Povara ruşinii

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei. (Psalmul 23.5)

   Îl vezi pe omul acela din umbră? E Petru. Petru apostolul. Petru cel impetuos. Petru cel pasional. O dată a umblat pe apă. A păşit din barcă direct pe apă. În curând va predica la mii de oameni. Neînfricat în faţa prietenilor, ca şi în faţa duşmanilor. În seara asta însă, cel care a păşit pe apă se grăbeşte să se ascundă. Cel care va vorbi cu putere plânge cu amar. Nu scâncet, nu tânguire, ci plâns. Cu hohote. Cu faţa îngropată în palme. Ecoul plânsului lui răsună în noaptea Ierusalimului. Ce e mai dureros? Faptul că a făcut-o, sau acela de a fi jurat că nu o va face? "Doamne, cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte", îi spune Petru lui Isus cu doar câteva ore mai devreme. "Şi Isus i-a zis: Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti." (Luca 22.33-34)

   Să se lepede de Hristos în noaptea în care trebuise să se laude că nu o va face? Şi a făcut-o nu doar o dată, ci de trei ori! S-a lepădat de trei ori, şi a fost cutremurător, dar mai trebuia să se mai şi blesteme? "Atunci el a început să se blesteme şi să jure, zicând: "Nu cunosc pe omul acesta!" (Matei 26.74) Şi acum, prăbuşit în genunea amărăciunii, Petru se ascunde. Petru plânge. Şi în curând Petru va pescui. Ne întrebăm de ce a ieşit să pescuiască. Ştim de ce merge în Galileea. I s-a spus că acolo Hristosul înviat îi va întâlni pe ucenici. Însă locul stabilit al întâlnirii nu era o corabie undeva pe mare, ci un munte (Matei 28.16). Dacă aşa stăteau lucrurile, ce căutau ei atunci într-o barcă? Nimeni nu le spusese să pescuiască, dar ei asta făceau. "Simon Petru le-a zis: "Mă duc să prind peşte." "Mergem şi noi cu tine", i-au zis ei" (Ioan 21.3) Şi oare nu o terminase Petru cu pescuitul? Cu doi ani înainte, când Isus îl chemase să pescuiască oameni, nu-şi lăsase el mrejile şi-L urmase? Nu citim nicăieri în Evanghelii să mai fi pescuit de atunci. De ce atunci merge acum să pescuiască? Tocmai acum! Isus înviase din morţi. Petru văzuse mormântul gol. Cine ar mai putea pescui în astfel de împrejurări? Le era foame? Probabil asta ar fi o explicaţie. Probabil cauza ieşirii lor în larg era stomacurile lor care îşi cereau drepturile. Sau, probabil, era, din nou, inima lor zdrobită.

   Vezi tu, Petru nu s-a putut lepăda de lepădarea lui. Mormântul gol nu ştersese cântatul cocoşului. Hristos revenise printre ei, dar Petru se întreba - nu putea să nu se întrebe -, "După tot ce am făcut, să fi revenit El pentru unul ca mine?" Aceeaşi întrebare ne-am putea-o pune şi noi. Oare Petru să fie singurul care a făcut un lucru pe care a jurat că nu-l va face?

   "Am terminat-o cu infidelitatea!" "De-acum înainte, îmi voi stăpâni limba!" "Gata cu afacerile necurate. Am învăţat lecţia."

   O, cu câtă hotărâre ne luăm noi aceste angajamente! Şi o, cât de chinuitoare e durerea încălcării lor! În loc să rezistăm flirtului, revenim la el. În loc să nu ne placă bârfa, o răspândim. În loc să spunem adevărul, îl ascundem. Şi cocoşul cântă, şi momentul adevărului ne străpunge, şi Petru mai are un tovarăş în umbra în care s-a ascuns. Plângem cum a plâns Petru, şi facem ce a făcut el. Mergem să pescuim. Ne întoarcem la vechea noastră viaţă. Revenim la ce făceam înainte de a-L cunoaşte pe Isus. Facem ceea ce e natural, în loc să facem ceea ce e spiritual. Şi ne întrebăm dacă Isus are loc pentru unii ca noi.

   Isus răspunde acestei întrebări. O face pentru tine, pentru mine şi pentru toţi Petrii din lumea asta. Răspunsul Lui, atunci, a venit ca un dar pentru Petru, pe ţărmul mării. Ce-a făcut Isus? A despărţit apele? A transformat barca în aur şi mrejele în argint? Nu. Isus a făcut ceva mult mai plin de înţeles. L-a invitat pe Petru să prânzească. Isus a pregătit o masă. Prânzul acela a fost un moment special dintre multe care s-au petrecut în dimineaţa aceea. Mai întâi a fost pescuirea bogată şi recunoaşterea lui Isus. Apoi aruncarea lui Petru în mare pentru a ajunge la Domnul şi apropierea de ţărm a bărcii în care se aflau ceilalţi ucenici. Şi apoi a fost momentul în care au coborât pe ţărm, unde L-au găsit pe Isus lângă o vatră de jăratic. Peştele se prăjea, pâinea aştepta şi biruitorul iadului şi stăpânul cerului şi-a invitat prietenii să se aşeze şi să mănânce. Nimeni nu putea fi mai recunoscător decât Petru. Cel pe care Satana ceruse să-i fie dat pentru a-l cerne ca grâul mânca pâine din mâna lui Dumnezeu. Petru era primit cu bucurie la masa lui Hristos. Exact acolo, sub ochii Satanei şi ai ispititorului lui, Isus îi întindea masa. În faţa potrivnicilor lui.

   OK, poate că Petru nu a folosit chiar cuvintele acestea. Dar David le-a folosit. "Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei". Ceea ce păstorul bun face pentru turma lui sună foarte asemănător cu ceea ce Isus a făcut pentru Petru. În punctul acesta al psalmului, gândul lui David pare să zăbovească în jurul turmei care acum a ajuns în ţinuturile înalte. După ce şi-a condus turma prin văi, ajungând astfel cu ea pe înălţimi, unde iarba este mai grasă, el îşi aminteşte că păstorul mai are o sarcină. Aceea de a pregăti păşunea. Ţinutul acesta este nou aşa că păstorul trebuie să fie atent. Ideal este ca locul de păşunat să fie un teren neted, fără denivelări. Păstorul se asigură că nu sunt ierburi otrăvitoare şi că este apă din belşug. Caută semne care să-i spună dacă în zonă se află lupi, coioţi sau urşi. O problemă deosebită pentru păstor şi turma lui o reprezintă viperele, şerpi mici de culoare maro care trăiesc sub pământ. Un lucru care se ştie despre vipere este că ies din găurile lor şi muşcă oile de bot. Adesea muşcătura lor provoacă infecţie şi poate chiar omorî. Ca măsură de apărare împotriva acestor şerpi, păstorul toarnă câte puţin ulei în fiecare gaură de viperă. De asemenea, cu acelaşi ulei unge şi boturile oilor. Uleiul turnat pe gaura viperei provoacă alunecarea, şi astfel o împiedică pe aceasta să ajungă la suprafaţă, iar mirosul uleiului de pe botul oii o îndepărtează de aceasta. Se poate spune că păstorul, la modul propriu, le "întinde" oilor "masa".

   Ce-ai zice dacă Păstorul tău ar face pentru tine ce face păstorul pentru turma lui? Dacă s-ar ocupa de vrăjmaşul tău, diavolul, şi ţi-ar pregăti un loc unde să te poţi hrăni din belşug şi în siguranţă? Ce-ai zice dacă Isus ar face pentru tine ce a făcut pentru Petru? Dacă, în ceasul eşecului şi al falimentului tău, te-ar invita la masă? Şi ce zici dacă ţi-aş spune că El a făcut exact acest lucru?

   În seara de dinaintea zilei în care avea să moară, Isus a pregătit o masă pentru toţi cei ce aveau să-L urmeze peste secole. Te rog să observi în Marcu 14.12-15 cine se ocupă aici de "pregătire" . Isus rezervă o odaie mare şi se îngrijeşte ca un om să-i conducă pe ucenici la aceasta. Tot El se asigură că din odaie nu lipseşte nimic din cele necesare şi că ceea ce se va servi se află acolo. Ce-au făcut ucenicii? Doar au urmat indicaţiile Lui şi au fost hrăniţi. Păstorul a întins masa. Dar nu numai atât. S-a ocupat şi de şerpi. Ştii, bineînţeles, că numai unul dintre ucenici nu a terminat în seara aceea de mâncat.

   Este ceva care atrage atenţia în această îndepărtare de la masă a lui Iuda. Isus a întins mâna în prezenţa vrăjmaşului. Lui Iuda i s-a permis să vadă cum fusese pregătită cina, dar nu i s-a permis să rămână la cină. Nu eşti binevenit aici. Masa aceasta e pentru copiii Mei. Tu îi poţi ispiti, le poţi întinde capcane. Nu vei sta însă niciodată cu ei la masă. Atât de mult ne iubeşte El.

   Şi dacă mai avem vreo îndoială, şi ca să nu mai fie nici un Petru care să se întrebe dacă el are un loc la masă, Isus ne spune cu blândeţe, spre a nu uita niciodată, în timp ce ne întinde paharul: "Beţi toţi din el. Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor" (Matei 26.27-28)

   "Beţi toţi din el" : Cei care vă simţiţi nevrednici, beţi din el. Cei cărora vă e ruşine, beţi din el. Cei care vă simţiţi jenaţi, beţi din el.

   Acelaşi Isus care i-a întins masa lui Petru mi-a întins-o şi mie. Acelaşi Păstor care l-a biruit pe diavol l-a biruit din nou. Acelaşi Mântuitor care a aprins un foc pe ţărm a răscolit câţiva tăciuni aprinşi şi-n inima mea.

   "Beţi toţi din el." Şi eu am băut. Şi m-am simţit bine să fiu din nou la masă. (fragmente)