Noaptea care mi-a schimbat viata!...
Cristea Mark-Raoul
In seara de 14 pe 15 august 2015, ultima seara din tabara de la Chisindia, la ora 2 noaptea am pornit la drum spre casa, desi ceva parca imi soptea sa raman in tabara sa plec spre dimineata cand se lumineaza. Doi dintre prietenii mei au insistat sa plecam la ora 2 si am ales sa facem cum vrea majoritatea. Parea o noapte oarecare, dar in final nu a fost chiar asa.
In tabara nu era deloc semnal la telefon pentru a vorbi cu cei dragi, trebuia sa mergi pana in sat pentru a avea semnal. Dupa jumatate de ora de la plecarea mea, un microbuz cu cei care s-au ocupat de lauda si inchinare pe perioada taberei au plecat si ei spre casa. Nu dupa mult timp de la plecarea microbuzului o fata simtea cum se lupta parca cu un demon care incearca sa o adoarma; ea era singura care simtea ca trebuie neaparat sa se intoarca in tabara. Fata a lesinat si in acel moment soferul a oprit microbuzul si a hotarat sa se intoarca in tabara. Pe drum o haita de caini le-a iesit in cale si parca incerca sa-i opreasca.
Ajunsi in tabara o alta fata le-a povestit viziunea pe care a avut-o cu o masina neagra care va face accident la intoarcerea din tabara si va fi mult sange. Repede l-au trezit pe liderul de tineret si cu lacrimi in ochi au inceput sa se roage pentru cei ce se vor fi aflat in acea masina.
Eu eram soferul masinii negre, fata care a avut viziunea nu ma cunostea, nu stia ca eu am masina neagra, nici ca plec mai repede din tabara, nu stia nimic. In noaptea aceea am fost singurul care a plecat la drum. Exact in aceeasi noapte mamele a doua dintre fetele din tabara s-au trezit in toiul noptii si au inceput sa se roage fara a stii nimic.
Cand am ajuns la Arad am decis sa opresc deoarece eram obosit si nu am vrut sa risc sa adorm la volan pentru o jumatate de ora in plus pe drum.
Am plecat mai departe, am iesit de pe autostrada si cand am ajuns in Giarmata am primit un telefon disperat de la cei din tabara intrebandu-ne daca suntem bine, daca nu am patit ceva pe drum. Cineva din masina a raspuns ca suntem bine si s-a incheiat convorbirea.
Dupa putin timp m-am uitat sa intreb daca e bine si a spus ca nu e bine ca e ingrijorat de cei din tabara, cand de fapt cei din tabara trebuia sa fie ingrijorati pentru noi.
Cand am ajuns in Dumnbravita am vazut de la departare pe marginea drumului cum veneau spre mine un barbat si o femeie. Mi-am continuat drumul si deodata am vazut ca barbatul a disparut , iar femeia era pe mijlocul soselei si a incercat sa sara in fata masinii. Dar aici a intervenit Dumnezeu si a oprit-o pe femeie sa sara.
Atunci am simtit cu adevarat protectia Domnului. Mi-am dat seama ca rugaciunile celor din tabara nu au fost in zadar, rugaciunea poate schimba totul.
Dupa ce am trecut de acea femeie ceilalti baieti din masina au spus ca e plina de sange si dupa vreo 10 metri am oprit masina. I-am trimis pe baieti sa vada ce are, dar ea a venit si a intrat in masina in spatele meu. In acel moment m-am speriat, am sarit imediat din masina pentru ca nu aveam de unde sa stiu daca nu are un cutit la ea sa mi-l puna la gat. Cred ca era posedata si tot repeta “acasa, acasa”, in acel moment recunosc ca m-am speriat si i-am spus: “ok, te duc acasa dupa ce chem politia” si ea a spus “nu, nu politia”. Dupa cateva momente parca un demon a parasit corpul ei caci si-a schimbat parca privirea, si-a dat seama ce face si a iesit din masina.
Cand m-am vazut plecat de acolo mi-am dat seama ca cel rau pana acasa a tot incercat sa ne faca rau dar nu stia ceva foarte important: Dumnezeu avea masina mea in mana Lui! Si sunt sigur de asta! In acea noapte am inteles ca nimic nu e la voia intamplarii, ci toate sunt cu un scop. Cel rau nu se poate atinge de noi daca Il avem pe Dumnezeu in noi si cu noi…