Domnul este Sursa belşugului în trăire

   Cristos Domnul a zis: "Eu am venit ca oile mele să aibă viaţă şi s-o aibe din belşug." (Ioan 10.10) Când este vorba de belşug, unii se gândesc imediat la bogăţii pământeşti, la o vilă frumoasă, dar nu  lucrurile pământeşti trebuie să aibe prioritate, ci cele spirituale. Cele pământeşti sunt vremelnice; cele spirituale sunt veşnice. Ar trebui să citim mai des ceea ce i-a scris apostolul Pavel lui Timotei: "Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns." (1 Timotei 6.7-8)

   În mijlocul sărăciei, vedem mai bine cum Domnul ne asigură belşugul. În perioada 1946, eram păstor la Biserica Baptistă Arad-Pârneava. Fiind sărăcia mare de după război, într-o lună casiereul nu a avut banii să plătească salariul. Nu m-am plâns nimănui, nici chiar fratelui meu. Dar într-o dimineaţă, un frate anonim a bătut la geam. Am mers şi am deschis fereastra, el m-a salutat, mi-a înmânat un plic şi a plecat grăbit. Când am deschis plicul, era în el suma de 500.000 lei, tocmai cât era modestul meu salariu pe o lună. Niciun bilet, nicio semnătură. Avem un Mântuitor mare care spune: "Ştiu necazul tău." Aceasta m-a învăţat pe toată viaţa să nu mă rog de oameni, ci să depind de El.

   El are pentru noi belşug de libertate în mijlocul strâmtorărilor. Petru era la închisoare şi dormea legat între patru ostaşi, iar a doua zi, Irod urma să-i taie capul, dar îngerul Domnului îl scoate la larg. Pavel şi Sila erau în închisoarea din Filipi, cu picioarele puse în butuci, dar ei cântau. Daniel era în Babilon, unde împăratul Dariu a semnat edictul ca nimeni să nu se închine altui Dumnezeu decât Lui. Deci, sărăcie în libertatea de închinare. Dar Daniel merge acasă şi, cu ferestrele deschise, se roagă şi Îi cântă Dumnezeului Preaînalt. El avea belşug de libertate în Domnul Său. Chiar şi leii l-au lăsat liber, pe când duşmanilor săi le-au fărămiţat oasele.

   Domnul are pentru preaiubiţii Săi copii belşug de bucurii chiar şi în mijlocul necazurilor şi suferinţelor. Cine cu mintea asta închistată poate pricepe harul suferinţelor? Apostolul Pavel a scris: "Îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre." (2 Corinteni 7.4) Aceasta fiindcă Domnul îi umpluse paharul încât dădea peste el.

   Dr. Ralph L. Keiper istoriseşte că a predicat Evanghelia într-o duminică dimineaţa la o biserică într-o altă localitate. La terminare a dat mâna cu toţi, dar nimeni nu l-a invitat la masă. În timp ce se gândea ce să facă, a venit o soră, care era directoarea unui azil de bătrâne, şi l-a invitat să meragă cu ea la azil, ca să ia masa acolo. El se gândi că acolo are să audă multe văicăreli, dar neavând altă chemare, a acceptat. Într-o sală de mese frumos amenajată, toate bătrânele au venit şi niciuna nu s-a plâns de nimic. După ce au mâncat, directoarea l-a invitat să meargă în vizită la o soră bolnavă, care nu a putut veni la masă. A plecat cu ea, dar se gândea că până aici a scăpat de văicăreli, dar acum bolnava îi va umple capul cu durerile ei. Când au intrat în camera ei, a văzut în pat o bătrânică făcută covrig, deformată de reumatism. El politicos a întrebat-o de suferinţa ei, dar ea a zis: "Lasă astea, frate Keiper, eu vreau să spun ce bun e Domnul cu mine, ce sfinte bucurii îmi dă chiar pe patul de suferinţă." În mijlocul neputinţelor, al suferinţelor, nu a auzit nici o văicăreală. Ea avea belşug de har.