Mărturie…

Felicia Neiconi

În august 1970 (cu 45 de ani în urmă…) plecând la bunica în vacanţă, la Satu Mare, în Oradea unde trebuia să schimb  trenul spre Satu Mare, am pierdut legătura.Având puţin timp la dispoziţie m-am plimbat pe o străduţă, în Oradea.În timp ce mă plimbam, am auzit o cântare care mi-a atras atenţia în mod special. Cântarea se cânta în limba maghiară, nu inţelegeam mesajul, dar melodia mi se părea ca este ceva deosebit, divin.Vreau să precizez că până la vârsta aceea, de 19 ani, nu am fost niciodată, cu părinţii, în nici un fel de biserică.

            Întorcându-mă din vacanţă, într-o discuţie cu colegele mele, le-am relatat episodul de la Oradea, cu cântarea aceea deosebită.Ele mi-au spus, că sigur, aceea cântare era cântată de “pocăiţi” şi  că în piaţa Traian este o asemenea biserică.In perioada aceea existau cele două biserici : biserica baptistă nr.2 si biserica penticostală( actual Filadelfia).

            Călăuzită de Duhul Domnului, fără a cunoaşte pe cineva, am ajuns la biserica baptistă nr.2.Simţind căldura bisericii, am continuat să vin duminică de duminică şi aşa l-am cunoscut pe Domnul.În octombrie 1971 L-am mărturisit pe Domnul în apa botezului.În toţi aceşti ani, am simţit călăuzirea, dragostea, îmbărbătarea Domnului care a fost cu mine şi “pe munte şi atunci când eram în vale”.Acum, plină de bucurie pot spune, parafrazând pe Iosua : “eu si casa mea slujim Domnului”.

Dumnezeu ne vorbeşte şi astăzi.El se lasă descoperit,căutaţi-L până nu este prea târziu.Nimic nu se poate compara cu viaţa trăită sub autoritatea lui Dumnezeu, viaţă împlinită pe toate planurile.