Dumnezeu doreşte să-I înţelegem Cuvântul, pentru că acesta este punctul de plecare al slujirii spirituale. El, de asemenea, vrea să-şi pună Cuvântul ca o sarcină în duhurile noastre ca să-l putem folosi pentru a sluji adunării. În Fapte 6.4, citim: "Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului". "Propovăduire" înseamnă slujire. Deci, propovăduirea Cuvântului înseamnă a sluji oamenilor cu Cuvântul lui Dumnezeu.

   Din ce cauză nu reuşim să eliberăm Cuvântul din noi atunci când propovăduim? Adesea, omul poate să aibe pe inimă un mesaj pe care simte că trebuie să-l comunice fraţilor. Cu toate acestea, când se ridică să rostească frază după frază, povara lăuntrică rămâne  la fel de grea ca şi înainte. Chiar şi după o oră, nu are nici un sentiment de uşurare şi în cele din urmă pleacă la fel de împovărat ca la venire. De ce? Deoarece omul lui dinafară nu a fost zdrobit. În loc să fie un ajutor, facultăţile sufletului devin un obstacol pentru omul dinlăuntru.

   Dar odată ce omul din afară este zdrobit, exprimarea mesajului nu mai este o problemă. Omul se poate gândi atunci la cuvintele potrivite prin care să-şi exprime sentimentele lăuntrice. Prin comunicare povara lăuntrică se uşurează. Acesta este modul de a vesti adunării Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, să repetăm: omul din afară este cea mai mare piedică în calea propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu.

   Mulţi îmbrăţişează părerea greşită că oamenii inteligenţi pot să fie folosiţi cel mai bine. Ce greşeală mare! Indiferent cât eşti de inteligent, omul din afară nu poate să înlocuiască niciodată omul dinlăuntru. Numai după ce omul din afară a fost zdrobit, omul dinlăuntru poate să găsească gândurile şi cuvintele potrivite. Coaja omului din afară trebuie sfârâmată de Dumnezeu. Cu cât este mai despicată, cu atât este mai eliberată viaţa din duhul. Atâta timp cât coaja rămâne intactă, povara din duh nu poate fi eliberată, nici viaţa şi puterea lui Dumnezeu nu pot să se reverse de la tine spre adunare. Viaţa şi puterea lui Dumnezeu sunt puse la dispoziţia adunării în principal prin slujirea din Cuvântul lui Dumnezeu. Până când omul tău dinlăuntru nu este eliberat, oamenii pot să audă numai vocea ta; ei nu pot să ajungă la viaţă. S-ar putea să ai un mesaj de transmis, dar alţii nu-l primesc; nu ai mijloace de exprimare.

   Problema este că viaţa din tine nu se poate revărsa în afară. Ai un mesaj înlăuntrul tău, dar nu-l poţi exprima din cauza obstacolului din afară. Dumnezeu nu are cale liberă în tine.