Invitat la Cină(Luca 14:15-24)
Am să î ți spun povestea mea, poate te regăsești și tu î n ea…
  La fel ca tine, odată am avut și eu o familie. Aveam părinți, frați, bunici și o casă. Boala mi-a luat familia și, odată cu ea, și prietenii, casa și școala. Am rămas singur, fără nimic, doar eu și zdrențele pe care le purtam. Casă î mi era strada, prieten î mi era foamea. Am găsit un loc mai liniștit unde să dorm, aproape de o casă mare și frumoasă, a unui om foarte bogat. Nu aveam voie să mă apropii de poarta casei, dar urmăream din depărtare cum tot mereu sărbătoreau. Casa era plină de voie bună, râ sete și mâ ncare. Priveam cu jind. Cu ochii minții mă imaginam acolo. Invidia mă copleșea și î mi doream tot ce avea acel om bogat.
    Stâ nd la margine de stradă, am auzit cum se șoptea că î n casa cea frumoasă urma să se țină un ospăț. Robii acestui om trimiseseră invitații celor mai de seamă oameni din oraș.
    Am rămas prin apropiere. Eram curios cum se pregătește o asemenea sărbătoare. Robii umblau ca furnicile î n toate direcțiile. Aranjau sala festivă. Unii intrau, alții ieșeau din î ncăpere. Stăpâ nul supraveghea totul.
    Așa au trecut câ teva zile. Sala, masa, hainele robilor, totul era pregătit. Mulțumit de munca depusă și de aspectul sălii, Stăpâ nul trimise cel mai de î ncredere rob să invite la cină pe cei poftiți la masă. Ce nu aș fi dat să fiu și eu invitat!
Supus, robul a ieșit pe poartă, î nsă spre surprinderea mea s-a î ntors singur. Tot de la trecători am auzit printre vorbe că invitații au refuzat să vină la cină. Toți au găsit felurite scuze. Eu nu aș avea nici o scuză. Aș accepta invitația numaidecâ t!
    Mâ nios, Stăpâ nul casei, a trimis robul să invite la cină pe oricine găsește și acceptă invitația Sa. Priveam și mă minunam cum robul intra pe poarta casei celei frumoase, unde se aflau tot felul de oameni: orbi, săraci, bolnavi, î mbrăcați cu haine sărăcăcioase. Pare că totuși, Stăpâ nul a hotărâ t ca ospățul să se sărbătorească.
    Mai era loc la masă, așa că robul a ieșit degrabă să mai caute pe cineva. S-a uitat î n stâ nga, dreapta și, deodată, m-a văzut. Se î ndrepta zâ mbind spre mine. Și-a î ntins mâ na și mi-a spus așa: „ Ești invitat la cină! ” Pentru câ teva secunde mi-am pierdut graiul. Cum? Eu, un cerșetor invitat la masa unui om bogat? ! Nu am acest drept, nu pot accepta! Î nsă robul m-a luat de mâ nă, m-a ridicat. Î mpreună, de braț, ne î ndreptam spre casa cea frumoasă. Parcă cumva știa că î n adâ ncul inimii mele î mi doream să fiu și eu parte la acest ospăț.
  Poarta cea mare s-a deschis. Curtea era mult mai frumoasă decâ t ceea ce puteam eu zări prin gardul de afară. Au deschis și ușa casei, iar apoi ușa sălii unde se sărbătorea cina. Nu am cuvinte, nu știu să vă explic ce am simțit și ce am văzut acolo. Sala mesei era mare, masa era decorată spectaculos. Vasele de un alb imaculat, tacâ murile din argint, paharele din cristal, scaunele tapițate, vaze cu flori colorate, lumâ nări, aperitive fel de fel. Totul avea un aspect impecabil. La capătul mesei se afla Stăpâ nul casei care m-a î ndemnat să iau loc. Eu, acel cerșetor singuratic, acel om invidios, eu visătorul, eu care nu meritam să iau parte la această cină. Eu eram acolo, la masă. Eram servit ca un î mpărat!
    “ Cel ce oferă această cină este î nsuși Dumnezeu. Ți-a pregătit un loc chiar la masă cu El. Poate te simți sărac, ocolit și neprețuit; poate nu simți că meriți să fii tratat ca un î mpărat, dar micuțule, tu ești fiu de Î mpărat! Meriți să stai la masă cu Tatăl Tău, Regele Universului. Rămâ ne la alegerea ta dacă accepți invitația sau o refuzi! “ Acceptă invitația mâ ntuirii câ t î ncă î ți este oferită!