de Sy Rogers

Imaginaţi-vă – eu să fiu căsătorit!

Era o zi de bucurie şi de sărbătoare, de împărtăşire a dragostei între familie şi prieteni. Lângă mine se afla soţia mea, femeia pe care o iubeam. Dar specială cum era, nunta noastră avea o semnificaţie mult mai adâncă.

Într-o vreme nu aş fi crezut pentru nimic în lume că o asemenea împlinire ar fi fost posibilă pentru mine. Cu numai trei ani în urmă, eram pierdut în căutarea identităţii mele, căutând cu disperare dragoste şi acceptare. Eram transsexual – sau cel puţin aşa spunea psihiatrul meu. Deşi din punct de vedere fizic eram bărbat, mă simţeam „prizonier” în trupul care nu trebuia. Eram obsedat de dorinţa de a-mi schimba sexul exterior şi de a-mi conforma trupul cu cea care credeam că eram în realitate – atât mintal, cât şi emoţional. M-am convins pe mine însumi şi am încercat din greu să-i conving pe alţii că pentru mine, operaţia de schimbare de sex era necesară, ca să pot avea o viaţă împlinită.

Uitându-mă la filme în copilărie, am observat că fata era întotdeauna obiectul atenţiei şi afecţiunii eroului. Mă durea inima când mă gândeam: „Aş vrea să fiu aşa. ” Ani de zile mai târziu, urma să trăiesc fantezia din copilărie şi să devin „ca o femeie”, în speranţa de a fi în sfârşit iubit cu adevărat.

Prima jumătate a vieţii mele a fost ca un lagăr de concentrare emoţională: mama mea alcoolică a fost omorâtă într-un accident de maşină când eu aveam patru ani. Înainte de aceasta, fusesem molestat sexual de un „prieten” de familie. După moartea mamei, am fost despărţit de tatăl meu timp de un an. Trăiam într-un vid emoţional. Identitatea şi siguranţa mea ca băiat erau lăsate neconfirmate şi nehrănite. Mai târziu, la şcoală, am fost permanent ridiculizat, am fost respins şi abuzat fizic din cauza manierelor mele efeminate. Deşi am încercat să mă „conformez” normei, am fost continuu etichetat ca un homosexual şi un bărbat ratat. Nu e de mirare că aveam probleme. Ca adolescent, nu mă identificasem încă drept homosexual. Totuşi, eram desigur conştient de atracţia mea faţă de cei de acelaşi sex şi simţeam teamă şi ruşine. Câţiva ani mai târziu, când m-am implicat, în cele din urmă, în mediul homosexual, am simţit aşa o uşurare! M-am simţit acceptat şi înţeles. În sfârşit, aparţineam unui loc. A fost grozav pentru un timp. Nu după mult, trăiam palpitant şi periculos, şi înconjurându-mă întotdeauna de oameni care să-mi confirme şi să-mi consolideze viaţa de homosexual.

În cele din urmă, am fost staţionat în Hawaii. Acolo am arătat un interes total pentru latura întunecată, cufundându-mă în mediul homosexual. Mulţi homosexuali sunt maturi şi responsabili, dar eu, ca mulţi alţii, nu eram. Am ajuns să mă implic în prostituţia cu minori, în abuzul de droguri şi în viaţa de stradă, uneori periculoasă.

Dar am şi obosit din cauza stilului de viaţă homosexual în care eram implicat. În spatele faţadei de acceptare şi a promisiunii de a fi iubit, am văzut mulţi oameni nefericiţi, cinici şi disperaţi. Toţi căutau evazivul „partener perfect” care să-i împlinească. Cuplurile care susţineau că sunt îndrăgostite constituiau adesea obiectul invidiei şi al îndoielii. „Cât va dura de data asta? Este posibil ca aceasta să fie tot ce înseamnă viaţa? ” mă întrebam eu. Cei mai mulţi dintre prietenii mei homosexuali spuneau că ne-am născut homosexuali – nu ne puteam schimba. Unii credeau chiar că Dumnezeu îi crease homosexuali.

După o călătorie de câteva luni în Orient, am aflat că doi dintre cei mai apropiaţi prieteni homosexuali ai mei frecventau o „biserică homosexuală” – Biserica Comunităţii Metropolitane (MCC) din Honolulu. Înfiinţată în Los Angeles în 1968, MCC le urează bun venit, în mod deschis, homosexualilor şi interpretează Biblia pentru a zugrăvi un Dumnezeu care binecuvântează relaţiile homosexuale monogame.

Pe vremea aceea nu eram prea interesat de Dumnezeu, dar mi-a plăcut ideea unei religii care să-mi aprobe sexualitatea. Până în acel moment oamenii religioşi, deşi adesea sinceri, păreau să-mi ofere doar un mesaj al condamnării. Credeam că Dumnezeu îi iubeşte pe heterosexuali. În cele din urmă, cei doi prieteni homosexuali ai mei au devenit primul cuplu masculin „căsătorit” în statul Hawaii. Eu am fost unul dintre cavalerii de onoare la nunta lor.

În primăvara anului 1977, mi-am încheiat serviciul militar activ şi m-am întors în oraşul meu natal. Câteva luni mai târziu, am primit o scrisoare de la prietenii mei homosexuali – „cuplul căsătorit” din Hawaii. Mă înştiinţau că mariajul lor luase sfârşit şi că renunţaseră la stilul de viaţă homosexual şi la identitatea homosexuală. Acum erau creştini. Spuneau că învăţăturile bisericii homosexuale nu erau adevărate, dar că puteam găsi adevărul eu însumi în Biblie. Sperau că voi înţelege şi încheiau adăugând că se rugau pentru mine. Nu mai auzisem niciodată aşa ceva. „Ce trădători! ” am gândit eu.

Ieşirea mea din viaţa homosexuală a început prin încercarea mea de a dobândi dragostea masculină, devenind femeie prin schimbare de sex. Deşi, în cele din urmă, nu am recurs la operaţie, urmam terapie cu hormoni şi trăiam ca femeie cam de un an şi jumătate. Totuşi, am înţeles că operaţia nu-mi putea rezolva cu adevărat problemele şi nu-mi putea garanta că voi primi dragoste. Înţelegând că nu-mi condusesem prea bine viaţa pe cont propriu, în cele din urmă, am început să-L caut cu sinceritate pe Dumnezeu. M-am întors la Biblie, ştiind că voi afla răspunsul acolo.

„Veniţi acum să ne judecăm”, zice Domnul. „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca roadele cele mai bune ale ţării; dar dacă nu veţi voi şi vă veţi răzvrăti, veţi fi înghiţiţi de sabie, căci gura Domnului a vorbit. ” (Isaia 1: 18-20)

Când am citit acest verset, am fost zdrobit. Amărăciunea, vina şi ruşinea pentru anii pierduţi ai vieţii mele s-au revărsat şi am plâns la piciorul patului. Mi-am recunoscut eşecul şi vina înaintea lui Dumnezeu şi am strigat la El: „Dumnezeule, nu pot schimba ceea ce sunt, dar vreau să fiu schimbat! Ştiu că ai putere. Fă-mă bărbatul care vrei Tu să fiu! ”

Să fiu plăcut lui Dumnezeu, să fiu iubit şi nu respins de El, era tot ce vroiam. Când mi-am predat viaţa în mâinile Lui, încrezându-mă în El, „omul vechi” a murit şi „noul eu” s-a născut! Ce mi se întâmplase? Nu eram sigur, dar mă simţeam bine. Liniştit. Curat. Iertat. Şi încrezător că Dumnezeu va fi acum cu mine, pentru a mă ajuta să trăiesc o viaţă în mod clar diferită.

Credinţa mea reaprinsă în Dumnezeu a fost cea care m-a condus pe un drum nou, ceea ce altădată credeam că era imposibil pentru mine. Nu că încercam să nu mai fiu homosexual. Nu ştiam „cum” sau dacă era posibil. Dar eram doritor să mă opresc din a-mi trăi viaţa punând condiţii. În schimb, i-am predat viaţa mea lui Dumnezeu, în condiţiile Lui. Acestea se întâmplau în ianuarie 1980.

Pe atunci, prietenii mei homosexuali credeau că am înnebunit. Au zis că mă voi întoarce în baruri într-o săptămână, o lună, un an. Nu m-am întors niciodată. Dar nu a fost uşor. Am trecut printr-o mulţime de lupte la început, dar, ca în cazul eforturilor care merită, perseverenţa a meritat. Astăzi mă bucur foarte mult de oportunitatea de a depăşi problemele din trecut. Mă bucur că sunt soţ din 1982, şi că sunt tată. Nu este o dovadă că nu sunt homosexual, dar este dovada unei vieţi pe care nu am crezut-o vreodată posibilă. Procesul de recuperare a avut nevoie de timp şi de efort, şi de încurajare, şi de responsabilitatea prietenilor mei, care m-au sprijinit. Mai important, recuperarea a depins de dorinţa mea de a coopera cu Dumnezeu. De-a lungul anilor şi în întreaga lume, orice om pe care l-am cunoscut personal sau care ştiu că a învins homosexualitatea, a reuşit ca o consecinţă directă a unei vieţi încredinţate lui Dumnezeu şi umblării cu Cristos. Deşi nu-mi voi trăi niciodată viaţa ca şi cum nu aş fi fost nicicând homosexual, sunt capabil să trăiesc depăşind faptul că am fost homosexual.

Fiind cel mai dur critic al meu, uneori este dificil pentru mine să percep schimbările pe care Dumnezeu le-a făcut în viaţa mea. Poate că nu voi atinge niciodată standardul nerealist al societăţii pentru masculinitate. Dar acum trăiesc după un set diferit de valori – privesc la Isus. El este exemplul meu, ţinta mea finală şi obiectul dorinţei mele.

În peste un deceniu de trăire a unei vieţi noi, pline de provocări, dar satisfăcătoare, am avut oportunitatea unică de a călători prin lume şi de a sluji celor zdrobiţi sexual. Am întâlnit multe sute (dacă nu mii) de bărbaţi şi femei care au învins diferite tulburări sexuale. Mult mai mulţi se află „în procesul de recuperare”, o expresie care cred că descrie cu acurateţe triumful neîntrerupt al lui Dumnezeu în vieţile celor împăcaţi cu El. Cum s-a spus adesea: „Dumnezeu primeşte glorie şi din proces – nu doar din rezultatul final. ” A deveni creştin este doar începutul!

Într-o seară, pe când mă pregăteam de culcare, Domnul a vorbit inimii mele, spunându-mi: „Priveşte în oglindă! Spune-Mi ce vezi. ” Am privit o clipă şi am spus: „Văd o creaţie nouă! ” El a zis: „Da, dar priveşte din nou. ” Am făcut-o, iar apoi am spus: „Văd un copil al Regelui – un slujitor al lui Isus – şi frumuseţe din rămăşiţele vieţii mele din trecut. ” Dar ştiam că nu acestea erau răspunsurile pe care le căuta El. Ce încerca să-mi spună Domnul? M-am uitat din nou în oglindă. „Ce vezi, fiule? ” În cele din urmă, am înţeles. „Văd că bărbatul, bărbatul din oglindă – sunt eu. ”

[Sy Rogers, The Man in The Mirror. Copyright © Sy Rogers. Tradus şi publicat cu permisiune. Modul dramatic în care Sy a învins homosexualitatea a fost făcut cunoscut pe şase continente, în numeroase publicaţii şi în interviurile sale din mass-media. Sy a fost gazda unor emisiuni de televiziune şi radio care abordau în mod specific recuperarea din probleme sexuale. El şi soţia lui, Karen, sunt căsătoriţi din anul 1982 şi au o fiică. Mai multe informaţii despre Sy Rogers sunt disponibile pe site-ul www. syrogers. com. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www. exodusglobalalliance. org. ]