Va mai îngădui Dumnezeu probleme în viata mea dacă mă rog? - Lectia 57, volumul 2
Autor: Asociatia misionara pentru educarea copiilor  |  Album: Cartea intrebarilor cu meditatii - volumul 2  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de domnulnopcea in 04/09/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi
Verset: "Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice
Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor
şi o nădejde." Ieremia 29:11

Continut: Adesea, când oamenii se roagă, Dumnezeu face ca problemele să
înceteze, dar nu întotdeauna. Un om din Biblie, pe nume Pavel, a
avut o problemă mare. S-ar putea să fi fost o durere pe care o avea
în trup. Nu ştim exact ce era, dar ştim că Pavel a dorit să scape de
această problemă. Aşa că s-a rugat, nu o dată, nici de două ori, ci
de trei ori! De fiecare dată, L-a rugat pe Dumnezeu să îndepărteze
această problemă (2 Corinteni 12:7-8).
Dumnezeu a răspuns la rugăciunile lui Pavel, dar nu în felul în care
ne-am aştepta noi. Dumnezeu i-a răspuns astfel: „Harul Meu îţi este
de‑ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită
[perfectă]“ (2 Corinteni 12:9). Pentru că puterea lui Dumnezeu se vede
cel mai bine în domeniile în care suntem cei mai slabi, răspunsul lui
Dumnezeu pentru Pavel a fost „nu“. El a permis ca Pavel să aibă în
continuare această problemă. Dumnezeu a dorit să-Şi arate harul în
viaţa lui Pavel, dându-i putere să treacă prin această problemă.
S-ar putea ca Dumnezeu să-ţi îndepărteze problema când te rogi, dar
uneori, Dumnezeu vrea să‑ţi dea har ca să treci prin ea. El doreşte
ca viaţa ta să-I aducă onoare şi laudă. Uneori, acest lucru îl faci cel
mai bine prin suferinţă. Când alţii vor vedea cum Dumnezeu îţi dă
putere să te încrezi în El, Îl vor lăuda pe El. Poate vor fi încurajaţi să se
încreadă şi ei în Dumnezeu.

Ruga: Doamne, mulţumesc că pot să am parte de
puterea Ta ca să trec prin probleme. Ajută-mă să mă încred în Tine
chiar şi când trec prin suferinţă. În Numele Domnului Isus. Amin.

Intrebare: De ce nu îndepărtează Dumnezeu întotdeauna problemele tale?
Pentru a descărca resursa bifați căsuța și apăsați "Trimite"
Da frumos.
Eu una cred ca rugaciunea iti linisteste sufletul, mai ales cand esti foarte trist si indurerat.
Cred ca Dumnezeu are un plan cu noi de cand ne nastem si orice am face trebuie sa trecem peste toate dar nu suntem singuri niciodata cand suferim... Dumnezeu este cu noi si ne ajuta pt ca altfel nu am reusi nimic.
Adăugat în 25/02/2012 de Miha_doi
Statistici
  • Vizualizări: 8266
  • Descărcări: 163
  • Export PDF: 20
  • Comentarii: 1
Opțiuni