Cântarea cocoșului sau pierderea identității

    Îl vezi pe omul acela din umbră? Nu este Petru, sunt eu, eşti tu! Suntem noi, care după ce am fost primiţi la masa vredniciei Mielului Isus, am uitat gustul bucatelor alese, gustul din vinul cel vechi, al florii făinii, am uitat promisiunile legământului făcut cu atâta ''înflăcărare'' Da! Înflăcărare şi atât!

   N-o să dăm vina pe Petru căci el, a avut speciala ocazie de a sta la masă spiritual şi fizic cu Domnul şi noi nu. Noi n-am fost vitregiţi de astfel de oportunităţi [spirituale], numai că n-am fost atât de vrednici de a sta la masă cu El. Se pune intrebarea: De ce? S-a lepădat Petru şi unii din noi? Aş numi această lepădare, pierderea identităţii. A ce? A identităţii! Atunci când faci un legământ trebuie să-l respecţi. În acest legământ, intră promisiuni pe vecie - în ceea ce priveşte dragostea, fidelitatea, până la moarte. Cel puţin aceasta se aude din partea fiecărui botezat atunci când este întrebat:  Până când vrei să-L urmezi pe Domnul?  "Până la moarte!" Se aude în toată sala, adunarea şi în faţa cerului. Daca Petru şi noi, am fi avut o identitate aşa puternică, o dragoste aşa mare ca şi declaraţia făcută înaintea Lui, n-am fi auzit cântatul cocoşului, atât de dureros! Ce minunat căci Domnul nu este ca omul!

   Dacă n-ar fi fost El, Petru, ar fi plâns şi azi. Şi noi la fel! Dar Lui, i se datorează marea Iertare şi Dragoste.

   Se întoarce şi-l iartă pe Petru, pe mine, pe tine; şterge cântatul cocoşului atât de dureros şi batjocoritor de data aceasta. Mai mult! Întinde o masă! Unde? În faţa vrăjmaşului, ca să-i arate căci dragostea Lui pentru Petru şi pentru mine, pentru tine, este nemuritoare; ca să- i arate căci El, n-a renunţat la Petru şi la noi, chiar atunci, când noi, ne-am lepădat.

   O, Doamne! Cum ai putut să -mi speli toată ruşinea asta prin bunătate, milă, blândeţe? Cum ai putut să stai la masă cu mine, după ce Te-am trădat?

   Cum ai putut să arăţi tuturor că mă iubeşti aşa de mult, pregătind Tu, o masă aşa bogată pentru mine, masa Iertării? Cum ai putut să-mi redai adevărata identitate, după ce ŢI-am greşit aşa de mult?

   Azi, ai cinat cu mine, mi-ai iertat vina, m-ai reprezentat în faţa celor mulţi - lepădaţii de Tine; Doamne, nu-ŢI mai fac nici o promisiune, dar de atunci... îmi pun mâinile pe urechi, să nu mai aud cocoşul cântând... niciodată!

                                                  Alexandrina Tulics