De mic copil am fost fascinat de o priveliste a naturii, si anume mi-a placut s-a ies la camp  in locurile unde sunt spatii deschise si sa privesc in zare admirant intinderea orizontului ce mi se deschidea in fata. Interesant cu trecerea timpului aceasta placere a mea a sporit, s-a intensificat, simt si acum o nespusa placere sa privesc acea linie a orizontului unde ai impresia ca pamantul si cerul se unesc. Contemplarea acestui tablou plin de culori naturale  cu acel contrast  de culori intre albastru, negru, verde imi produce o reala fericire. Cu scurgerea timpului in viata am descoperit ca poti ramane fascinat si de alte orizonturi mai diferite dar mult mai  grandioase pentru explorarea carora a trebuit sa-mi angrenez toate fortele intelectuale si spirituale. Am simtit din totdeauna o adevarata pasiune pentru cunoasterea naturii umane, analizand omul am inteles ca indiferent de tara, cultura, religie, oamenii plang la fel, se bucura la fel, insa este adevarat ca fiecare om este un unicat avand caracteristicile propriei sale persoane.

Am un deosebit interes pentru psihologia comportamentala, am fost mereu interesat sa stiu care este filozofia dupa care anumiti oameni actioneaza intr-un fel sau altul. Cartile m-au ajutat pana la o anumita limita sa inteleg comportamentul uman insa cel mai mult am putut sa inteleg din intalniri si discutii cu oameni din culturi si tari diferite. Analizand omul am inteles de ce Dostoievski a zis:  ,,Omul este un mister. Trebuie sa aduci acest mister la lumina zilei, si daca am sa-mi dedic toata viata acestui tel, n-am sa consider ca am pierdut timpul degeaba: eu ma concentrez asupra acestui mister, pentru ca vreau sa fiu om.” Mi s-a deschis un orizont al cunoasterii  grandios in fata caruia am inceput sa ma simt ca atunci cand eram copil si mergeam la tara in vacantele de vara admirand la camp orizontul care ma facea sa m-a simt atat de mic.

Unul din filmele  clasice care mi-a placut se numeste ,,Senderos de Gloria” intr-o scena a acestui film din partea finala, o tanara germana imbracata decent, frumoasa, (cred ca era cantareata) fiind prizoniera este adusa in fata unor soldati francezi pentru a le canta, ai inveseli putin inainte de a porni la o noua batalie. Tanara foarte emotionata si speriata, apare in fata acelor barbati care incep sa fluiere, cel care o aduce ii face o prezentare destul de indecenta, in timp ce soldatii fluierau, comentau lucruri indecente. Erau acolo in sala cam in jur de o suta de soldati barbati, intre douazeci si cinzeci de ani unii aveau familii, traisera in mod cinstit in societate, cei mai multi dintre ei acum insa in razboi vazusera atatea orori, moarte la tot pasul, fusesera pusi in situatia de a scoate mereu tot ce era mai rau  din fiinta lor. Iar acum actionand dupa psihologia maselor au inceput sa dea  frau liber acelor parti josnice din fiinta lor, acelor laturi intunecate. Iar tanara incepe sa cante un cantec despre pace, despre faptul ca razboiul nu reprezinta standardul de viata pentru oameni si incet, incet, soldatii incep sa se opreasca din fluierat chiar sa cante cu ea. Ceva incepe s-a se intample in fiintele lor acea parte intunecata incepe sa fie invinsa de ceea ce se numeste constiinta si rationament uman. Fredonand cantarea impreuna cu acea tanara, acei soldati incep sa aiba lacrimi in ochi pentru ca in inima lor s-a nascut o intrebare: ,,De ce ne comportam cu atata ticalosie fata de o femeie neajutorata?” Oare cine nu a simtit realitatea acestei lupte dintre bine si rau ce strabate mintea si viata fiecarui om?

 Cunoasterea oamenilor  inseamna  incercarea de a patrunde in interiorul fiintei umane, a cauta sa intelegi slabiciunea  naturii umane, dar cred ca totul incepe cu  cunoasterea propriei  tale persoane si vieti. Exista o parte a binelui in fiinta noastra, m-a refer la sensibilitatea constiintei,  apoi cunostintele despre adevar inmagazinate in minte, iar mai mult decat atat cu totii avem momente de iluminare divina. Insa exista si cealalta parte m-a refer la urmarea legilor ereditare, tendintele si inclinatiile spre rau mostenite sau cultívate, insa omul in inima caruia a inceput procesul convertirii este constient de toata aceasta panorama si lupta cu el insusi si cu fortele raului cel asediaza. Prin puterea acestui minunat har despre care Noul Testament  ne vorbeste atat de frumos.

 Exista si cealalta categorie de oameni care inca nu au experimentat convertirea si traiesc intr-un fel de carnaval de distractii inabusind tot ce este bun in fiinta lor. Altii insa isi dau seama ca pe fibrele fiintei lor inca mai sunt scrise perceptele legii morale, iar  de asemenea educatia primita candva, nu le da pace sa faca raul cu o totala placere si de aici se naste in inima lor o adevarata lupta din care se poate ajunge la o inviere morala, imi place cum Lev Tolstoi a descris acest  proces in cartea Invierea. In final noi toti alegem fie s-a ne afundam in miasmele otravitoare ale lumii acesteia, s-au celalalt drum al renasterii prin har la o viata noua spirituala. Vestea cea buna a Evangheliei  este ca nu suntem lasati s-a luptam singuri si sa fim invinsi de Satana ci putem s-a ne unim cu apostolul Pavel in acel strigat al sau de victorie, de usurare, dupa toata agonia luptei sale interioare descrisa in Romani capitolul 7:14-25: ,,O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte? Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru!...”

Un alt orizont pe care timp de douazeci de ani l-am explorat si despre care pot afirma ca este infinit este cunoasterea Lui Dumnezeu. Pentru a descrie experienta mea in urma acestei cunoasteri doresc sa o fac prin intermediul a doua ilustratii. Citeam intr-o carte de astronomie o afirmatie a unui om de stiinta: ,,Universul este imens, iar noi cunoastem atat de putin despre univers, insa acest putin pe care il cunoastem este atat de minunat. Dorinta mea este sa pot stii ce a fost in mintea Creatorului atunci cand a gandit crearea universului, as vrea sa cunosc gandurile Lui din acele momente.” De cate ori contemplu frumusetea spirituala a Lui Dumnezeu pe undeva traiesc cate ceva din afirmatiile acestui om, ma simt atat de finit in fata imensitatii divine. Un tanar student la teologie imi spunea: ,,Daca mananci o felie dintr-un tort iti dai seama ca este bun, nu trebuie sa mananci tot tortul pentru a firma ca este bun. Tot asa este si cu ceea ce noi cunoastem despre Dumnezeu este putin in comparatie cu imensitatea si maiestatea Sa, insa prin intermediul acestei cunoasteri ne dam seama ca El este bun.” Pentru a defini mai bine ceea ce vreau sa exprim am s-a incerc cu ajutorul unui verset biblic: ,,Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se increde in El! (Psalmul 34:8 )

 De-a lungul anilor am experimentat acest adevar care mi-a adus mangaiere si speranta de asemenea forte proaspete pentru a lupta de partea binelui. Personal nu cred ca cineva in aceasta viata va epuiza de explorat acest orizont al cunoasterii divine oricat vom aprofunda mereu in fata noastra se va intinde un vast camp al cunoasterii. Nici cel mai mare teolog al tuturor timpurilor apostolul Pavel dupa ce a explicat atat de profund maretia Lui Hristos a exclamat: ,,Si fara indoiala, mare este taina evlaviei…,,Celce a fost aratat in trup, a fost dovedit neprihanit in Duhul, a fost vazut de ingeri, a fost propovaduit printre Neamuri, a fost crezut in lume, a fost inaltat in slava.” (1Timotei 3:16) Lev Tolstoi folosea urmatoarea ilustratie pentru a explica cum intelege el viata spirituala a unui crestin: ,,Un om calatoreste noaptea pe un drum avand un felinar in mana, iar pe masura ce merge lumina care o are ii descopera de-a  lungul drumului lucruri noi.” Sunt pe deplin constient ca eternitatea va insemna o urcare pe treptele cunoasterii in orice domeniu, dar mai ales cred ca dimensiunile vaste ale Planului de Mantuire se vor deschide in fata celor rascumparati care vor fi umpluti de uimire si admiratie. ,,Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vede afata in fata. Acum, conosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.” (2 Corinteni 13:12 )

,,Si viata vesnica este aceasta: sa te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Evanghelia dupa Ioan 17:3)