Perspectivele asupra lumii care sunt de actualitate (chiar în cazul în care ele datează de secole) nu se pretează la definiţii simple. E nevoie de o carte întreagă pentru ca oamenii să înceapă să priceapă câte ceva. Judecăţile rapide şi superficiale vor fi aproape sigur greşite. Fereşte-te de presupoziţii cu privire la ceea ce scrie în paginile acestei cărţi! Presupoziţia, că aceasta este o consecinţă a sclaviei omului modern faţă de centrarea în jurul eului său, este departe de advăr. O, câte surprize ne stau înainte!

   Pentru mulţi, termenul de "hedonism creştin" va fi nou. De aceea am inclus în anexa 5: "De ce îl numim hedonism creştin?" Dacă acesta este un termen ciudat sau care îţi creează probleme, poate că vei dori să citeşti această anexă înainte de a te lansa în capitolele principale.

   Aş prefera să păstrez definirea hedonismului creştin pentru sfârşitul cărţii când intrepretările greşite vor fi fost deja rezolvate. Un scriitor îşi doreşte adesea ca prima frază să fie citită în lumina ultimei fraze, şi viceversa! Dar oricum, trebuie să începem de undeva. deci voi oferi mai dinainte următoarea definiţie, în speranţa că vai fi interpretată cu înţelegere, în lumina celorlalte capitole ale cărţii.

   Hedonismul creştin este o filozofie de viaţă construită pe următoarele cinci convingeri:

   1. Dorinţa după fericire este o experineţă umană universală şi este bună, nu păcătoasă.

   2. Nu ar trebui să încercăm niciodată să negăm tânjirea noastră după fericire sau să ne împotrivim ei, ca şi cum ar fi un impuls greşit. Dimpotrivă, ar trebui să încercăm să intensificăm această tânjire şi să o hrănim cu ceea ce ne va asigura cea mai profundă şi mai durabilă satisfacţie.

   3. Cea mai profundă şi durabilă satisfacţie se găseşte în Dumnezeu. Nu DE LA Dumnezeu, ci ÎN Dumnezeu.

   4. Fericirea pe care o găsim în Dumnezeu îşi atinge împlinirea atunci când este împărtăşită cu alţii, în multiplele forme ale dragostei.

   5. În măsura în care încercăm să abandonăm propria noastră plăcere nu reuşim să-L glorificăm pe Dumnezeu şi să-i iubim pe oameni. Sau, într-o formulare pozitivă: căutarea plăcerii este o parte necesară a întregii noastre închinări şi a adevăratei virtuţi.

   Aceasta înseamnă că:    "Scopul principal al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu bucurându-se de El pentru totdeauna."