Pace, dragi surori si frati in Hristos! Zilele trecute sora Lucica Boltasu, o poeta desavarsita, a avut toata bunavointa de a acorda un interviu pentru Afirmativ.com si nu pot sa nu impart cu voi bucuria marturiei facute de poeta.
Exista persoane speciale in jurul nostru, din diverse denominatiuni crestine, despre care nu stim mare lucru, dar pe care le apreciem pentru ca au fost inzestrate de Dumnezeu cu anumite daruri spirituale, care fac sa se reverse si in viata noastra multa lumina. E cazul poetei Lucica Boltasu, o prezenta feminina foarte populara in mediul online…Am rugat-o sa ne raspunda la cateva intrebari, care vor oferi iubitorilor de poezie o imagine despre cine este sotia, mama si de curand… bunica Lucica Boltasu.
Afirmativ.com (A): Sunteti o poeta cunosuta in mediul crestin, multi credinciosi din diferite denominatiuni va descopera zi de zi poemele, prezenta din mediul online nu mai este un secret pentru nimeni. Ne puteti dezvalui cate ceva din viata dumneavoastra, pentru ca cititorii sa va cunosca mai bine?
Lucica Boltasu (L.B.): M-am nascut in anul 1967 si provin dintr-o familie ortodoxa. Spun familie pentru ca asa ar fi trebuit sa fie, dar din pacate, parintii mei s-au despartit cand eram destul de mica.Tata avea multe vicii iar mama ne-a crescut singura. Suntem patru frati, doi baieti si doua fete. Am copilarit intr-un sat de langa Deva pana la 9 ani, dupa care ne-am mutat la oras. Copilaria mi-o amintesc destul de zbuciumata, fara bucurii, fara dragoste. Eu fiind fata cea mai mare, am preluat o buna parte a treburilor casei, ceea ce mi-a influentat mult traseul vietii. Am fost un copil sensibil, timid si de aceea am suferit mult. Cu firea mea melancolica, vedeam lucrurile mai diferit si nedreptatea, nepasarea, lipsa de afectiune a celor din jur m-au facut sa ma inchid in mine. Nu am avut un sprijin si indrumare din partea cuiva. Am citit mult, am incercat din rasputeri sa imi perfectionez aptitudinile, am fost un autodidact. Tot ceea ce am asimilat, se datoreaza acestui fapt si se revarsa acum in scrierile mele. Nu am studii superioare, sunt un om simplu, am terminat un liceu cu profil minier, nu am avut oportunitati de nici un fel si mult timp am suferit pentru asta. Mi-a placut sportul, am participat la diferite concursuri, olimpiade, cu toate acestea, nu am putut continua. Trebuia sa ma ocup de casa, curatenie, spalat… Asa era atunci, generatia copiilor cu cheia la gat, mereu singuri, in lupta continua cu viata. Am invatat sa accept si sa inteleg ca familia nu ne-o alegem, ca totul are un scop si nu este la voia intamplarii. Sunt casatorita cu Gheorghe de 27 ani, am doi copii, Ioana de 26 si Ionut de 25. Sunt si bunica de doi ani, fiul meu mi-a daruit un nepot, pe Sebastian.
In 2001 am fost operata pe coloana de hernie de disc, am fost pensionata pe caz de boala si un timp am lucrat cu jumatate de norma, la o croitorie. In 2005 sotul a plecat in Spania, la munca. Datorita conditiilor dificile in care se afla, a trebuit sa-l urmez, sa il sprijin. In 2006 am plecat si eu. Am renuntat la pensia din tara ca sa nu am probleme. Nu a fost usor…Primii doi ani pana am invatat limba, pana m-am adaptat…Am gandit ca poate reusim sa facem ceva pentru copiii nostri dar, situatia s-a schimbat, iar traiul zilnic a devenit si aici destul de greu. Sotul a lucrat fara contract majoritatea timpului, o scurta perioada a lucrat ca autonom, apoi, sporadic, cu ziua. Au fost luni in care nu a muncit deloc. Eu am muncit la curatenie in case, iar el ma mai ajuta uneori acolo unde se putea, deoarece mergeam foarte greu, in baston. Acum nu mai muncesc de mai bine de un an. Am suferit doua operatii majore anul trecut, de protezare totala de sold. Una in 23 aprilie la piciorul stang iar la cel drept in 29 octombrie. Din cauza hidrocortizonului ce mi s-a administrat pentru durerile de coloană, s-au necrozat articulatiile si singura rezolvare pentru a scapa de durerile infernale, au fost protezele.
Dau slava Domnului ca mi-a dat putere sa pot trece peste toate. Nu e uşor dar, prin credinta, pot sa sper ca va veni o zi in care nu vor mai fi lacrimi si durere…
A: Daca ar fi sa va descrieti in 2 cuvinte, care ar fi acelea?
L.B.: Perseverenta si altruism.
A: Cand si in ce circumstante ati descoperit dragostea lui Dumnezeu?
L.B.: Suferinta sufleteasca si trupeasca m-au facut sa caut acel Ceva care sa-mi aduca pacea mult visata. Am avut multe vise din partea Domnului, visam ca recit Psalmi, dar eu nu cunosteam Cuvantul Domnului…Ma trezeam si luam Biblia sa vad daca ce spuneam in vis e conform cu ce scrie in ea. Si minune…erau Psalmii pe care ii visam. Atunci am stiut ca exista Dumnezeu cu adevarat.
Pe patul de spital fiind, la un an de la operatia de hernie de disc, macinata de dureri si o depresie groaznica, plangeam. O bunicuta mi-a intins o Carte si mi-a spus sa citesc din Psalmi. Eu nu am stiut ce si cine e Dumnezeu, ce este Biblia…nimic. Citind Psalmul 6 si 13, am inceput sa plang atat de tare ca se scutura patul cu mine…a fost prima cercetare din partea Duhului Sfant. Apoi, venind acasa din spital, un timp am lasat deoparte gandurile despre Dumnezeu. Primii ani de casnicie au fost foarte grei, am plans mult…un sot rebel, mai mult sau mai putin misogin, caruia nu puteam sa-i spun ceea ce gandesc si simt, zile in care ma rugam acelui Dumnezeu necunoscut sa mor…pumni intregi de pastile, lacrimi, lacrimi, lacrimi…Intr-o zi, era in primavara lui 2003, stand in bucatarie, ascultand muzica crestina, a patruns o lumina puternica pe geam, asemanatoare unei stele cazatoare si mi-a intrat in ochiul drept. Vreau sa mentionez ca era o zi senina, fara nori, amiaza mare si locuim la etajul 9. Cand am simtit acea sageata dureroasa in ochi, instantaneu m-a cuprins un plans atat de puternic incat am cazut in genunchi. Am plans cred mai mult de o ora. Mi-am revazut viata plina de pacate, erori si nu puteam decat sa strig printre suspine: “Iarta-ma, iarta-ma!” M-am dus apoi la sora sotului meu. Ea se pocaise imediat dupa revolutie, si era unica de fapt din familia sotului, intoarsa la Dumnezeu. I-am spus plangand ca vreau sa ma pocaiesc si eu si ca vreau sa merg la biserica. Ramasese blocata…Eu eram din lume, cu obiceiuri din lume si dintr-o data eram alt om. Stiu ca am asteptat cu nerabdare sa vina ziua sa merg cu ea la biserica…Au fost primii pasi pe calea credintei. Eu, care nici nu stiam ce inseamna Dumnezeu.
A: Care dintre atributele lui Dumnezeu v-au determinat in mod deosebit sa-L urmati ?
L.B.: Dragostea, indelunga rabdare, mila, sfintenia, omnipotenta, omniscienta, un Dumnezeu infinit care se lasa descoperit, facandu-se atat de mic incat sa incapa in inima celor ce doresc sa-L cunoasca.
A: Daca ati avea puterea absoluta pentru o zi, ce-ati incerca sa rezolvati pe Pamant?
L.B.: As pune altruismul in inima fiecarui individ…Altruismul vine din dragoste, dragostea inseamna daruire, abnegatie, respect, renuntare la sine, facere de bine, protectie, calauzire, altruismul aduce bucuria si pacea…Nu ar mai fi razboaie, dorinta de inavutire sau de putere. Ar fi o lume perfecta, asa cum a fost creata de Dumnezeu, la inceputuri.
A: Cum caracterizati societatea in care traim?
L.B.: O societate corupta, egoista, fara viziune, imorala si decadenta, fara frica de Dumnezeu, in care altruismul este considerat prostie si slabiciune, iar avaritia si lupta pentru inavutire, o virtute.
A: Imaginati-va ca intalniti un om care nu-L cunoaste pe Isus. Care ar fi primele cuvinte pe care i le-ati spune ca sa-i atrageti atentia la Mantuitor?
L.B.: Isus Hristos e viu! Fiul lui Dumnezeu mi-a dat o noua viata. Eram aproape de nebunie, imi doream sa mor, dar a fost o zi a indurarii in care Domnul S-a lasat descoperit. I-am cunoscut bunatatea, pacea Lui a revarsat-o peste sufletul meu si de atunci Il laud si preamaresc numele Lui in orice circumstanta si mai ales, prin poezie!
A: Cand ati scris prima poezie si care era starea sufleteasca de atunci?
L.B.: Prima poezie spre lauda Domnului, a fost scrisa in ziua dinaintea marturiei mele in biserica baptista Sfanta Treime din Deva. Se numeste Marturisire. Starea sufleteasca? O mare eliberare, pareri de rau pentru pacatele trecute, bucuria mantuirii, nadejde in promisiunile Lui, incredere, dorinta de impartasire a minunilor din viata mea.
A: Cand intentionati sa publicati o carte?
L.B.: O carte…Tot ce am scris pana acum este publicat online, pe resursecrestine.ro si pe alte site-uri crestine. Tinand cont de situatia mea financiara, fizica, fara un sprijin, nu voi putea nici macar sa visez. Am inteles ca e destul de scump. Nu voi mai putea munci, dupa cum spun medicii, trebuie sa ma pensionez pe caz de boala. Prima operatie nu a reusit. Am dureri, limitari functionale si am inceput iarasi investigatii pentru a descoperi cauza. Se pare ca a fost atins un nerv. Domnul sa se indure si sa dea vindecare!
Pana in acest moment am aproape 490 poezii. Fiecare are povestea ei. M-am bucurat ca am putut publica online, am multumit Domnului pentru aceasta. Am zis ca daca poeziile mele aduc incurajare si sunt apreciate, va veni o zi in care Domnul va lucra la acest aspect…eu nu indraznesc sa visez mai mult.
A: Un cuvant de incurajare pentru cititorii afirmativ.com!
L.B.: Sa avem nadejde in Dumnezeu indiferent de situatie. Tindem sa vedem in furtuna doar norii, nu si soarele. El exista, continua sa straluceasca si la momentul oportun va aparea de sub perdeaua de nori. Credinta in Dumnezeu ne da biruinta in incercari. Sa nu cartim, stim ca orice incercare este o slefuire, o modelare pentru a ne face desavarsiti. Nu raspundeti raului cu rau. Dumnezeu este dragoste si cine este din Dumnezeu raspandeste dragoste.
A: Va multumim pentru acest interviu emotionant. Dumnezeu sa va binecuvanteze!