Călătoream de la Valencia spre un sat numit Perello însoțit de un prieten și o femeie tânără ce venise cu fetița ei. Scopul nostru era să facem niște vizite unor oameni ce aveau nevoie de ajutor. Priveam din mașină acel peisaj ce se întindea în fața mea, o pădure de pini frumoși înalți cu frunziș verde, iar unde se termina pădurea începea plaja, de-a lungul mării Mediterane. Un tablou natural ce fascina, prin faptul că puteam vedea atât de aproape acea minunată pădure și marea, iar peste tot în atmosferă frumusețea primăverii. Aveam impresia că tot acel tablou îmi strecura în suflet o bucurie de nedescris, o stare de pace și armonie cu mine însumi și cu tot ce mă înconjura. Mă gândeam la cât de fericiți trebuie să fie acei oameni ce trăiau în acele sate de pe lângă pădure ce zi de zi beneficiau de acel peisaj atât de frumos.

Primul om pe care trebuia să-l vizităm era un tânăr țigan de douăzeci și opt de ani, pe nume Alexa, pe care prietenul meu îl mai vizitase și în altă ocazie. Am înțeles că declara că nu fusese niciodată fericit, și nu înțelegea de ce a trebuit să sufere atât de mult în viața lui. Locuia cu încă o familie într-o casă închiriată în apropierea plajei. După ce am ajuns și am făcut cunoștință, am început să-l analizez, era un tânăr solid cu prezență bărbătească, însă ceea ce m-a surprins a fost fața lui ce era marcată de o expresie de tristețe adânc întipărită, iar ochii să-i căprui păreau suferinzi, expresia feței lui îmi dădea impresia că bucuriile cele mai obișnuite ale vieții îl ocoleau. Puțini oameni am întâlnit în viață atât de marcați de nefericire, iar când vorbea și timbrul vocii sale dădea impresia că fusese în viață lovit de valurile vieții mai tare decât alții.

După ce am început să vorbim câte ceva din Biblie, Alexa s-a decis să ne spună povestea vieții sale: , , De mic copil am cunoscut ce este suferința, aveam doar șase ani când eu și cu ceilalți trei frați ai mei eram acasă singuri târziu în noapte, mama și tata erau plecați la niște rude. Când casa noastră a luat foc, iar focul s-a extins cu putere a ars toată casa până la temelie. Vecinii au venit și au încercat să stingă focul însă nu au reușit, au intrat în casă să ne salveze pe noi copiii, reușind doar pe doi eu și o soră ce avea opt ani. Ceilalți doi frați mai mici au murit din cauza fumului, a fricii cine știe. Era un spectacol tragic să privești acea casă arzând și apoi ruinele ei fumegânde. Mama nu a mai putut să-și revină niciodată după cele întâmplate nu putea accepta faptul că îi pierduse pe cei doi copii ai ei din cauza unei vizite la niște rude, a murit așa cum se spune în popor de supărare. La scurt timp oamenii din sat ne-au ajutat și am putut să construim o altă casă. Apoi tatăl meu s-a recăsătorit cu o femeie ce avea și ea doi copii. Așa că am crescut cu mama vitregă ce nu se purta cu noi nici prea bine și nici prea rău, iar tata abia dacă ne mai băga în seamă. În copilărie, adolescență și tinerețe mediul m-a transformat, beam fumam trăiam ca cei din jurul meu pentru că era tot ce eu știam despre viață. Într-o zi pe când aveam douăzeci și patru de ani apăru în cartier Vanciu ce avea cam patruzeci și cinci de ani, un om foarte versat ce mai fusese în afară, căuta oameni pentru a culege mandarine în Valencia ne făcea promisiuni mari. Avea nevoie de cinzeci de persoane, din cauza sărăciei și a faptului că doream un viitor mai bun am plecat și eu cu acel grup. După ce am ajuns în Valencia el ne-a predat unor români foarte duri ce ne-au dus într-o casă în câmp. Am înțeles că Vanciu luase comision pentru noi. Acolo era greu de trăit, munceam de dimineață până în seară, ne dădeau de mâncare și ne țineau izolați ca pe niște sclavi. Bani nu primeam decât foarte puțini ne spuneau mereu că aveam de plătit transportul din România, bani pentru mâncare, cazare, transportul la lucru în fiecare zi, apoi așa zisele taxe ce ei le plăteau pentru noi că nu aveam acte. Am înțeles că eram pe mâna unor escroci ce mă exploatau la maxim. Locuiam în acea casă unde cât priveai în jur se vedea doar kilometri și kilometri de livezi de mandarini și portocali, doar la o depărtare cam de douăzeci și cinci de kilometri se vedea o șosea pe care treceau mașinile spre oraș. După patru luni am hotărât că nu mai pot și trebuie să plec de acolo. Nu era ușor pentru că se puneau uneori violenți, am așteptat momentul când într-o seară izbindu-l de pământ pe unul din ei am reușit să scap. Străbătând pe jos distanța până la șosea în plină noapte, apoi călătorind pe jos după indicatoare îndreptându-mă spre Valencia. După câțiva kilometri buni am fost luat de o mașină de ocazie și așa am ajuns în oraș. Mi-a fost greu la început m-am lovit de atâtea greutăți dar mai aveam rude, prieteni, așa că am supraviețuit. La scurt timp după aceea trăiam în concubinaj cu o fată pe nume Virginia, din relația noastră s-a născut o fetiță care la trei ani a murit în spital fiind bolnavă. Când îmi aduc aminte cum m-am simțit atunci țipam, vociferam acolo la spital nu puteam accepta realitatea dură, au adus paza spitalului să mă liniștească. Relația mea cu Virginia nu a mai putut continua, am rupt cu ea iar acum trăiesc cu o femeie mai mare ca mine tot în concubinaj, nu cred că avem viitor împreună, nu știu cum se va termina. Lucrez cât pot cu ziua, în rest caut cupru și alte metale cu bicicleta nu fur pentru că nu vreau să am probleme cu poliția.”

După ce și-a terminat istoria vieții sale noi încercam să-l consolam pe cât puteam, era o armonie perfectă între noi pentru că în tot cei spuneam din Biblie sau sfaturi practice despre viață ne completam, cred că Duhul Sfânt conducea acel dialog. Mai era acolo prezentă și o altă femeie cu copilul ei mic ce locuia tot în aceeași casă, ne asculta și ea cu atenție. Tema centrală a discuției noastre era despre lucrarea Lui Hristos în favoarea oamenilor păcătoși. Îmi plăcea să privesc acea scenă să văd că în urma a ceea ce noi îi spuneam apăreau raze de speranță pe fața lui Alexa. Mă gândeam că toată suferința ce a avut-o în viața lui, tot mediul în care a trăit nu au reușit să stingă în el acele aspirații spre ceva mai bun, mai nobil. Simțeam că era atras de Evanghelie, dorea să cunoască mai mult din dragostea lui Hristos. Martin Luther King a făcut o afirmație care mi-a plăcut și anume: , , Dacă am trăit aducând speranță doar în viața unui singur om, atunci nu am trăit degeaba.”

La plecare prietenul meu ce era animat de un autentic spirit creștin i-a spus: , , Dumnezeu te cheamă la un nou început, ai nevoie de Evanghelie pentru că doar puterea ei te poate salva. De asemenea poți să rupi această relație de concubinaj în care trăiești, roagă-te, cere înțelepciune și nu uita că Dumnezeu te iubește și a demonstrat lucrul acesta la Golgota. Deschide Biblia și citește cea mai frumoasă poveste de dragoste ce a fost scrisă vreodată și anume, iubirea lui Dumnezeu ce caută oameni păcătoși ce nu merită atâta har. Cerul este un loc plăcut în care poți să mergi și tu, prețul a fost plătit la cruce.” Când ne-am despărțit de el i-am privit ochii și am văzut raze de speranță ce-i luminau fața, nu mai era așa de îndurerat ca la început, câtă speranță poate aduce Evanghelia în viețile oamenilor. Pe drum, discutând între noi despre Alexa am ajuns cu toții la concluzia că mult din ceea ce a suferit în viață a fost din cauza alegerilor sale greșite.

După aceea ne-am îndreptat spre o altă casă, unde nu am găsit acasă decât o fată româncă pe nume Sanda ce avea în jur de douăzeci și șapte de ani, și un băiat cam de opt ani ce era un fel de rudă cu Sanda care venise la acele rude cu gândul să poată lucra. Însă lucrase puțin și se purtau cam aspru cu ea cu toate că fata le făcea mâncare, curățenie în casă însă mereu îi găseau motive să o certe, se vedea că era timidă. Am aflat cu surprindere că citea Biblia, de fapt mai toate informațiile despre ea le-am aflat de la copil ce era foarte vorbăreț și îndrăzneț, el ne reda tot ce se discuta în casă. Iar fata se înroșea de câte ori acel copil spunea câte ceva negativ despre ea. În acea casă curată, chipul fetei îmi părea ca un tablou al unei fete pline de modestie, simpatică, cu bun simț, ce se simțea atât de rău că trăia pe lângă rudele ei și nu reușise încă să fie independentă. Vorbea puțin și ne asculta cu atenție se vedea că avea un anumit grad de educație și de asemenea valori morale. Era atât de simplă și sfioasă încât pur și simplu ți se făcea milă privind-o, din atitudinea ei am înțeles că îi era rușine pentru că o găseam în situația în care era. Întâlnești uneori pe căile obișnuite ale vieții bărbați și femei atât de deosebiți care întăresc o afirmație a unui filozof: , , N-am întâlnit nici un om de la care să nu am ceva de învățat.”

, , Dar pentru voi care vă temeți de Numele Meu, va răsării Soarele neprihănirii și tămăduirea va fi supt aripile Lui; veți ieși, și veți sări ca vițeii din grajd.”, , Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut, Domnul dă îndurare și slavă, și nu lipsește de nici un bine pe cei ce duc o viață fără prihană. Doamne al oștirilor, ferice de omul care se încrede în tine.” (Maleahi 4:2; Psalmul 84:11-12)