Să aştepţi! Aceasta înseamnă să te opreşti şi să te gândeşti cu seriozitate la propria ta insufcienţă şi la atotsuficienţa lui Dumnezeu, pentru ca apoi să cauţi sfat şi ajutor de la Dumnezeu, punându-ţi speranţa în El (Psalmul 33.20-22; Isaia 8.17). Israelul este mustrat pentru că "n-a aşteptat împlinirea planului Său" (Psalmul 106.13). De ce? Deoarece prin faptul că nu L-au căutat pe Dumnezeu şi nu au aşteptat ajutorul Lui. L-au lipsit pe Dumnezeu de o ocazie în care Se putea glorifica pe Sine.

   De exemplu, în Isaia 30.15, Domnul îi spune lui Israel: "În pocăinţă şi în odihnă va fi mântuirea voastră; în seninătate şi în încredere va fi tăria voastră." Dar Israel a refuzat să-L aştepte pe Domnul şi a spus: "Nu! Ci vom fugi pe cai!"

   Apoi, în versetul 18, este descoperită nebunia şi răutatea acestui act frenetic, autoiniţiat: "Totuşi DOMNUL aşteaptă să arate îndurarea faţă de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci DOMNUL este un Dumnezeu al dreptăţii: ferice de toţi cei care Îl aşteaptă." Nebunia de a nu-L aştepta pe Dumnezeu constă în faptul că ratăm binecuvântarea de a-L avea pe El la lucru pentru noi. Răutatea de a nu-L aştepta pe Dumnezeu constă în faptul că ne opunem voii Lui de a Se înălţa pe Sine prin îndurarea Sa.

   Dumnezeu doreşte să Se înalţe pe Sine lucrând pentru toţi cei care-L aşteaptă. Rugăciunea este principala activitate prin care Îl aşteptăm pe El în ajutor şi căutându-I sfatul. Întrucât scopul Său în lume este să fie înălţat prin îndurarea Lui, este evident de ce rugăciunea este poruncită de Dumnezeu atât de des. Rugăciunea este antidotul bolii numite încredere în sine, boală ce se opune scopului lui Dumnezeu de a-Şi lua slava din faptul că lucrează pentru cei care-L aşteaptă.

   "Căci ochii DOMNULUI străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă înaintea Lui" (2 Cronici 16.9). Dumnezeu nu este atât în căutarea de oameni care să lucreze pentru El, cât în căutarea de oameni care Îl lasă pe El să lucreze pentru ei. Evanghelia nu este un anunţ la rubrica "oferte de serviciu". Nu este nicio chemare la slujire creştină. Dimpotrivă, Evanghelia ne porunceşte să renunţăm şi să agăţăm afişul pe care scrie "avem nevoie de ajutor" (acesta este înţelesul de bază al rugăciunii). Apoi, Evanghelia ne promite că Dumnezeu va lucra pentru noi dacă vom face acest lucru. El nu va da altcuiva slava de a fi un Dătător.

   Dar nu există oare ceva ce să-I putem da fără să-L reducem la statutul de beneficiar? Ba da, există: temerile noastre. Este o poruncă: "...aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre" (1 Petru 5.7). Dumnezeu va primi de la noi cu bucurie orice lucru ce demonstrează dependenţa faţă de atotsuficienţa Lui.