de Richard Oostrum

Când dorinţele mele homosexuale au început să iasă la iveală în timpul adolescenţei, I-am pus lui Dumnezeu întrebarea: „Ce se întâmplă? Nu vreau asta, deci dacă poţi să mă schimbi, Te rog să o faci. ” Nu vroiam să fiu diferit de ceilalţi. Mi-am reprimat sentimentele un timp destul de îndelungat, dar când am intrat în prima mea relaţie homosexuală, am ieşit din „dulap”.

Prietenii şi familia mea au acceptat asta fără probleme. Eram foarte activ în competiţiile de înot, jucam polo pe apă şi eram chiar antrenor pentru un grup de tineri cu vârsta cuprinsă între şaisprezece şi douăzeci de ani. La acea vârstă, tinerii îşi spun opiniile destul de sincer, dar chiar şi din partea lor am avut parte de puţine împotriviri, prejudecăţi sau probleme. Totul părea să meargă uşor. Deoarece nu am întâmpinat împotriviri, am presupus că probabil asta intenţionase Dumnezeu pentru mine. Toată lumea îmi spunea: „Aşa te-ai născut şi aşa vei fi întotdeauna. ” Mă împăcasem cu gândul acesta.

Aveam mulţi prieteni şi multe cunoştinţe în lumea homosexuală şi eram foarte activ în organizarea competiţiilor de înot şi a cluburilor homosexuale din Olanda. Concuram, de asemenea, la Jocurile Homosexuale din New York. A fost un timp fantastic, atât de mulţi oameni cu aceleaşi idei fiind laolaltă.

Pe atunci aveam o relaţie cu un tip din Amsterdam. Când eram împreună de o lună, am aflat că era seropozitiv şi, nu mult după aceea, am descoperit că avea SIDA. Trei ani mai târziu, David a murit. A fost o perioadă foarte întunecată, dar am primit mult sprijin de la prieteni şi familie.

Fără ca sprijinul să-mi fie îngrădit

După ce a murit David, am devenit de necontrolat şi m-am implicat intens în viaţa de noapte homosexuală. M-am mutat la Amsterdam, îndeosebi deoarece ştiam că Jocurile Homosexuale urmau să se ţină acolo. Mi-am făcut un cerc larg de prieteni şi eram întru totul implicat în viaţa de noapte.

După ce am trăit astfel cam şase luni, parcă ceva a început să nu-mi dea pace în interior. Am realizat că stilul acela de viaţă nu era sănătos pentru mine; simţeam literalmente că eram legat cu o frânghie. O voce slabă, în interiorul meu, îmi spunea că Dumnezeu nu era fericit cu stilul meu de viaţă. Ceea ce mi-a devenit tot mai clar; ştiam că era vocea lui Dumnezeu. Am vorbit despre asta cu un fost iubit, care se afla de fapt în aceeaşi situaţie. Am cumpărat o Biblie şi am început să citesc, dar nu am înţeles prea multe. Ştiam că dacă vroiam să descopăr mai mult, trebuia să merg la biserică.

În toată viaţa mea fusesem într-o biserică de numai două ori înainte, o dată la o nuntă şi o dată la o înmormântare, deci acela a fost un pas important pentru mine. La televizor am văzut o slujbă a bisericii Church of Christ locale şi am decis să merg acolo. Am crezut că biserica va fi demodată şi plictisitoare, dar nu a fost. Oamenii erau cu adevărat mulţumiţi şi era o atmosferă aşa de relaxată!

Nu m-am simţit cu adevărat confortabil, deoarece totul era nou pentru mine, dar am decis că voi rămâne pentru o ceaşcă de cafea după întâlnire, înainte de a mă întoarce acasă. Pe când îmi beam cafeaua, o doamnă s-a apropiat de mine şi m-a întrebat de unde eram şi cu ce mă ocupam. Fără pic de ruşine sau jenă, i-am spus totul. Mi-a răspuns într-un mod foarte pozitiv şi m-a întrebat apoi despre slujbă şi dacă ştiam că, dacă Îi ceream lui Isus să vină în viaţa mea, va veni. Mi-a făcut cunoscută Evanghelia, iar apoi m-a întrebat: „Ţi-ar plăcea să faci asta? ” Am zis „da”, iar apoi am rostit împreună rugăciunea păcătosului. Chiar din acel moment, pacea a intrat în viaţa mea. Am părăsit viaţa de noapte intensă de care fusesem acaparat. Nimeni nu mi-a zis: „Nu poţi merge în baruri! ” sau „Nu poţi face asta sau aia! ” Aveam pace în interior şi era minunat!

În duminica următoare m-am dus din nou la aceeaşi biserică şi aceeaşi doamnă m-a întrebat cum petrecusem săptămâna care se încheiase. I-am răspuns că totul era minunat; eram liniştit şi nu simţisem nicio nevoie să dau curs unor activităţi homosexuale. Ea mi-a zis că Isus intrase în viaţa mea şi că Duhul Sfânt trăia în inima mea. Ceea ce suna foarte abstract pentru mine, dar observasem într-adevăr că exista o mare schimbare în interiorul meu. Ea mi-a spus, de asemenea, că Biblia se referea la stilul de viaţă pe care îl trăisem şi m-a întrebat ce credeam despre asta. I-am răspuns: „Sunt de acord cu Biblia. ” Iar când am rostit acele cuvinte, m-am gândit: „Ce spun eu acum? ”

Nu eram un activist homosexual extremist care lupta pentru drepturile homosexualilor sau ceva genul, dar evident dusesem o viaţă de homosexual şi eram interesat ca cei „de felul meu” să fie acceptaţi în societate. Dar eram convins că nu mai vroiam acel stil de viaţă şi mai mult, că nici Dumnezeu nu îl mai vroia pentru mine. El avea altceva în minte pentru viaţa mea. Ea m-a sfătuit să contactez EHAH (organizaţia olandeză afiliată la Exodus). I-am sunat şi, două săptămâni mai târziu, am început să merg la întâlniri acolo.

Pe aripile dragostei

Nu ar fi putut fi mai clar pentru mine: homosexualitatea şi Isus nu mergeau mână în mână. Cu toate acestea, partea la care renunţam constituia mai mult de 90% din viaţa mea: sporturi, viaţă socială, vacanţe, chiar magazinele de unde îmi cumpăram hainele. Eram vârât până peste cap în subcultura homosexuală şi dintr-odată totul era pus pe tuşă. M-am gândit ulterior că aş fi fost un caz grozav pentru psihologi. Probabil că, din punctul lor de vedere, urma să mă prăbuşesc într-o criză totală de identitate sau ceva de genul, dar de fapt nu s-a întâmplat aşa ceva. Simţeam o dragoste atât de intensă din partea lui Dumnezeu, care cântărea mult mai greu decât orice îmi lipsea! Mă simţeam literalmente învăluit într-un nor de dragoste.

Prin discuţii regulate cu unul dintre membrii EHAH, am primit descoperirea şi convingerea cu privire la ceea ce mi se întâmplase în viaţă. El m-a ajutat să-mi redirecţionez viaţa către noua mea poziţie în Cristos. Am vorbit cu el despre sentimentele mele homosexuale şi am aflat ce spune Biblia despre homosexualitate. Nu m-am simţit niciodată presat de atitudini de genul: „Bietule fost homosexual, care ai devenit creştin, te vom aranja cu o soţioară drăguţă, care te va înţelege tot restul vieţii tale. ” Pentru mine era clar că mă aflam într-un proces. Ei nu mi-au dat niciodată impresia că odată ce am trecut prin consiliere, nu voi mai fi nevoit să mă lupt cu sentimente homosexuale.

Când le-am făcut cunoscută mărturia mea părinţilor mei, aproape că au căzut de pe scaun din cauza şocului. M-am gândit: „Hei, staţi niţel! Când le-am spus despre homosexualitatea mea, nu a fost nicio problemă. Dar acum că am ales calea lui Dumnezeu, toţi se supără. ” Îmi tot spuneau: „Te-ai născut aşa şi n-am avut niciodată o problemă cu asta. ”

Cred că am înţeles răspunsul lor, pentru că dacă mi-ar fi spus cineva acelaşi lucru cu un an înainte, aş fi răspuns la fel. Dar am ştiut atunci, aşa cum ştiu şi acum, că homosexualitatea şi credinţa nu se pot amesteca, deşi pe atunci nu pricepeam prea mult Cuvântul lui Dumnezeu. Am înţeles, de asemenea, reacţiile celor din lumea homosexuală. „Te vei întoarce”, îmi tot repetau ei. Erau şi din cei care credeau că am contractat SIDA sau că aveam poate o reacţie întârziată la moartea partenerului meu. Aceia mi-au răspuns: „Sigur, ai nevoie de un sprijin, mai ales după ce l-ai pierdut pe David. ”

Chiar înainte de Jocurile Homosexuale de la Amsterdam, îmi amintesc că I-am zis lui Dumnezeu: „Când jocurile se vor desfăşura aici, nu vreau să fiu prin preajmă; nu am nevoie de acest gen de confruntare. ” Concurasem în toată lumea şi îmi clădisem o reţea impresionantă de contacte şi prieteni din multe ţări, oameni care îşi planificaseră să vină să mă viziteze când ajungeau în oraşul meu. Tot în acea vreme duceam primele mele lupte adevărate în care mă împotriveam homosexualităţii şi îmi era teamă că nu voi putea face faţă ispitelor.

Într-o zi, am căzut pe genunchi şi m-am mai rugat o dată pentru pace. Patruzeci şi cinci de minute mai târziu, a sunat telefonul şi cineva de la EHAH m-a întrebat dacă eram interesat să iau parte la un program care încerca să ajungă la cei care aveau nevoie de ajutor sau sfaturi, un program al organizaţiei Tineri Pentru Misiune, care urma să se desfăşoare în timpul Jocurilor. Am izbucnit în râs, gândindu-mă: „Da, Îi cer lui Dumnezeu să mă folosească şi într-o oră primesc prima misiune! ” Aşa am intrat prima dată în legătură cu Tineri Pentru Misiune.

Destul de sigur pe mine, m-am implicat în acel program în timpul Jocurilor Homosexuale, mergând chiar la competiţiile de înot. Protecţia lui Dumnezeu a fost ca un cocon în jurul meu. Nu am simţit nicio ispită homosexuală, cu toate că eram foarte tânăr în credinţă. Am fost capabil să le spun celor mai apropiaţi prieteni ai mei despre Isus, ceea ce s-a dovedit a fi o experienţă uimitoare.

Nerăbdător să merg mai departe

Viaţa mea după convertire a fost un lung şir de schimbări. Se părea că Dumnezeu mă ţinea cu putere de mână şi mă purta pe drumul vieţii, iar eu am continuat să mă ţin strâns de El până în prezent! Este o viaţă palpitantă şi ştiu Cine este Autorul ei, Cel care poate să deschidă orice uşă şi să-mi dea tot ceea ce am nevoie. Ce mângâiere!

Cam cu un an şi jumătate în urmă, am renunţat la slujbă, deoarece vroiam să fiu disponibil pentru Dumnezeu pe tot parcursul zilei. Când mi-am făcut cunoscută decizia la serviciu, am primit un răspuns pozitiv, cu excepţia clişeului îngrozitor: „Ei bine, dacă te face fericit! E viaţa ta! ”

Am început să lucrez cu program întreg la Tineri Pentru Misiune în Amsterdam, după ce am absolvit Şcoala de Antrenament în Ucenicie de la Tineri Pentru Misiune din Heidebeek, Olanda. Când am participat la programul Şcolii de Antrenament în Ucenicie de a-i găsi pe cei care aveau nevoie de ajutor şi sfat în Uganda, pentru a termina etapa antrenamentului de bază, L-am întrebat pe Dumnezeu ce să fac mai departe. Imediat după Şcoala de Antrenament în Ucenicie, am fost primit într-un program de doi ani la Universitatea Naţiunilor de la Tineri Pentru Misiune, care urma să înceapă la Amsterdam. Era un curs care avea ca ţintă ajungerea cu Evanghelia la cei pierduţi care locuiau în mediul urban.

Vreau să mă întorc la lumea homosexuală din inima Amsterdamului şi să iniţiez o nouă lucrare de misiune acolo. Dar avem o mulţime de pregătiri de făcut: să ne rugăm pentru sprijin financiar, pentru o echipă de oameni dedicaţi. Avem, de asemenea, nevoie de spaţiu pentru birou. La început, va fi important să clădim prietenii. Poate că vom conlucra cu EHAH, pentru a ne coordona eforturile şi a ne canaliza energiile pentru crearea unei strategii potrivite. Este uimitor pentru mine că încă nu există o astfel de lucrare într-un centru homosexual ca Amsterdamul. Desigur, înţeleg că vor exista dificultăţi în începerea unei asemenea lucrări şi că voi avea nevoie de răbdare. Lucrarea va presupune predicarea Cuvântului lui Dumnezeu homosexualilor, care poate că nu cunosc prea multe despre Biblie. Dar cred că oamenii ştiu, în sinea lor, că homosexualitatea nu este îngăduită de Dumnezeu. Sunt nerăbdător să încep.

Când de-abia mă convertisem, eram atât de entuziasmat, încât vroiam să convertesc întreaga lume, inclusiv pe toţi cei din mediul homosexual. În entuziasmul meu, am fost destul de insensibil, iar uneori de-a dreptul nepoliticos, deoarece nu-mi era jenă deloc să „spun lucrurile aşa cum erau”. A trebuit să le cer iertare celor pe care i-am rănit. Am spus lucruri pe care nu ar fi trebuit să le spun, iar acum o iau de la început.

Încerc să le fiu prieten acestor oameni, iar prietenia înseamnă să împărtăşeşti lucrurile prin care treci. Pentru mine, aceasta este misiunea mea, iar prietenia este drumul pe care umblu. Nu predic tot timpul; îmi împărtăşesc viaţa, râd cu prietenii mei şi port discuţii bune cu ei. Prieteniile mele devin tot mai profunde. Mă credeţi sau nu, primul meu partener din 1985 a fost şi primul care a început să mă sponsorizeze în misiuni. M-am gândit: „Dumnezeule, chiar că binecuvântezi lucrarea asta! ” Încet, dar sigur, uşile se deschid pentru a mă întoarce la lumea homosexuală, dar nu cu o Biblie mare în mână şi cu mesajul: „Hei, întoarceţi-vă la Dumnezeu sau veţi arde! ”

Încep să văd lumea tot mai mult prin ochii lui Isus. Ştiu ce vrea să facă şi ce poate să facă Isus cu o inimă zdrobită şi cu o viaţă zdrobită; vrea să aducă vindecare. Văd asta din ce în ce mai mult şi am nevoie să ştiu asta din ce în ce mai mult, în fiecare zi, altminteri nu aş putea lucra în această lume.

Ispite

Desigur, există ispite – nevoi fizice şi sexuale care sunt stârnite. Mă aflu în procesul de restaurare. Vechile sentimente homosexuale ies uneori la suprafaţă. Este greu, dar aceasta mă trezeşte, ca să-L caut pe Domnul tot mereu, confirmându-se astfel, încă o dată, că sunt o creaţie nouă şi Îi aparţin lui Cristos.

Înainte de a mă converti eram foarte activ sexual, până într-atât încât mă apropiam de dependenţă. Când treci de la 100% la zero, desigur, te-ai aştepta ca nevoile să ceară în continuare să fie satisfăcute. Dar fiindcă am primit atâta dragoste de la început, nici măcar nu le-am simţit. Am crezut doar că totul se va aranja cumva. În mod evident, sentimentele heterosexuale se dezvoltă, dar nu mă concentrez asupra lor.

Ceea ce îmi lipseşte uneori este camaraderia pe care o aveam în viaţa homosexuală, mai ales la competiţiile de înot din toată lumea şi la petrecerile legate de ele. Petreceam câte un weekend ici şi acolo, şi mă distram bine în viaţa de noapte. Aveam şi un prieten foarte bun; eram ca fraţii unul pentru celălalt. După ce am devenit creştin, relaţia noastră a luat sfârşit. Îmi lipsesc, de asemenea, căldura sufletească şi afecţiunea fizică. Nu-mi lipsesc în mod deosebit experienţele sexuale cu bărbaţi, dar îmi lipseşte uneori o îmbrăţişare bună. Şi, de obicei, Domnul răspunde El Însuşi acestei nevoi, până acolo că aproape simt literalmente cum mă cuprinde în braţe, liniştindu-mă cu dragostea Lui. Acesta este lucrul minunat din relaţia mea cu Isus; El ştie exact ce se întâmplă înăuntrul meu şi cum să-mi dea ce am nevoie.

Am şi prieteni în viaţa homosexuală care vor să combine credinţa cu stilul lor de viaţă. Adică merg la biserică, dar au şi un iubit. Ei simt cumva că este viabil. Dar, în ceea ce mă priveşte, nu am avut niciodată îndoieli în această privinţă; nu m-am întrebat niciodată dacă Dumnezeu ar fi mulţumit dacă aş rămâne în acel stil de viaţă. Cunosc poziţia lui Dumnezeu asupra acestei chestiuni.

[Richard Oostrum, I Desire to Return to the Gay World. Copyright © Richard Oostrum. Tradus şi publicat cu permisiune. Richard este autorul cărții A Guy Who Was Gay. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. ]