Știrea a fost difuzata pe marile canale de televiziune din Spania și a șocat prin duritatea ei, era vorba despre faptul că un tânăr polonez de douăzeci și patru de ani a murit într-un azil, era subnutrit cântarea doar treizeci de kilograme. Un alt polonez probabil un prieten de al său cu ajutorul unui telefon mobil a filmat ultimele momente din viața acelui tânăr. Se vedea în acel video interiorul azilului, niște oameni ce stăteau la coadă pentru a primi micul dejun iar, pe un  fel de canapea tânărul polonez culcat, un paznic îl învelea cu o haină. Imaginea video lui nu era de cea mai bună calitate, după ce știrea a fost dată s-a spus că polonezul care a filmat a fost dat afară de la azil. Mai dramatic a fost faptul că tânărul subnutrit fusese internat în spital unde nu l-au ținut decât o noapte, iar a doua zi i-au făcut biletul de ieșire din spital în ciuda faptului că era foarte grav. Purtătorul de cuvânt din partea azilului a spus că au încercat să-i dea de mâncare normal dar nu mai putea mânca, au încercat apoi cu lapte cu biscuiți însă starea lui era foarte gravă, mi-am pus întrebarea: , , Oare această moarte nu putea fi evitată?”

Moartea lui mi-a adus aminte de o istorie reală petrecută cu ani în urmă. Doi alpiniști urcau pe un versant de gheață, unul urca înainte iar celălalt venea din urmă, erau legați cu o funie unul de altul, iar la un moment dat cel din urmă a început să alunece trăgându-l și  pe cel de sus după el, a alunecat pana ce a rămas deasupra unei prăpastii ținându-se doar de funia cu care era legat de tovarășul său, care reușise între timp să se prindă de stâncă și să se așeze într-o poziție în care putea să-si susțină colegul. Cineva care a văzut totul a anunțat echipele de salvare care fiind în apropiere veneau cu repeziciune, însă în momentul când erau aproape au văzut cu stupoare că cel de-al doilea alpinist s-a prăbușit în prăpastie. Au coborât pe acel versant de gheață și l-au salvat pe primul alpinist, însă când au cercetat funia de care fusese legat tovarășul său au constatat că fusese tăiată cu cuțitul și nicidecum nu se rupsese. Atunci au tras concluzia că primul alpinist de frică a tăiat funia de care era legat celălalt, deși putea să mai reziste s-a temut să nu se prăbușească amândoi.

Pe străzile vieții sunt oameni ce sunt legați de noi cu funia subțire a speranței, să nu tăiem aceasta funie ca acel alpinist pe motivul că ceea ce contează în viață este doar persoana noastră și cei dragi ai noștri. Este adevărat că în lumea în care trăim avem nevoie de înțelepciune și discernământ pentru că fiecare caz este diferit, uneori se poate face ceva alteori nu, însă contează foarte mult atitudinea cu care ne apropiem de cei în nevoi. Cred că în cazul de față se putea face mult mai mult decât s-a făcut. La ce folosesc aceste spitale din Valencia dotate cu absolut tot ce știința medicală are la ora actuală și bineînțeles personal calificat, dacă atunci când trebuie să-și dovedească utilitatea în salvarea unei vieți nu o fac?

De fapt care este valoarea unui om este jertfa de la Golgota, sângele Lui Hristos, și atunci înțeleg că eu valorez în ochii Lui Dumnezeu ca și tânărul polonez, iar cei ce i-au făcut ieșirea din spital în acea stare gravă valorează la fel. Atunci de ce să ne purtăm cu atâta neomenie unul fata de celălalt? Cred că viața acestui tânăr  înainte de a sfârși așa cum a sfârșit a fost legată cu funia speranței de alți oameni, ce au tăiat această funie desprinzându-se de el. Poate că și tânărul polonez și-a avut și el partea lui de vină și consecințele unor acțiuni greșite nu au întârziat să apară, însă marea lecție pentru noi toți este să nu ne grăbim să tăiem funia speranței de care sunt legate alte vieți de noi, pentru că cine știe cum poate fi salvat un om de moarte fizică sau spirituală.