Ieronim din Praga, distins profesor universitar şi prieten al lui Hus, fiindcă a apucat şi el calea Domnului, a fost arestat, dus sub escortă la Soborul din Constance. Acolo a fost torturat, înfometat, ca să se lepede de credinţa lui în Mântuitorul. În sfârşit, dus în faţa conciliului, i-au cerut să dea un răspuns scurt, dacă se leapădă sau nu, dar el a zis: "M-aţi ţinut un an întreg încătuşat într-o temniţă groaznică, mai oribilă decât însăşi moartea; m-aţi tratat mai cu cruzime decât un turc, evreu sau păgân; şi carnea mea literalmente a putrezit de vie pe oasele mele. Cu toate acestea nu mă plâng, căci tânguirea îi şade rău unui om de inimă şi spirit. Dar nu-mi pot exprima uimirea de o atât de grozavă barbarie faţă de un creştin." Şi el primi cu bucurie sentinţa să fie ars de viu, căci moartea aceasta îl izbăvea de toate suferinţele şi îl trecea pe lumea cealaltă, a gloriei.

   Cine ar putea înşira dispreţul şi suferinţele îndurate de urmaşii Răstignitului? Odată am întâlnit-o pe sora Lidia Căldăraru din Chişinău. Ea mi-a istorisit că fiind ridicată de acasă a fost dusă pentru credinţa ei în Cristos Domnul într-un lagăr în Siberia. Acolo a aflat că fratele Boris Buşilă, păstoruil bisericii din Chişinău, pe care îl cunoşteam şi eu, se află şi el deportat tot acolo, doar într-o altă baracă. Atunci ea a cerut să-l întâlnească la vorbitor, dar i s-a refuzat cererea. A cerut a doua oară, şi nu i s-a îngăduit. Atunci ea a declarat greva foamei. După mai multe zile de grevă a foamei în gerurile Siberiei, a primit permisiunea să meargă să-l întâlnească pe fostul ei păstor, dar era de nerecunoscut. Toată faţa îi era umflată, zdrobită, de bătăile ce le primise, şi abia a schimbat o frază cu el, în prezenţa gardianului, că a şi fost izbită şi forţată să plece. După câtva timp a aflat că l-au ucis. O, pământule, pământule, cum vei fugi din faţa Domnului, când Se va arăta El în slava Sa! Căci pe tine ai îngăduit să se petreacă asupra Creatorului tău şi asupra urmaşilor Săi cele mai grele batjocuri şi groaznice torturi. Cum de nu te-ai despicat, să-i înghiţi de vii? Cum de ai suportat atâta tiranie? "Există o dreptate, şi trebuie să vie!"

   Da, mii şi milioane de păcătoşi mântuiţi au fost gata să înfrunte toată batjocura, toate suferinţele şi moartea cea mai crudă. Ţi se înfioară carnea numai citind chinurile îndurate. Ei, de care lumea nu era vrednică, au răbdat toate, fiindcă prin Cristos Domnul ei erau posesorii vieţii veşnice şi moştenitorii gloriilor eterne.

   Dar cine ar putea astăzi să spună slava nevisată la care au ajuns dispreţuiţii pământului? Această întrebare am cântat-o de atâtea ori:

   Cum ne va fi când după luptă amară

şi după-un trai în loc întunecos,

din străinătăţi ne-ntoarcem în cea ţară

ce-i pregătită nouă de Cristos?

Când scuturăm praful de pe picioare,

ne luăm adio de la suferinţi,

de lacrimi ştergem faţa de sudoare,

căci moştenim scumpe făgăduinţi!

Cum ne va fi când cu cântări măreţe,

ne-o-ntâmpina venind de sus,

în cete mii de îngeri, sfinte feţe,

triumfător alai al lui Isus!

Când transportaţi de sfânta bucurie

va trebui să intonăm şi noi

acea cântare ce nimeni n-o ştie,

decât aleşii Mielului eroi!

Cum ne va fi? Cum ne va fi?

   Apostolul Ioan, deportat fiind şi el, când a avut revelaţia de pe insula Patmos, i-a văzut pe toţi martirii sub altar, deci în imediata apropiere a Domnului Slavei. El scrie că li s-a dat o haină albă, în locul hainelor cu diavoli cu care i-au îmbrăcat duşmanii, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul fraţilor lor care aveau să fie martirizaţi ca şi ei. Lumea i-a dispreţuit, cerul i-a glorificat. Mai sunt locuri vacante la glorificare. Care vor fi acei credincioşi de azi gata să le ocupe?

   O, binecuvântaţi fii ai Tatălui, voi, dispreţuiţi ai pământului, fiţi credincioşi până la moarte şi veţi deveni glorificaţii cerului şi veţi primi cununa vieţii.