Cântecul inimii

Autor: Lidia Duciuc

Adunând primăvara-n priviri
Am cules roua-n râu de simţiri;
Crini suavi s-au născut din cântări,
Curcubeul – din lacrimi de mări…

Vânt duios printre brazi mi-a şoptit:
În furtună sa fii neclintit
Ca o stâncă în mijlocul mării
Risipind, astfel, ceaţa durerii…

Spre albastrul decor strălucit
Uşa inimii, duios, a tresărit…
Soarele mi-a-ncălzit-o pe loc
Străpungând-o cu suliţi de foc

Fremătând, revărsări argintii
Unduiesc, scânteind pe câmpii…
Ruga-mi urcă în ploi de cântări
Şi-ntrebări se înalţă spre zări:

Ce sunt eu, să-mi zâmbeşti printre stele?
Ce să-ţi dau din comorile mele?
Tot ce am e fiinţa-mi firavă
Îmbrăcată-n veşminte de slavă…

Nu sunt înger, nici stea de lumină.
Chip suflat dintr-un bulgăr de tină,
Sunt doar OM făurit în suspine
Dar am viaţă, căci viaţa e-n TINE!