Roy Lawrence, vicar şi consilier în rugăciune al unui episcop britanic, spune că facem o greşeală crezând că rugăciunea eficientă presupune un efort uriaş. "Ne gândim la o astfel de rugăciune ca la o  muncă grea, ca la o mare luptă... Cândva aşa credeam şi eu. De fapt, de multe ori după ce mă rugam pentru vindecarea cuiva, îmi găseam imprimată în palme urma unghiilor pentru că-mi încleştam pumnii strâns în vreme ce agonizam în rugăciune."

   Lawrence a devenit convins că rugăciunea este mai mult legată de odihnă decât de luptă. "Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă", spunea Isus - sau, o altă traducere sună aşa: "Şi vă voi da forţe proaspete". Pentru călăuzire în rugăciune, Lawrence studiază acum pasajul din Ioan 15 în care Isus înfăţişează imaginea viei şi a mlădiţelor. Mlădiţa aduce roade nu luptând şi agonizând, ci pur şi simplu "rămânând" sau odihnindu-se.

   Scriam mai devreme de schimbarea direcţieie rugăciunii. Decât să încep cu cererile şi pretenţiile mele, să încep cu Dumnezeu, cunoscându-L întâi aşa cum este El, iar apoi plasându-mă sub şuvoiul dragostei şi puteruii Lui. Când mă rog pentru o persoană bolnavă sau tulburată, încerc să încep nu prin a prezenta o listă de cereri, oricât ar fi acestea de urgente, ci mai degrabă meditând la sentimentele pe care le are deja Dumnezeu în legătură cu persoana adusă în rugăciune.

   Datorită lui Isus ştiu ce simte Dumnezeu: văd lacrimile de milă vărsate pentru Maria şi Marta; văd vindecarea fizică adusă de Isus de fiecare dată, când I-a fosr cerută; văd transformările pe care le-a făcut în desfrânatele, în vameşii şi în proscrişii vremii Lui. Am din nou pace în suflet când înţeleg că nu trebuie să-L conving pe Dumnezeu să Se preocupe mai mult de soarta oamenilor. Lui Dumnezeu Îi pasă mai mult decât îmi pot imagina, şi deţine controlul ultim asupra a tot ce se întâmplă.

   "Vă las pacea, vă dau pacea pacea Mea", le spune Isus ucenicilor Lui. Orice medic e de acord cu faptul că absenţa păcii sufleteşti, sub forma stresului, a fricii, a tensiunii, a îngrijorării, pune în pericol sănătatea tot atât de mult ca şi microbul unei boli. Şi biserica prigonită are nevoie de pace. Părinţii nou-născuţilor au nevoie de pace. Studenţii au nevoie de pace. Asistenţii medicali şi lucrătorii sociali din punctele fierbinţi ale lumii au nevoie de pace. Ca un dar de rămas-bun, Domnul Păcii ne-a pus înainte unicul lucru de care avem cea mai mare nevoie pe această planetă plină de tulburare.

   Cum anume ar trebui să ne rugăm într-o împrejurare dată? Vor duce rugăciunile noastre la vindecare divină, sau ar trebui mai degrabă să ne împăcăm cu o boală cronică, terminală chiar? Vom ieşi din închisoare sau ar trebui să căutăm modalităţi de a răscumpăra vremea? Ar trebui să urmăm cursuri de consiliere premaritală sau pur şi simplu să rupem logodna? Din nou, asigurarea liniştitoare a lui Pavel legată de Duhul înlătură apăsarea, aducând pace în mijlocul sentimentelor de dezorientare:

   Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.