Isus a împlinit cele mai adânci dorinţe ale sufletului meu
Autor: Contra Curentului  |  Album: Contra Curentului  |  Tematica: Homosexualitate
Resursa adaugata de victor_802006 in 05/07/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Sursa originală: www.contracurentului.com
Isus a împlinit cele mai adânci dorinţe ale sufletului meu

de Jonathan

M-am născut în anul 1950, am fost crescut în credinţa creştină şi am frecventat biserica şi şcoala duminicală. Cum amândoi bunicii mei erau slujitori ai Cuvântului, din fragedă copilărie am cunoscut bine Scripturile şi am vrut să cunosc sensul vieţii.

Dar tatăl meu era un om dominator, care a făcut o mulţime de greutăţi atât mamei, cât şi fraţilor şi surorilor mele, dar mai ales mie, ca cel mai mare fiu.

Apoi, la vârsta de cinci ani am fost trimis în casa unei rude ca să studiez la o şcoală publică din Delhi, deci în copilărie nu am avut parte de dragostea părinţilor.

Când am ajuns la anii adolescenţei fusesem deja abuzat homosexual de mai multe ori de bărbaţi. În interiorul meu mă simţeam murdar şi folosit. La vârsta de treisprezece ani, am început să mă autosatisfac, după ce am citit accidental o carte sexuală pentru adulţi.

Mă autosatisfăceam de câteva ori pe zi folosind fantezii cu ceea ce vedeam în cărţi şi imagini pornografice, ceea ce mă epuiza fizic şi mă făcea să mă simt foarte vinovat şi să am o stimă de sine scăzută.

Eram dedicat facerii răului, iar sexul era cea mai irezistibilă forţă în lumea mea. Cu cât mă implicam mai mult în sex, cu atât mai frustrat deveneam (ca şi cum aş fi urmărit un miraj). Credeam că Isus este Cineva care le strică altora bucuria şi că nu vroia să mă bucur de viaţă.

De asemenea, îmi lipsea încrederea de sine şi evitam contactul vizual cu fetele, ceea ce m-a condus la voyeurism.

Aşa că următoarea problemă a fost că mi-am făcut un obicei din a merge în zonele rău famate şi a experimenta cu prostituatele. Aceasta a devenit o dependenţă teribilă pentru mine. După câteva experienţe sexuale cu prostituate, m-am ales cu gonoree cronică. Totuşi, nu a aflat nimeni, deoarece m-am tratat în ascuns cu doze masive de penicilină.

În mijlocul tuturor păcatelor mele, Dumnezeu încă încerca să ajungă la mine. Uimitor, la vârsta de douăzeci şi trei de ani am devenit creştin. Dar viaţa mea păcătoasă a continuat.

Când aveam aproximativ douăzeci şi opt de ani, am intrat într-o relaţie adulteră cu o rudă feminină, deşi ştiam că era greşit. Se părea că Domnul îngăduia „unei legiuni de demoni” să pună stăpânire pe mintea mea şi am fost chinuit luni şi ani de zile. Mă aflam într-un oraş mare, departe de casă, fără serviciu, fără bani şi fără prieteni. Viaţa mea era un iad şi m-am împotrivit dragostei lui Dumnezeu şapte ani.

În disperarea mea, pentru a găsi alinare, m-am dus la vrăjitori, la hipnoterapeuţi şi la psihiatri, dar ei nu au înţeles prin ce treceam. Un psihiatru mi-a spus că sufeream de o psihoză totală a minţii şi că era nevoie să rămân internat într-o instituţie pentru tot restul vieţii. A acceptat să fac terapie electroconvulsivă (tratament cu electroşocuri), ceea ce doar a complicat lucrurile. Mai târziu, aflându-mă într-o călătorie de afaceri, serviciul meu cerându-mi să călătoresc, am coborât din autobuz, m-am urcat pe un pod de cale ferată şi am sărit de la înălţime de doisprezece metri în râul secat de dedesubt. Am căzut pe călcâiul stâng şi mi-am rupt glezna. A fost ca şi cum Satan încerca să mă distrugă.

În sfârşit, după şapte ani în care m-am împotrivit lui Dumnezeu, am strigat la Domnul Isus să-mi mai dea „doar o şansă”, pentru a-mi vindeca mintea şi a-mi salva viaţa. I-am promis că Îl voi asculta şi mă voi întoarce de la toate căile mele rele. Domnul Isus mi-a auzit strigătul şi, încet dar sigur, a venit vindecarea, care însă a necesitat mai mulţi ani. Am simţit prezenţa răului părăsindu-mă, când zi de zi, Îl urmam îndeaproape pe Domnul Isus şi citeam Biblia.

Isus mi-a schimbat viaţa, scoţându-mă dintr-o groapă îngrozitoare şi punându-mi picioarele pe stâncă. Mi-a dat o cântare nouă, schimbându-mi atitudinile şi comportamentul sexual imoral. Am devenit capabil să obţin o slujbă, m-am căsătorit la vârsta de treizeci şi cinci de ani cu o femeie minunată, iar scumpa mea fiică şi scumpul meu fiu sunt acum adolescenţi! Am tot ceea ce lumea numeşte succes: o casă, o maşină şi am parte de respect în societatea în care mai înainte fusesem un paria. Dar numai Isus a împlinit cele mai adânci dorinţe ale sufletului meu.

Lucrez acum într-o organizaţie consiliind oameni. Le pot prezenta clar toate greşelile din viaţa mea din trecut, pentru a aduce sens, bucurie şi transformare în vieţile lor. Dumnezeu foloseşte totul spre bine.

Acum ştiu că adevărata plăcere poate fi găsită numai în Isus, precum spune Psalmul 16: 11: „Înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta. ”

Crezi asta? Descoperă singur!

[Jonathan, Jesus Met the Deepest Longings of My Soul. Tradus şi publicat cu permisiune. Jonathan locuieşte în India. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www. exodusglobalalliance. org. ]

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2167
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni