Eram în permisie din armată într-o frumoasă seară de primăvară îmbrăcat în uniforma militară. Am luat un autobuz, apoi metroul și am ajuns în gara Obor pentru că la acea ora nu mai aveam tren din gara de nord spre Tulcea, iar trenul pleca la ora douăzeci și trei, era ora optsprezece așa că îmi mai rămâneau câteva ore bune pana la plecarea trenului. M-am hotărât să mă plimb prin zona gării încercând să mă relaxez puțin de tot acel stres al vieții de soldat. Mergeam încet, gânditor printre trecătorii de pe stradă privind acel tablou format din oameni, mașini, clădiri și toată acea forfotă a vieții de pe atunci din București. După un timp fiindu-mi sete am intrat într-un bar să beau un suc, era cam pustiu barul la o masă erau patru țigani ce beau bere. După ce am băut sucul la tejgheaua barului m-am îndreptat spre ieșire însă în timp ce treceam prin dreptul țiganilor deodată unul ce era în capul mesei solid, lat în umeri cu niște brațe puternice ce îmi dădea impresia că era un om foarte temerar îmi spuse:

- Hei soldatule de la ce unitate ești?

I-am dat toate detaliile unității din care făceam parte după care el îmi spuse:

- Și eu am fost soldat, și de aceea înțeleg ce înseamnă viața de soldat după ce am terminat perioada de instrucție și am depus jurământul militar am lovit un cadru militar ce îmi făcea viața imposibilă, m-au trimis în batalion unde am stat o perioadă apoi am ieșit de acolo continuându-mi armata iar soția îmi era acasă însărcinată, însă nu m-am lăsat, eram grozav pe atunci a venit însă și ziua cea mare a liberării, va veni și pentru tine...

L-am ascultat puțin, apoi l-am refuzat politicos când mi-a oferit de băut și am ieșit din nou în stradă, continuându-mi plimbarea prin București amestecându-mă printre trecătorii ce treceau pe lângă mine în acea minunată seara de primăvară cu acel cer de o culoare frumoasă de deasupra Bucureștiului. Am mers un timp fără să mă opresc gândindu-mă că în sfârșit pentru câteva zile puteam să mă deconectez de tot acel marș al vieții de soldat.

După un timp am ajuns în fața unui chioșc cu niște mese afară ce avea bere si băuturi răcoritoare, gogoși, plăcinte, m-am așezat să pot mânca ceva. La scurt timp se apropie de mine un tânăr cam de vârsta mea întrebându-mă:

- Pot să te invit la o bere, mai am câteva luni pana mă vor lua în armată și aș dori să-mi spui și mie cum este viața de soldat?

L-am privit era curat îmbrăcat, simpatic părea destul de educat i-am spus ca poate să se așeze și l-am convins cu greu să nu îmi aducă o bere ci un suc pentru că ținea cu tot dinadinsul să-mi facă cinste, între timp am făcut cunoștință și am aflat că îl chema Victor. Apoi i-am istorisit câte ceva despre viața de soldat, deși mă asculta am observat că era frământat ceva în interiorul său îl neliniștea, după ce am terminat mi-a spus:

- Doresc să-ți fac o mărturisire, eu sunt dintr-un sat de pe lângă București mă duc acasă doar la sfârșitul săptămânii, aici muncesc în construcții patronul ne oferă cazare și masă. Astăzi am terminat munca, am făcut un duș și am ieșit să mă plimb puțin pentru că nu mai pot mă sufoc îmi e împovărat sufletul cu o problemă și simt nevoia sa vorbesc cu cineva să-mi descarc sufletul așa poate că voi găsi putina ușurare pentru că nici noaptea nu pot dormi mă zvârcolesc în pat deoarece propriile remușcări mă torturează si nu este numai asta nu știu cum să procedez în situația în care mă găsesc. Uite despre ce este vorba acum câteva luni am fost la sfârșitul săptămânii acasă ca de obicei iar sâmbătă seara am fost invitat de un prieten la o petrecere, a fost muzica, băutură, dans, fete, era acolo și prietena mea, ne cunoaștem de mici copii la început vorbeam noi însă nu prea în serios însă cam în perioada acelei petreceri între noi se născuse un firicel de iubire iar în acea seara am dansat amândoi, eu am băut mai mult ca de obicei iar în acea noapte m-am culcat cu ea și acum este însărcinată mi-a spus-o cam de doua săptămâni și este într-o fază a sarcinii când se mai poate face avort însă exista riscuri serioase. Așa că iată frământarea mea, pur și simplu simțeam aveam nevoie ca o ființă omenească să mă asculte și pe mine și să mă sfătuiască, nu te superi dacă te întreb tu în locul meu ce ai face?

- M-aș căsătorii cu fata salvând astfel salva două vieți, i-am răspuns eu fără să stau pe gânduri eram pe atunci un idealist pur sânge.

Victor mă privi câteva clipe în tăcere apoi spuse:

- M-am gândit de nenumărate ori la varianta asta, mai ales că fata îmi place, dar există și cealaltă variantă ce constă în a face ceea ce văd că fac atâția, am cucerit fata m-am culcat cu ea, treaba ei daca a rămas însărcinată eu voi alerga după alta cucerire însă sunt conștient că trebuie să fiu foarte dur și rău pentru a proceda așa. Până la urmă se poate face avort și gata.

- Victor asculta-mă ce îți spun lasă anturajul și prietenii care nu îți vor în realitate binele, însoară-te chiar înainte de a pleca în armată daca vei proceda așa fata nu va fi acoperita de rușine acolo în sat la voi, iar un an trece te întorci acasă, serviciu găsești pe cealaltă cale este numai mizerie si durere. Citeam într-o carte că adulterul ne lipsește de cele mai mari bucurii ale vieții.

Victor ramase puțin pe gânduri apoi continuă:

- Da ar fi cel mai bine, mai onest și prietena mea insistă tot pe ideea asta iar părinții mei tot așa îmi spun, să știi că discuția noastră mi-a adus ușurare. Da, ar fi mai bine să mă însor, aș termina cu toată suferința noastră și apoi rușinea față de lumea din sat, totul s-ar putea cumva aranja am scăpa de gura lumii.

Am mai discutat ceva timp cu Victor apoi ne-am despărțit, el mi-a urat armata ușoară iar eu i-am urat ca lucrurile să-i meargă bine în viață. Îndreptându-mă spre gară mă gândeam la Victor, la drama lui, la alegerea pe care trebuia să o facă îmi puneam întrebarea: , , Oare va avea el valoarea necesară de a se însura și a salva acele doua vieți? Dar de fapt ar salva trei vieți și a sa proprie. Până la urma dacă nu se însoară cine știe ce tragedie se mai poate întâmpla cu acea fată?” Ajuns pe peronul gării eram puțin trist pentru ca nu îi vorbisem mai mult îmi veneau în minte idei mai valoroase ca acelea pe care i le spusesem și îmi părea rău că nu i le mai puteam împărtăși. M-am urcat în tren meditând așezat la geamul unui vagon priveam pasagerii ce urcau în tren, după un timp se auzi șuieratul locomotivei apoi acel zgomot specific momentului când trenul se pune în mișcare și trenul porni din gară. Între timp se întunecase ieșiseră stelele ce străluceau pe cerul de primăvară, iar eu priveam orașul luminat de electricitate de care mă îndepărtam, gândindu-mă câte vieți de oameni se desfășoară în București și câte din ele sunt fericite sau poate unele umbrite adânc de nefericire? Iar acea fată acolo la țară așteptând cu sufletul îndurerat ca Victor sa se hotărască, cine poate cântări tot zbuciumul din inima ei.

Iar astăzi după atâția ani lucrurile nu sau schimbat deloc nici chiar în aceasta societate post modernă în care trăim, ba mai mult aș zice că sau agravat. Tinerii din zilele noastre se confrunta și ei cu probleme ca ale lui Victor sau mai mari. Am scris aceasta povestire în mod special pentru tineri, pentru că îmi dau seama că ei se află la o răscruce de drumuri, pe unul este un mare indicator pe care scrie: , , Toți cei ce doresc să devină hedoniști să meargă pe acest drum pentru că vor găsi plăcere prin intermediul alcoolului, drogurilor, senzualității.” Iar tinerii se îmbulzesc pe acest drum unde li se promite că viața lor va semăna cu un fel de carnaval în care nu ai nimic altceva de făcut decât să cauți plăcerile păcătoase. Însă nu li se spune că daca vor continua câțiva ani pe drumul acesta nu le va mai rămâne nimic de valoare morală sau umană totul se va degenera în interiorul lor.

La aceasta răscruce despre care am scris se afla un alt drum pe care este un indicator pe care scrie: , , Drumul spre tot ceea ce este frumos din punct de vedere spiritual, pur, nobil, într-un cuvânt este drumul spre eternitate.” Și pot să spun că acest drum nu este pustiu sunt călători pe el și chiar tineri ce au valori și standarde spirituale, au de asemenea speranță că vor ajunge la destinație. Unii oameni spun că există și un al treilea drum însă eu nu cred în existența unui astfel de drum pentru că este o autoamăgire, cei care susțin această idee spun că acest drum ar fi o conglomerare a celor doua însă pe mine nu m-au putut convinge că un astfel de drum ar conduce în final la eternitate. Eu prefer drumul spre eternitate pe care deslușesc cu ochii minții în mod foarte clar urmele Marelui Învățător din Galileea și pășind pe aceste urme încep să înțeleg adevărata taină a vieții, îmi dau seama că mi sau dat acești ani de viață cu scopul de a cunoaște iubirea lui Iisus și a mă lăsa modelat și educat pentru cer de harul Său minunat.