s-au rugat crestinii sau ce au afirmat in cantarile de lauda. Cartea Rascumpararea Memoriei  nu ar fi starnit atat furtuna daca multi lucratori nu ar fi avut constiintele patate. De ce isi refuza eliberarea, nu inteleg. Uneori rusinea pare ca invinge teama.

Ne temem si cand ne temem spunem lucruri care sa abata sanctiunea, potentiala pedeapsa de la noi! Dar suntem ceea ce facem mult mai mult decat ceea ce spunem ca suntem! Afirmam mult mai mult cu fapta decat cu vorba! De aceea vad mult mai multa teama de faptul ca Dumnezeu exista in actiunile ateilor decat in vorbele lor! Vorba devine o spoiala peste o rugina ce le roade simtamintele si gandurile! Locotenetul major Bulhac in aceeasi luna august 1988, cand m-a interogat Ursu, era hotarat sa imi contreze orice idee despre Dumnezeu, dorind tutusi ca ceva din mintea mea sau din sufletul meu sa il invinga, sa ii patrunda dincolo de argumentele bine fixate in mintea sa ca o reduta si sa ii atinga inima...Se temea caci  atunci cand nu stii care este adevarul nu poti decat sa te temi! Si poate spaima cea mai mare a unui om care cauta adevarul este ca nu va avea niciodata certitudine! Iar eu cred ca nu am reusit...

 Dar poti avea certitudine,dar sa te temi atunci cand pare ca Izvorul certitudinii se indeparteaza de noi! Ilie a avut o senzatie coplesitoare a singuratatii sale si a fugit intr-o pestera departe de orice om, poate suparat si pe Dumnezeu care i se parea ca i-a pus o prea mare povara pe umeri.

 Sau Petru cel las cum il vedem in fata unei slujnice, dar el era infrant de propria singuratate, o singuratate in care confratii sai ucenici disparusera departe in Ierusalim, Isus era legat ca un facator de rele si parea ca si-a pierdut toata puterea. Ma intreb daca nu stropul acela de iubire pentru Domnul, despre care Isus il intreba si de la care il restaureaza cateva zile mai tarziu, dupa inviere, stropul acela il tinea inca in curtea casei Marelui Preot. In timp ce o slujnica insistenta parca toarne apa cu gheata peste taciunele ce inca mocnea. Acel "las" care a avut un moment de formidabil curaj atunci cand il stia pe Isus alaturi, cu cateva ore mai devreme, si a fost poate singurul care a infruntat o gloata inarmata formata probabil din zeci de oameni inarmati , garzi ale Templului avandu-l in frunte pe tradatorul Iuda, scotand sabia ca sa se lupte cu oricine s-ar fi apropiat de Domnul sau! Daca il consideram pe acest ucenic las, sa ne intrebam cand a fost ultima data cand am avut aceeasi hotarare de a nu ne lasa Mantuitorul pe mana unor oameni de nimic ca acestia?

  Frica? Lasitate? Este Petru un las? Da? Adevarul este ca Petru ere dependent de prezenta fizica a lui Isus si de atatea ori nu i-a inteles vorbele si gandurile Stapanului! Fara El Petru se prabuseste cuprins de teama ca poate s-a inselat, o teama ce la atins si pe Ioan Botezatorul care nu mai stia ce sa creada temandu-se ca poate s-a inselat, si toate experintele sale nu au fost decat o amagire. Si ce e mai cumplit in viata decat sa speri in ceva sau in cineva ca sa constati ca te-ai inselat! Ca ai crezut o amagire! Si nu stiu de ce, dar am impresia ca marii oameni ai lui Dumnezeu au avut o astfel de experienta pentru ca sa li se dea voie, sa se orienteze in final tot dupa Dumnezeu, ca o busola ce rasucindu-si acul de zeci de ori la 360 de grade cu o viteza surprinzatoare si o agitatie de neinteles, alege in clipele de liniste, tot Nordul! Si orice lasitate si orice indoiala se risipeste atunci cand privirea lui Petru se intalneste cu a Domnului Isus! Nu mai e frica, e doar durere! Petru intelege! Teama dispare, chiar daca inima e inabusita de suferinta lasitatii, a neincrederii, a pacatului...Si totusi cocosul nu semnalizeaza prin cantul sau doar lepadarea in toiul fricii, ci mai mult decat orice o noua zi de har si de indurare din partea lui Dumnezeu! O noua zi pentru fiecare dintre noi, cand nu mai trebuie sa ne temem, ci sa iubim!

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. 2 Timotei 1:7