Oare câţi dintre noi putem să definim corect Credinţa în Dumnezeu?
Ştim că această calitate este primordială în definirea valorii unui om?
Această calitate influenţeză toate celelate calităţi ale omului!
Această influenţă este dependentă de potenţele de credinţă ale unui om dar şi mai mult de cât conştientizeză din acceste potenţe şi şi mai mult de cât aplică din ceea ce este conştient că poate crede.
Aşadar credinţa de folos este numai o parte din cea aplicată care este o parte din cea conştientizată care la rândul ei este o parte din cea potenţială!
Majoritatea dintre noi percepem necestăţi ale trupului cum ar fi hrană, locuinţă, maşină, sex şi toate sunt rezumate la bani. Acestea activează mintea noastră şi o mobilizează în formularea de algoritmi care să stea la baza acţiunilor menite să satisfacă trupul iar sufletul nostru intră in diferite stări după cum se finaleazează satisfacerea fizică fiind astfel adesea în amplă suferinţă relativ la disfuncţiile dintre sinele real şi cel ideal care are prea puţin sau de loc o conexiune firească cu Dumnezeu care nu are loc în suflet căci este plin cu propriul sine!
Ne mirăm că parcurgem tot felul de întâmplări neplăcute?
Ne mirăm că ne agresează sub forme grosiere sau subtile tot felul de suferinţe? Ne mirăm că ne îmbolnăvim, că suntem accidentaţi că ne pierdemi funcţi, organei sau chiar simţuri fiziologice? Ne mirăm că murim prea curând în suferinţe?
Să nu ne mirăm!
Sufletul doar rămâne după moarte! Dacă noi ca fiinţe inteligente cu suflet nu înţelegem că deât trupul este mai importantă raţiunea iar decât aceasta sufletul nostru facem o greşală profund abătută de la Legea Divină Universală!
Să încercăm atunci să percepem sufletul ca pe un strateg bine conectat prin ascultare la Sfânta Treime care vehiculează informaţii, algoritmi şi concepte benefice armonizate în Lumină şi Iubire!
Adică spune “CE”!
Să încercăm să percepem raţiunea noastră ca pe un tactician subordonat sufletului care vehiculează informaţii, algoritmi şi concepte benefice având ca scop pregătirea pentru aducere la îndeplinire a “ceea ce spune” sufletul!
Adică spune “CUM”!
Să încercăm să ne percepem trupul ca pe un ostaş devotat care execută necondiţionat ceea “ce spune” sufletul în forma pe care o pregăteşte raţiunea noastră!
De ce să ne conducă trupul când el trebuie să asculte de superiorii săi sufletul şi raţiunea?
Câţi dintre noi ne bucurăm de o esistenţă cu această scară a valorilor?
De câte ori ne-am aflat în faţa unei dileme şi am uitat să ne deconectăm de la orice subiect raţional pentru a ne simţii sufletul conectat cu îngeri sfătuitori de lumină cu Tatăl Ceresc, cu Isus Cristos din Nazaret cel crucificat şi înviat şi cu Sfântul Duh?
Oare nu acesta este cel mai fericit mod de a ne manifesta, de a avea activată armonia dintre suflet, minte şi trup?
Dacă reflectăm complet dezinteresaţi constatăm stupefiaţi continua pace, linişte, armonie şi căldura Lumini şi Iubirii Divine, a ceea ce de fapt este adevărata CREDINŢĂ! Amin!