Rugăciuni fără răspuns: Viaţa rămâne învăluită în mister

"Şi ce folos c-ai dat ţărânii glas, spre Tine să grăiască, ca strigătul să nu i-l iei în seamă!" (George Herbert)

   Unele rugăciuni care nu primesc răspuns, dar nu toate, pot fi puse pe seama unei greşeli a celui care se roagă. Unele, dar nu toate, au la origine respectul absolut de neînţeles al lui Dumnezeu pentru libertatea umană şi refuzul Lui de a constrânge. Unele, dar nu toate, au la origine puteri întunecate care luptă împotriva cârmuirii lui Dumnezeu. Unele, dar nu toate, au la origine o planetă afectată de boală, violenţă şi potenţialul de a cauza accidente tragice. Cum putem, în cazul acesta, explica logic fie şi o singură experienţă a rugăciunii care nu a primit răspuns?

   Găsesc un soi de consolare în faptul că însăşi Biblia cuprinde numeroase rugăciuni care nu au primit răspuns. Deşi putem face doar speculaţii asupra motivelor care L-au făcut pe Dumnezeu să nu răspundă la o anumită rugăciune, aceste exemple biblice ne oferă nişte indicii utile:

   După ce i-a condus pe israeliţi prin pustiu vreme de patruzeci de ani, Moise Îl imploră pe Dumnezeu să-l lase să treacă Iordanul împreună cu poporul înainte de a muri. Dumnezeu îi respinge cererea ca pedeapsă pentru răbufnirile lui din trecut, care l-au urmărit şi l-au îndurerat atât de tare pe Moise încât de patru ori s-a adresat poporului în Deuteronom, şi-a dezlănţuit furia asupra lor, învinuindu-i pentru a-L fi respins pe Dumnezeu. În alte situaţii Moise L-a făcut pe Dumnezeu "să se răzgândească", dar nu şi de-astă dată.

   Împăratul David a stat o săptămână cu faţa plecată la pământ, refuzând hrana, rugându-se pentru a fi cruţată viaţa copilului său abia născut. Ca o consecinţă a păcatului său dureros, rugăciunea lui n-a primit nici un răspuns: David şi Batşeba au pierdut copilul. Totuşi, o unire mai târzie a avut ca rod naşterea lui Solomon, care avea să cârmuiască Israelul în epoca lui de înflorire.

   Patru personaje din Vechiul Testament - Moise, Iov, Iona şi Ilie - s-au rugat chiar să moară. Din fericire pentru ei, Dumnezeu le-a ignorat cererile.

   De mai multe ori, oastea israeliţilor s-a rugat să-i învingă pe duşmanii lor doar pentru a suferi nişte înfrângeri umilitoare. Fiecare asemenea eveniment i-a condus spre o cercetare lăuntrică. Au acţionat israeliţii în mod pripit, împotriva poruncilor lui Dumnezeu? Nu cumva unul din soldaţi săvârşise vreun act ce contravenea legilor războiului, un lucru care îi displăcuse lui Dumnezeu?

   Profetul Habacuc s-a rugat pentru izbăvire de sub asuprirea babiloniană; Ieremia s-a rugat ca Ierusalimul să nu fie nimicit. Nici una din rugăciunile celor doi profeţi nu a primit răspuns, şi fiecare din ei s-a zbătut să explice motivul pentru care poporul a suferit înfrângerea. "Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră", se plânge profetul într-o carte pe bună dreptate numită Plângerile.

   Am menţionat câteva din rugăciunile deplasate ale celor doisprezece ucenici cum ar fi aceea ca peste satul samaritean să cadă foc din cer. Într-o situaţie anume, ucenicii s-au dovedit incapabili să facă o vindecare miraculoasă şi au părut luaţi prin surprindere de acel eşec. Isus a folosit ocazia respectivă pentru a mustra lipsa lor de credinţă. Deşi ucenicii nu primiseră răspuns la rugăciunea lor, voia lui Dumnezeu era în mod clar vindecarea băiatului, lucru care se vede ulterior, când Isus înfăptuieşte ceea ce ei n-au fost în stare.

   Apostolul Pavel a avut, la rândul său, parte de rugăciuni care i-au fost respinse: e suficient să citim rugăciunile lui pline de foc pentru biserici, iar apoi să observăm palmaresul trist al acelor biserici pentru a vedea cât de departe erau idealul pentru care se rugase apostolul. În cea mai cunoscută rugăciune a sa rămasă fără răspuns, Pavel se roagă fierbinte Domnului de trei ori pentru înlăturarea "ţepuşului din carne".  Într-un răspuns rămas ca model pentru situaţiile când nu ni se ascultă rugăciunea, Pavel lasă în urmă dezamăgirea de a nu fi primit ceea ce dorise şi acceptă în schimb ce are.

   Chiar şi Isus a ştiut ce înseamnă să nu primeşti răspuns la rugăciune. În Ghetsimani, Isus S-a rugat cu credinţa celui ce se împotriveşte, dar şi cu credinţa celui ce acceptă. Mai întâi a apelat la ajutorul lui Dumnezeu, rugându-L să "depărteze paharul acela";  apoi a apelat la prietenii Lui care căzuseră într-un somn adânc; apoi la liderii religioşi care-L acuzaseră; apoi la conducerea statului care-L osândise, apoi la poporul care-L respinsese. În cele din urmă, a scos stigătul sfâşietor al celui ce se simte abandonat.

   C. S. Lewis observă:

    Esenţa cererii spre deosebire de constrângere, este aceea că ea poate să fie sau să nu fie împlinită. Şi dacă o Fiinţă de o infinită înţelepciune ascultă cererile unor făpturi finite şi nechibzuite, cu siguranţă că, uneori le va îndeplini, iar alteori le va refuza rugăminţile. Succesul invariabil în rugăciune nu este câtuşi de puţin o dovadă a doctrinei creştine sănătoase. Este mai degrabă dovada a ceva înrudit cu magia. Nu este deloc rezonabil ca un director de şcoală să pretindă: "Puteţi face cutare şi cutare lucru în conformitate cu regulile precise din această şcoală. Dar cutare şi cutare lucru sunt mult prea periculoase pentru a fi lăsate la latitudinea unor reguli generale. Dacă doriţi să le faceţi, va trebui să veniţi cu o cerere şi să dicutăm pe larg problema la mine în birou, pe urmă - mai vedem noi."

   Aşa cum recunoştea şi Lewis, problema reală nu constă în faptul că ni se refuză anumite cereri, ci faptul că Biblia conţine făgăduinţe măreţe. În esenţă, principala dificultate ridicată de rugăciunile neascultate este aceea că Isus pare să ne fi asigurat că nu există aşa ceva.

   Isus ar fi putut spune ceva de genul: "Uite, Eu vă dau darul rugăciunii. Evident, trebuie să înţelegeţi că fiinţele omeneşti nu posedă o înţelepciune desăvârşită, aşa că există limite în răspunsurile pe care le veţi primi la rugăciuni. Rugăciunea operează ca o cutie de sugestii. Voi scrieţi acolo clar ce doriţi de la Dumnezeu, iar Eu vă garantez că toate cererile voastre vor fi cântărite cu atenţie." Ei bine, eu unul m-aş fi mulţumit cu o asemenea declaraţie despre rugăciune. În realitate , iată ce spune Isus:

   "Adevărat, adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi ... chiar dacă aţi zice muntelui acestuia : "Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare" , se va face!

   "De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea."

   "Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face."

   Iată câteva exemplificări ale afirmaţiilor uluitoare din Noul Testament exprimate într-un limbaj pe înţelesul tuturor. Unii predicatori iau aceste pasaje ca pe un fel de ciomag cu care lovesc biserica pentru că nu ia aceste făgăduinţe în mod literal, învinuindu-i pe enoriaşi că le lipseşte credinţa. Dar atunci cum se explică faptul că rugăciunile lui Isus şi ale lui Pavel nu au primit răspuns? Şi cum putem împăca promisiunile măreţe cu experienţa cât se poate de reală a rugăciunii neascultate?

(fragment)