" Ma plimbam prin gradina... Era o dimineata minunata, ca toate celelalte. Razele soarelui se jucau cu parul meu dezordonat, dar totusi frumos. Racoarea diminetii imi coplesea trupul... La orizont se vedeau diferite nuante care se jucau in ochii mei: verde deschis, verde mai inchis... albastru si rosu, toate erau deosebite si se impleteau perfect.Totul era perfect pentru ca exista un Creator perfect si desavarsit!

  Totul ma uimea ... ma fermeca. Cand ma uitam la cer, el incepea sa-mi spuna povestea facerii. Cand ma uitam seara, cu sotul meu la stele, fiecare dintre ele isi spuneau numele. ...M-am uitat putin in jur, auzisem niste privighetori. Cantul lor era sublim, inaltator...

   L-am cautat cu privirea pe el. Vroiam sa-i impartasesc gandurile mele de azi. Doar pe el il aveam, Creatorul m-a dat lui pentru ca-l vazuse asa de singur... Acum ma avea pe mine! Eram atat de fericita sa-l am langa mine.

   Deodata, l-am vazut la umbra unu copac... Vorbea... vorbea cu Creatorul. Nu le-am putut intelege cuvintele prea bine, dar puteam sa vad atata pasiune pe fata sotului meu.

   Adam era numele lui, iar al meu, Eva.

   Ziua aceea trecu, incredibil de frumos!

. . . 

   In dimineata urmatoare, cand m-am trezit, Adam inca dormea. Probabil era obosit... Dupa ce m-am racorit putin in apa limpede a raului, m-am plimbat prin Eden. Stiam, stiam caci Creatorul ne-o daduse noua sa ne hranim din toate roadele si s-o ingrijim. Dar El, ne interzise ceva: Sa NU mancam din pomul din mijlocul gradinii. Acesta era pomul cunostintei binelui si al raului. Pana atunci n-am avut niciodata nici macar curiozitatea sa-l privesc... dar sa-l gust.... Dar atunci habar n-am ce s-a intamplat in mine. Dintr-o data, am auzit un sasait. Era sarpele, cea mai sireata fiara a campului.

   Mi-a zis :" Oare a zis Dumnezeu sa nu mancati din toti pomii din gradina?"

   Eu i-am raspuns: " Putem sa mancam din rodul tuturor pomilor din gradina, dar Creatorul ne-a zis ceva cu privire la pomul acesta: Sa nu mancati din el, ca sa nu muriti!"

   Sarpele mi-a spus : "Povesti!" "Hotarat ca nu veti muri! Atunci cand veti manca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu..."

   Sa-l cred...  sau nu... Il cred... Am intins mana sa iau un rod. L-am ales pe cel mai copt si aratos. L-am gustat. A fost placut. Dar ma simteam putin vinovata. Am vazut ca nu s-a intamplat nimic.

   -Eva! era Adam... Ce-ai facut?  I-am zambit si i-am dat si lui sa guste. S-a uitat la mine nedumerit ... si-a gustat si el...

   Atunci ochii ni s-au deschis, si dintr-o data ne-am vazut asa de goi si singuri...

  M-ai creat din lut, ai investit in mine, sortita ca sa-l inving pe sarpe, iar eu ... am dat gres. Am dovedit ca sunt om.

   Cu lacrimi in ochi mi-am cusut o haina din frunze de smochin... ca sa-mi acopar goliciunea. I-am dacut una si lui Adam.

   Cu o disperare fierbinte, respiratia imi devenea tot mai greoaie... ma zbateam intre rusine si teama, intre minciuna si adevar.

   Am fost izgonita... izgoniti din Eden! Pentru totdeauna?

   Da!

   Nici nu aveam curajul sa mai intreb de ce?! Pentru ca stiam deja...

   De atunci, traim pe toata suprafata pamantului, ne inmultim, trudim ca sa ne castigam existenta... plang si sufar.

   De-atunci, cunosc binele si raul, de-atunci, se duce-o lupta nesfarsita inca... cu sarpele..."