Trăim vremuri în care vrem Samueli ca răspuns la rugăciune, dar ne rugăm puțin și fără lacrimi. Nu mai luam hotărâri înaintea Domnului pentru că hotărârile adevarate costă. Nu ne mai vărsăm sufletul înaintea Lui ca nu cumva Eli din adunare să ne judece greșit. Nu prea mai avem fețe schimbate când ne ridicam de pe genunchi pentru că am stat acolo poate de formă, uneori.

Avem prea puține Ane în adunări. Și pe cele pe care le avem le judecăm că prea zic “Amin” sau “Aleluia”. Că prea plâng la rugăciune și că prea se roagă cu foc. Că prea iși doresc Samueli pe care să îi inchine Domnului. Uităm ca Penina nu a dus nici un Samuel la Templu, ci doar Ana!

Și Samuelii se răresc pe zi ce trece. Le dăm copiilor telefoane de mici, laptopuri când sunt deja la ciclul primar dar nu le mai cumpărăm “Biblia povestită copiilor”. Sau dacă le-o cumpărăm, uităm să le-o citim zilnic. Uneori nu ii ducem la Templu de frică ca nu cumva un Eli sa se lege de ei. Le facem rost de haine dar nu de biserica ca Ana ci ca să fie mai prezentabili la grădiniță și la scoală.

Samuelii de azi când recită o poezie în față provoacă râsete coriștilor dacă se încurcă la vreun vers. Samuelii de azi, învățați de Ana să cânte o cântare în față, sunt tratați cu ironie dacă falsează. Samuelii de azi, dacă știu prea multe versete la grupa de copii sunt priviți ciudați de către cei care știu bine personajele din desene animate…

Mie dor de Samueli. Copii care să mai audă vocea lui Dumnezeu de mici. Da, copiii de azi care să fie mijlocitorii de mâine. Nu se vor pricepe poate sa fie stilați, să impresioneze la vreun solo dar se vor pricepe să aducă jertfe așa cum cere Biblia, cu smerenie și ascultare. Să meargă în Chiriat-Iearim la cei cu inima împărțită și fără lacrimi în ochi și să le zica ca au mers 20 de ani degeaba la biserica. Să le zică ca poti avea chivotul in Templu și să ajungi in iad dacă nu te pocăiești. E nevoie de Samueli care să duca poporul la Mițpa pentru a mai pune pietre de aducere aminte (nu când e gata vila sau când e cumpărată o mașina nouă ci când se văd roadele unei umblări cu Dumnezeu).

Dacă aveți Ane în adunare, prețuiți-le. Dacă le vedeți zăbovind în rugăciune când alții stau cu ochii deschiși, nu le judecați. Nu! Pentru că vor intra într-o zi cu un Samuel în brațe din care nu iși vor dori să facă un avocat sau doctor în primul rând, ci un copil de Dumnezeu.

Și mare va fi ziua cand Samuel va veni în fugă la vreun Eli și ii va spune de o voce pe care a auzit-o. Apoi, undeva în noapte, o rugă sinceră va zgudui văzduhul: “Vorbește Doamne, că robul tău ascultă”! Și Vocea aceea, fiți siguri, va vorbi!

Eseu postat și pe blogul personal: Gânduri pentru viața de aici.