de Alan Medinger

În timpul unei recente perioade de linişte, Domnul mi-a arătat cum ar fi putut să fie astăzi viaţa mea. M-am văzut trăind singur în centrul comercial al oraşului – singuratic şi disperat, încă alergând după ceea ce nu satisface, căutând la bărbaţi ceea ce ei nu au de dat.

Willa, soţia mea, ar fi locuit în altă parte, cu mânia şi durerea din viaţa ei încă ascunse în interior. Am văzut-o pe fiica noastră mai mică, Beth, exprimându-şi zilnic mânia împotriva unui tată care nu i-a înţeles niciodată nevoile şi care, în cele din urmă, a părăsit-o. Fiica noastră mai mare, Laura, ar fi fost cuprinsă de o tristeţe profundă, pentru un tată pe care îl iubea foarte mult. Fiul nostru, Steven, nu s-ar fi născut deloc.

Un om nou

Dar nu aşa este viaţa mea. În noaptea de 26 noiembrie 1974 s-a născut un om nou. Poate ar fi mai exact să spun că un băiat s-a născut din nou şi a început să devină bărbat.

În trecutul meu, existau cele mai multe ingrediente care sunt văzute ca ducând în mod tipic la homosexualitate: un copil neplanificat, părinţi care îşi doreau o fată, un frate care împlinise idealul tatălui mai mult decât mine şi un tată cu probleme emoţionale severe, care l-au făcut ca abia să fie în stare să facă faţă vieţii el însuşi, cu atât mai puţin să împlinească nevoile fiului său. Acum ştiu că acei factori nu au cauzat homosexualitatea mea. Mai degrabă răspunsurile mele la ei m-au influenţat în această direcţie.

Atracţie de o viaţă faţă de bărbaţi

Atracţia mea faţă de bărbaţi datează de când îmi amintesc. Presupun că aveam cam 12 ani când am început să-mi exprim atracţiile homosexuale. Dar, crescând în anii 1940 şi 1950, nu exista o subcultură homosexuală, un stil de viaţă homosexual la care să aspir. Întotdeauna m-am gândit că mă voi căsători şi că voi face cum voi putea mai bine. Soţia mea, Willa, şi cu mine am crescut fiind vecini, am ieşit împreună în timpul liceului, apoi în colegiu, relaţia noastră a devenit mai serioasă.

Era o fată minunată, populară şi am crezut că puteam să avem o viaţă bună împreună. Ne-am căsătorit, iar lucrurile au mers bine în anii de început. Dar cam prin al cincilea an al căsniciei noastre, după ce ni s-au născut cele două fiice, iar presiunile normale ale vieţii de familie şi ale carierei au început să se adune, am devenit din nou activ din punct de vedere homosexual. În următorii zece ani am fost implicat în homosexualitate.

În timpul acelor ani, am crezut că, exceptând un singur domeniu mare, întunecat, din viaţa mea, aveam totul. Aveam succes în afaceri, eram un stâlp al bisericii şi aveam o familie minunată, inclusiv copii pe care îi luam în plasament. Din punct de vedere teologic, înţelesesem situaţia destul de bine. Toţi bărbaţii şi femeile comit păcat, şi acela era domeniul meu personal de slăbiciune.

Urându-mi homosexualitatea

Poate fi greu de înţeles pentru mulţi, dar îmi uram homosexualitatea mai mult decât îşi poate imagina cineva. Dar şi mai rău era gândul de a renunţa la ea. Nu ştiu de ce. Căutam cu adevărat dragoste din partea unui bărbat? Să am valoare pentru un bărbat? Să posed masculinitatea altuia? Poate că erau toate acestea, dar sexul cu un bărbat împlinea o anumită nevoie, oferea o oarecare uşurare sau scăpare, pe care simţeam că trebuie să o am.

Mi-am închipuit că dacă ţin lucrurile cât de cât sub control, formularul de înregistrare pe care Dumnezeu îl completa pentru mine va fi în favoarea mea şi voi fi în ordine. Dar nu era totul sub control. Dorinţa nestăpânită creştea, iar ieşirile în oraş deveneau mai frecvente şi mai nesăbuite. Căsnicia mea mergea atât de prost, încât avea probabil să se destrame. Nu mai eram în stare să funcţionez din punct de vedere heterosexual. Willa a înţeles care era problema, dar a hotărât să nu mă confrunte.

Puterea rugăciunii

Soţia mea, bineînţeles, a fost cumplit de nefericită în acei ani. S-a alăturat unui grup de femei creştine, mature în credinţă, care erau adevărate luptătoare în rugăciune. Deşi nu le-a spus natura specifică a problemei, au început să se roage pentru căsnicia noastră. Willa a început să simtă că trebuia să-mi dea drumul. Dacă urma să se distrugă căsătoria noastră şi eu odată cu ea, trebuia să lase să se întâmple. A fost în stare să-mi dea drumul, spiritual şi emoţional.

Nu mult după aceea, un prieten m-a rugat să merg la o întâlnire de rugăciune. M-am împotrivit mult timp, dar, în cele din urmă, am fost de acord să merg. Mi-a spus: „Ceea ce Domnul are pentru tine este mult mai bun decât îţi poţi închipui. ” Când am auzit aceasta, m-a cuprins o pace profundă.

O mare schimbare

Pentru un privitor obişnuit, nu s-a întâmplat nimic spectaculos în acea noapte de noiembrie. Dar înăuntrul meu a avut loc o mare schimbare. În timp ce grupul numeros, de două sau trei sute de persoane, se ruga şi Îl lăuda pe Dumnezeu cu voce tare, I-am predat în tăcere viaţa mea, inclusiv homosexualitatea, lui Isus Cristos. Am recunoscut neajutorarea mea, că viaţa mea era o ruină, că eram gata să-L las pe El să facă ce vroia cu viaţa mea.

Din acea zi am început să-mi dau seama că au avut loc mai multe miracole. Fanteziile homosexuale, care rareori îmi părăsiseră mintea în cei douăzeci şi cinci de ani dinainte, au dispărut. M-am îndrăgostit de Willa cum niciodată nu am crezut că este posibil.

Poate mai important decât toate, Dumnezeu nu mai era un marcator îndepărtat. Era un Mântuitor care coborâse din cerul Lui şi îmi adusese mântuire. Isus mă iubea şi eu Îl iubeam foarte mult. Pentru prima dată, ştiam ce înseamnă să iubeşti şi să fii iubit.

Pe vremea aceea, am simţit că Dumnezeu făcuse o vindecare totală şi este adevărat că atracţia sexuală faţă de bărbaţi dispăruse. Dar homosexualitatea înseamnă mai mult decât să faci sex cu cineva de acelaşi gen. Mai aproape de cauza ei se află frângerea adâncă, ca şi cum masculinitatea sau feminitatea noastră s-ar fi născut moartă. Când eram copil, am închis uşa creşterii în masculinitate. Dumnezeu m-a ajutat să o deschid din nou.

Creşterea în masculinitate

Convertirea a marcat reînceperea creşterii mele în masculinitate. Dumnezeu a lucrat minunat, pentru a-mi îndepărta sentimentul puternic de nepotrivire faţă de bărbaţii heterosexuali, cei care nu au avut niciodată de-a face cu homosexualitatea. El mi-a dat posibilitatea să devin un iniţiator şi un lider, roluri de care altădată m-am temut. Într-un mod minunat de blând, Dumnezeu a schimbat rolurile pe care eu şi soţia mea le luasem, ca să-mi asum conducerea cuvenită în familie.

Datorită naturii neaşteptate a vindecării mele de homosexualitate, sunt adesea întrebat: „Cât de completă este vindecarea ta… cu adevărat? ” În replică, pot spune că a rezistat la testul timpului şi a adus rodul unei căsnicii binecuvântate.

Nu am fost ispitit din punct de vedere homosexual în ultimii zece ani. Prin ispită înţeleg dorinţa serioasă sau luarea în considerare a unui act homosexual cu cineva de acelaşi sex. Am continuat să am şi după vindecarea iniţială o anumită dorinţă ca un bărbat mai în vârstă, mai puternic, „să aibă grijă de mine”. Şi aceasta s-a dus şi văd bărbaţii ca fraţi, nu ca taţi protectori.

Fireşte, am evitat literatura, filmele şi alte situaţii care pot stârni pofta homosexuală. Când dau de ele, aşa cum se întâmplă, sau când cineva pe care îl consiliez descrie circumstanţele unei căderi sexuale, ele îmi stârnesc uneori unele sentimente sexuale. Totuşi, ele sunt minore şi se diminuează cu trecerea timpului. Se întâmplă să mă mai uit la un bărbat arătos, dar Dumnezeu mi-a arătat în ultimii ani că acest lucru se bazează pe invidie şi pe obiceiuri din trecut. Când mă căiesc de invidie şi continui să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru felul în care m-a creat şi aceasta se întâmplă mai rar.

Mi se pune frecvent întrebarea, care din nefericire este deseori considerată testul decisiv: „Eşti excitat sexual de femei în general? ” Nu, nu sunt. Îmi iubesc soţia, iar de la vindecarea mea avem o relaţie sexuală/romantică minunată şi plăcută. Dar ea este singura femeie cu care vreau să fac sex. Contactul sexual este destinat să fie expresia dragostei dintre doi oameni, în contextul unui angajament pe viaţă. Numai din cauza căderii au bărbaţii probleme, poftind femei în afara unei relaţii de angajament. De aceea, pare improbabil ca Dumnezeu să înlocuiască homosexualitatea cu o heterosexualitate căzută. Îi mulţumesc pentru că m-a scutit de o asemenea luptă.

Sunt atât de recunoscător pentru că imaginea a „ceea ce ar fi putut fi” în viaţa mea astăzi nu s-a împlinit. Sunt implicat într-o slujbă cu program întreg în lucrarea cu homosexualii. Aşteptăm, cu nerăbdare, să ne sărbătorim a douăzeci şi cincea aniversare a căsătoriei. Cele două fiice ale noastre sunt acum la colegiu, iar Stephen, fiul nostru care „nu ar fi fost”, are 8 ani şi este bine. Şi tatăl lui îl iubeşte foarte mult.

[Alan Medinger, God Healed My Marriage. Copyright © 1985 Alan Medinger. Tradus şi publicat cu permisiune. Alan Medinger este autorul cărţii Growth into Manhood, publicată în anul 2000. ]

Clic aici pentru o altă mărturie a lui Alan!

Clic aici pentru mărturia soţiei lui Alan, Willa!