Povara oboselii

El mă paşte în păşuni verzi. (Psalmul 23.2)

   Îţi înşir mai jos consecinţele purtării acestei poveri. Denumirea ei exactă te las s-o ghiceşti:

   - peste 70 de milioane de americani suferă de pe urma ei şi este cauza a 38000 de decese anual;

   - starea respectivă duce la o pierdere anuală de 70 miliarde de dolari reflectată în nivelul scăzut al productivităţii muncii;

   - adolescenţii suferă de pe urma ei; studiile arată că 64% din adolescenţi o acuză ca fiind cauza rezultatelor slabe obţinute la şcoală;

   - şi persoanele de vârstă mijlocie se confruntă cu ea; cercetătorii spun că cele mai grave cazuri survin între treizeci şi patruzeci de ani;

   - persoanele în vârstă suferă din cauza ei; un studiu relevă faptul că starea respectivă afectează negativ 50% din populaţia de peste şaizeci şi cinci de ani;

   - tratarea ei include tot, de la ceaiuri medicinale la medicamente.

   Ai vreo idee despre ce poate fi vorba? Abuz de subsanţe chimice? Divorţ? Predici lungi? Nici unul din aceste răspunsuri nu este cel corect, cu toate că ultimul nu e departe de adevăr! Răspunsul s-ar putea să te surprindă: INSOMNIA. 

   Ani buni chicoteam când îi auzeam pe alţii plângându-se că nu pot dormi. Problema mea nu era să dorm. Problema mea era să stau treaz. Cu câţiva ani în urmă însă, într-o seară am mers să mă culc, am închis ochii şi nimic nu s-a întâmplat. Nu puteam adormi. În loc să tragă pe dreapta pentru oidihnă, mintea mi-a intrat în viteză. O mie şi una de obligaţii şi probleme mi-au venit în minte. A trecut şi miezul nopţii şi eu tot treaz eram. Am băut o cană cu lapte şi am revenit în pat. Am trezit-o pe soţia mea punându-i întrebarea neroadă care se pune în astfel de cazuri: "Nu dormi?" Mi-a spus să nu mă mai gândesc la nici un lucru şi am început să mă gândesc la oameni. Gândindu-mă la oameni, m-am gândit la ce făceau acei oameni în acel moment. Dormeau. Asta m-a înfuriat şi m-a ţinut treaz. În cele din urmă, undeva la primele ore ale dimineţii, iniţial fiind acum în conferia celor 70 de milioane de americani care nu pot dormi, am aţipit.

   De-atunci nu mai chicotesc când îi aud pe alţii spunând că nu pot dormi. Şi nici nu mai pun sub semnul întrebării includerea versetului despre odihnă în Psalmul 23.

   Oamenii care muncesc prea mult şi dorm prea puţin se apropie de grămada de bagaje ale vieţii şi apucă rucsacul oboselii. Pe ăsta nu-l porţi. Nu-l arunci peste umăr, după care o iei în josul străzii. Îl tragi după tine ca un Saint Bernard încăpăţânat. Oboseala oboseşte. De ce suntem aşa de obosiţi? Ai citit recent vreun ziar? Tânjim după viaţa dusă de Tom Sawyer şi Huckleberry Finn pe Mississippi, dar uită-te la noi cum ne riscăm viaţa navigând pe apele înspumate ale lui Rio Grande. Bifurcări ale râului. Stânci în apă, Atacuri de inimă, trădări, datorii acumulate şi neplătite şi nesfârşite procese succesorale. Huck şi Tom n-au cunoscut astfel de lucruri. Noi însă cunoaştem, şi asta ne ţine treji. Şi pentru că nu putem dormi, avem o a doua problemă.

   Trupurile noastre sunt obosite. Gândeşte-te. Dacă 70 de milioane de americani nu dorm suficient, ce înseamnă asta? Înseamnă că o treime din populaţia acestei ţări aţipeşte la lucru, moţăie prin sălile de clasă sau adoarme la volan. Zilnic sunt consumate treizeci de tone de aspirină, medicamente de somn şi tranchilizante. Acul aparatului de măsurat energia de la nivelul frunţii noastre a încremenit în zona roşie.

   Probabil dacă am solicita ajutorul unor extratereştri pentru a ne rezolva problemele, soluţia propusă de ei ar fi una simplă - toată lumea la culcare. Am râde de ei. Ei nu înţeleg felul cum muncim noi. Chiar aşa. Nu înţeleg felul CUM muncim noi. Noi muncim din greu. Trebuie să facem bani. Trebuie să obţinem titluri. Trebuie să avansăm pe scara ierarhică. În cartea noastră, cuvântul "afacere" vine imediat după "evlavie". Îl idolatrizăm pe Albert Einstain care dormea cam unsprezece ore pe noapte; azi, dormim şapte, şi suntem mândri de o asemenea realizare. Însă suntem obosiţi din cauza ei. Minţile ne sunt obosite. Trupurile ne sunt obosite. Dar, ce e mai importamt - şi mai grav - sufletele ne sunt obosite. Suntem fiinţe eterne, şi punem întrebări eterne: De unde vin? Încotro mă îndrept? Care este sensul vieţii? Ce este bine? Ce este rău? Există viaţă după moarte? Sunt acestea întrebări fundamentale ale sufletului. Şi lăsate fără răspuns, astfel de întrebări ne fură liniştea şi odihna.

   Numai o singură creatură mai are atât de mari probleme cu odihna cum avem noi. Nu câinii. Ei moţăie. Nu urşii. Ei hibernează. Pisicile au inventat piroteala, şi leneşii dorm liniştiţi douăzeci de ore pe zi. Cele mai multe animale ştiu cum să se odihnească. Există însă o excepţie. Creaturile astea sunt îmblănite, sunt naive de felul lor şi încete. Nu, nu e vorba de soţi sâmbăta - e vorba de oi! Oile nu pot dormi.

   Pentru ca oile să poată dormi, nu trebuie să existe nici o problemă. Să nu fie prădători. Să nu fie nelinişte în turmă. Să nu fie gândaci în aer. Să nu fie foame în stomac. Totul trebuie să fie perfect. Din nefericire, oile nu-şi pot găsi păşuni singure, nu pot împrăştia insecticide, nu pot rezolva eventualele neînţelegeri şi nu-şi pot găsi hrana. Au nevoie de ajutor. Au nevoie de un păstor care să le "ducă" şi să le "pască în păşuni verzi". Fără un păstor, nu se pot odihni. Şi fără un păstor, nici noi nu ne putem odihni.

   Cine este cel activ? Cine se ocupă de toate lucrurile? PĂSTORUL! Păstorul alege drumul oilor şi pregăteşte păşunea. Treaba oilor - treaba noastră - este să se uite la poăstor. Cu ochii la păstor, se vor putea odihni. "Celui cu inima tare, Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine". (Isaia 26.3)

   Vrei să-ţi arăt ceva? Deschide la sfârşitul unei cărţi şi priveşte pagina goală. Ce vezi? O bucată albă de hârtie. Acum, cu creionul, fă un punct în mijlocul paginii. Priveşte-o din nou. Acum ce vezi? Vezi un punct, nu-i aşa? Şi oare nu aceasta e problema noastră? Lăsăsm ca punctele întunecate să eclipseze spaţiul alb.

   Vedem valurile înfuriate, şi nu pe Mântuitorul care umblă pe ele. Vedem proviziile noastre sărăcăcioase, şi nu pe Cel care poate hrăni cinci mii de oameni flămânzi. Ne concentrăm asupra vinerilor mari ale răstignirii, şi pierdem duminicile glorioase ale învierii. Redirecţionează-ţi atenţia şi relaxeată-te. Şi în timp ce  faci asta, schimbă-ţi programul şi odihneşte-te.

   Zgomotul vieţii poate ajunge aşa de puternic încât uităm să-l mai reducem până la eliminare. Probabil din cauza asta a insistat atât de mult Dumnezeu să ne găsim odihna în Cele Zece Porunci.

   Dumnezeu ne cunoaşte bine. Îl poate vedea pe proprietarul unui magazin citind versetul acesta şi spunându-şi, "Cineva trebuie să lucreze şi în ziua a şaptea. dacă eu nu pot, o va face fiul meu." Aşa că Dumnezeu spune, Nici fiul tău. "Atunci va lucra fiica mea." Nici fiica ta. "Atunci, probabil vreun angajat." Nici vreun angajat. "În cazul ăsta, cred că va trebui să-mi trimit vita să lucreze la magazin, sau probabil îmi voi găsi un străin care să mă ajute." NU, spune Dumnezeu. O zi pe săptămână vei spune NU muncii şi DA închinării. Te vei opri, te vei aşeza şi te vei odihni. dar noi continuăm să obiectăm...

   Venim înaintea lui Dumnezeu cu un motiv după altul. El însă le desfiinţează pe măsură ce venim cu ele, amintindu-ne un lucru care ne reduce la tăcere: "În şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit." Mesajul lui Dumnezeu este clar.

   Repetă cuvintele următoare: Nu e treaba mea să mă ocup de mersul lumii!

   Arcul încordat nu poate rămâne încordat prea mult timp fără să se rupă. Şi pentru ca să fii sănătos, trebuie să te odihneşti. Încetineşte şi Dumnezeu te va vindeca. El va da odihnă minţii tale, trupului tău, şi mai ales sufletului tău. El te va paşte în păşuni verzi.

   Şi acum ne invită să ne odihnim într-un astfel de loc. Îţi poţi imagina mulţumirea din inimă a unui păstor când, după ce a terminat toată munca îşi priveşte turma odihnindu-se în iarba grasă?

   Îţi poţi imagina mulţumirea din inimă a lui Dumnezeu când noi facem aşa ceva? Păşunea Lui e darul Lui pentru noi. Nu e o păşune pe care ai făcut-o tu. Şi nici o păşune pe care s-o meriţi. Este un dar de la Dumnezeu.

   Într-o lume aridă şi stâncoasă datorită falimentelor umane, există un loc care abundă de vegetaţie luxuriantă a milei divine. Păstorul tău te invită în acest loc. Vrea să stai jos, să te odihneşti. Să te cuibăreşti adânc în iarbă, până eşti acoperit, îngropat de vlăstarii dragostei Lui şi acolo să-ţi găseşti odihna.