Sunt şi momente când ne confruntăm nu doar cu ispite, ci şi cu necazuri. De exemplu, să zicem că o soră e persecutată de soţul ei, care îi intrezice să meargă la adunare. Şi pentru a face faţă unui astfel de necaz, e nevoie de credinţă. Dacă este cu adevărat aur, se va arăta ca atare, sub acţiunea puternică a focului; nu se va transforma în cupru. Credinţa reală are viaţă lungă. Aşadar, când te confrunţi cu vreun necaz, nu descuraja şi nu da înapoi. Din contră, ţine-te ferm de Cuvântul lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu va face să se vadă biruinţa Lui în viaţa ta.

Când am fost la Yantai, am fost căutat de o soră în Domnul. Ea mi-a spus: "Am crezut că am trecut pragul biruinţei, dar biruinţa mea a avut viaţă scurtă. A durat numai o săptămână. După aceea, am căzut din nou. Ce se întâmplă cu mine?"  I-am răspuns în felul următor: "Să presupunem că băieţaşul tău se joacă la intrarea casei voastre. Un trecător îi spune că el a fost adus de mama lui de la farmacie. Copilul aleargă în casă la tine şi te întreabă: "Am fost născut de tine sau adus de tine?" Îi spui că tu l-ai născut şi să nu creadă cuvintele unui străin. El se duce afară şi se întâlneşte iar cu omul acela străin care îi spune: "Prostuţule, eşti înşelat de mama ta, căci tu ai fost adus şi nu născut de ea. Eu am fost acolo când mama ta te-a cumpărat." Acel om îi spune în repetate rânduri copilului tău că nu este născut de tine. Ba chiar aduce doi-trei martori. Atunci, ce va crede copilul tău? Cuvântul tău, fără nici o dovadă, sau minciuna străinului, cu aparente dovezi? Dacă el va crede cuvântul tău, va respinge cu tărie minciuna străinului. Va râde în sinea lui de vorbele străinului. Nu va crede spusele lui, chiar dacă acesta va veni cu minciuni noi. În acest fel credem şi noi în Cuvântul lui Dumnezeu."

Nu avem nevoie de dovezi. Tot ce spune Dumnezeu este adevărat. Propriile mele simţiri mă pot induce în eroare; chiar şi experienţa mea poate fi falsă. Eu doar cred în Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărat. O asemenea credinţă nu se teme de încercări.

Un frate a mărturisit următorul lucru: "Eu îmi petrec zilele stând la prora corăbiei mele, pentru că Domnul este în ea, odihnindu-Se la pupa. Astfel, nu mă sperie ispitele şi necazurile."

Aşa este şi siguranţa unui om al credinţei. Totuşi, nici aceasta nu îţi garantează că nu vei mai cădea, pentru că posibilitatea de a cădea e mereu prezentă. Dar, de îndată ce ai căzut, îţi mărturiseşti păcatul, te pocăieşti şi ceri curăţirea prin preţiosul sânge al Domnului. Atunci, imediat, vei putea umbla iarăşi pe cărarea biruinţei, iar biruinţa ta va fi din slavă în slavă.