17. 05. 2009

Doresc să fiu ajutat, dacă este posibil în ţară. Cum aş putea să iau legătura cu cineva care să-mi acorde ajutor? Trec printr-o situaţie asemănătoare cu a celor care au mărturii pe site şi aş dori să fiu eliberat. Simt că mă prăbuşesc. Sunt creştin şi L-am slujit pe Domnul din tinereţe, acum am familie, dar nu pot scăpa de această problemă care mă aduce în pragul disperării. Vă rog din suflet, faceţi ceva pentru mine, iar Domnul vă va răsplăti! Sunt dispus să discut mai pe larg despre situaţia mea, prin ce am trecut şi prin ce trec acum. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

18. 05. 2009

Mulţumesc mult că m-ai contactat. Parcă mă simt mai bine deja. Sper să fiu eliberat. Pot avea o adresă şi un număr de telefon din oraşul meu unde să pot suna?

19. 05. 2009

Aş vrea să-mi dai mai multe detalii despre cel care mă poate ajuta aici, deoarece sunt destul de cunoscut în zonă, lucrând la o instituţie creştină şi fiind membru într-o biserică renumită. Nu aş vrea să fiu pus în situaţia neplăcută de a sta în faţa unor oameni care să nu păstreze confidenţial nevoia mea de schimbare. De aceea, ai putea să-mi dai numele lui, pentru a vedea dacă mă pot duce la el sau dacă trebuie să merg în alt judeţ?

Am o familie foarte frumoasă şi nu aş vrea să sufere auzind lucruri nedorite, în primul rând de mine, mai ales pentru că soţia mea ar suferi prea tare şi nu ştiu cum ar putea să facă faţă unui asemenea şoc. Dorinţa mea arzătoare este să mă schimb, să fiu spălat şi curăţit prin sângele lui Cristos. Cred că numai El mai poate să facă o schimbare în viaţa mea.

19. 05. 2009

Îţi mulţumesc mult pentru timpul pe care mi l-ai acordat, dându-mi datele colaboratorului vostru din oraşul meu. Nu pot să merg la el, deoarece mă cunoaşte bine. Chiar am participat recent la ceva cursuri la el la biserică şi am stat de vorbă cu el. Ne cunoaştem de mulţi ani şi nu am încredere, pentru că mare i-ar fi mirarea şi sigur va şopti şi la alţii. Poate greşesc, dar nu simt deschidere faţă de el şi am impresia că nu este chiar potrivit pentru mine. Dacă ai avea o altă sugestie, m-aş bucura.

Familia mea este foarte cunoscută în ţară şi străinătate, am pastori şi prezbiteri în familie. Eu am făcut patru ani de teologie, am diplomă, am mers în misiune, sunt chemat să fac anumite slujbe, fraţii neştiind cu ce mă confrunt. Bineînţeles că refuz să mai slujesc, însă uneori mi se întâmplă să mai accept, nescăpând de insistenţele fraţilor.

Prin urmare, aş vrea să mă înţelegi în ce situaţie sunt. Aş fi dispus să plec oriunde în ţară sau în străinătate, pentru o perioadă de zece, cincisprezece zile, numai să beneficiez de confidenţialitate, de anonimat. Poate cer prea mult, dar vreau să fiu eliberat, doresc din tot sufletul.

20. 05. 2009

Îţi mulţumesc pentru ce faci pentru mine. În prima fază aş vrea să vorbesc cu tine pe mess, însă nu pot să intru la o oră fixă, deoarece depind şi de familie. Astăzi cred că voi putea, fiindcă soţia va fi plecată mai mult timp, însă am mai putea vorbi şi pe telefon. Te sun eu dacă îmi dai un număr de telefon, poate ne va fi mai uşor în modul acesta.

Am început să mă rog de ceva timp şi citesc Biblia în fiecare zi. Acest lucru face parte din viaţa mea, dar acum, sfătuindu-mă şi tu, o voi face cu mai mult zel, de asemenea, şi rugăciunea. M-am cam speriat la gândul că este nevoie de aşa mult timp pentru eliberarea de această patimă, însă eu sper să fie mai repede la mine.

Nu am încotro, trebuie să lupt, altfel simt că mă distrug şi îmi ruinez familia, soţia şi copiii şi, nu în ultimul rând, pe mine însumi. Nu mai vreau să trăiesc o viaţă duplicitară şi mă gândesc şi la veşnicia care ne stă în faţă şi în care cred din toată inima. Este un motiv în plus pentru care vreau să lupt împreună cu Domnul Isus, să fiu mântuit şi aşa mai departe. Sper să vorbim pe mess sau la telefon. Vreau să fiu eliberat şi tânjesc după asta.

22. 05. 2009

Se pare că nu prea putem să luăm legătura pe mess, asta este situaţia. Până vom vorbi, doresc să-ţi mai împărtăşesc câteva lucruri cu care mă confrunt.

Am avut o relaţie cu un tip din biserică aproximativ trei ani. Tipul nu este în problemă, dar a acceptat de dragul prieteniei. El nu este de acord cu ce s-a întâmplat, suferă foarte mult din cauza asta şi nu mai vrea sub nicio formă acest lucru, dar vrea să rămânem prieteni. Numai că eu nu pot să rămân prieten cu el şi să nu fiu ispitit. I-am spus şi lui, iar cam de două săptămâni am renunţat să ne mai întâlnim şi să ne mai sunăm.

Însă vreau să-ţi spun că mă simt foarte rău şi simt o durere în piept şi în inimă. Vreau să îl sun în fiecare zi, parcă nu mă mai pot concentra la altceva, mă gândesc numai la el. Noi nu am mai vrut să trăim în acest păcat, însă nu am reuşit; după o lună, am căzut din nou. Am încercat de nenumărate ori să punem capăt acestei situaţii, nedorite de el şi dorite de mine, dar se pare că nu am putut.

Nu am relaţii cu altcineva şi nici nu mă interesează, nici nu am atracţie faţă de altcineva. Nici de bărbaţi în general nu sunt atras în mod expres. Am mai avut o relaţie cu un tip în urmă cu cinci ani. El s-a căsătorit şi a plecat în Spania. A fost în ţară, m-a vizitat, am povestit, dar, sincer, nu am mai simţit nicio atracţie faţă de el. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată aşa ceva între noi, iar lucrurile au mers cât se poate de bine, în sensul eliberării mele de el.

Însă acum nu ştiu cum să fac cu cel care este aproape şi la care simt că cedez în unele momente. Soţia mea suferă din cauză că nu am chef de comunicare. Am relaţii sexuale cu ea de două, trei ori pe săptămână, însă mă simt prea încordat şi parcă nu am nicio dorinţă să fac nimic. Când aveam relaţii cu el, aveam chef de toate, însă acum nu pot să fac nimic, parcă m-am blocat.

Soţia nu ştie absolut deloc în ce probleme mă zbat. Nu înţelege ce este cu mine, ne certăm mereu şi spunem că ne despărţim. Nu îmi doresc acest lucru, vreau să fiu salvat şi să o fac fericită, să fiu un om normal, iar, din acest punct de vedere, să îi dau tot ce am mai bun, dar simt că nu pot. Şi soţia este credincioasă, însă este foarte sensibilă şi cam supărăcioasă din fire. În rest, nu o jignesc, nu mă port urât cu ea, mai ales că sunt conştient în ce stare sunt eu, dar nu ne mai înţelegem. Avem casă, ne descurcăm bine din punct de vedere financiar, avem şi o afacere, însă nu suntem fericiţi.

Am recurs la a-ţi scrie acest e-mail pentru a mă mai elibera, deoarece nu discut cu nimeni despre problema mea. Poate mă aminteşti şi pe mine în rugăciunile tale, şi mai aştept sfaturi de la tine. Am mare nevoie. Nu doresc ca Diavolul să câştige teren în viaţa mea ca să mă despart de soţie, pentru că simt că atunci ar fi şi mai rău pentru mine.

Sunt multe de spus, poate vom reuşi totuşi să discutăm pe mess într-o zi. Doresc eliberare mai mult decât apa. Sunt disperat! Am mare nevoie de ajutor.

22. 05. 2009

Mă întrebai dacă am plăcere sexuală cu soţia. Da, am. Când o făceam mai des cu prietenul meu, parcă nu era chiar aşa, dar când stau mai mult cu soţia, am atracţie super faţă de ea. Am şi faţă de alte femei, dar trebuie să fie foarte atrăgătoare. Faţă de alţii, acum nu; dacă am un prieten, nu mă mai interesează absolut nimeni, dacă nu aş avea, poate că m-ar interesa, dar ar trebui să fie special; nu sunt atras de oricine. Cu primul prieten am fost zece ani, cu al doilea, trei ani. Am mai avut relaţii cu bărbaţi când eram pe punctul de a termina cu primul. Nu ţin minte cu câţi, cu opt, nouă.

Nu ştiu dacă soţia m-ar părăsi dacă ar afla; probabil, fiindcă nu ne mai înţelegem bine în ultimul timp. Şi azi ne‑am certat. E nemulţumită din cauză că nu comunic destul cu ea şi nu îi acord atenţia pe care şi-o doreşte. Nu pot, pentru că sunt atras de prietenul meu. Nu fac mare lucru cu el, fiindcă nu acceptă prea multe, este foarte dur şi nu suportă chestia. Este de acord fiindcă vrea să fim prieteni şi nu vrea să mă piardă. Tatăl lui este prezbiter la biserică, iar familia lui este bine văzută, sunt toţi cu studii superioare, iar el este la facultate. Este destul de inteligent. Ştiu că am făcut din prietenul meu un idol. Îmi pare nespus de rău!

M-ai întrebat cât mă rog zilnic. Treizeci de minute, o oră, depinde de zi, poate şi mai mult, poate şi mai puţin, dar sunt cu gândul la Isus. Am nevoie de ajutor, mă simt deprimat. Oricum, situaţia este mult mai bună. Sunt conştient de ce am discutat şi data trecută, iar împreună cu Domnul Isus fac tot ce îmi stă în putere să lupt până la capăt. Vreau să fiu eliberat.

Crede-mă, îmi vine să urlu! M-am blocat, parcă nu mai pot continua cu celelalte activităţi pe care le aveam. Am trecut prin momente grele. Am vorbit cu el, i-am spus că vreau să mă schimb şi s-a bucurat, dar nu vreau să mă mai întâlnesc cu el şi nu ştiu cum să fac asta. El nu înţelege, pentru el nu este greu, fiindcă nu este interesat de ce sunt eu. Eram, poate că acum nu mai sunt. Dar nu vrea, chiar nu vrea. Aşa nu se poate, trebuie să se rupă şi această legătură. Roagă-te pentru mine!

Sper ca mărturia mea să fie de un real folos, spre bine. Dacă tu crezi că mă poţi ajuta în continuare, te rog să o faci. Oricum, ţi-am simţit lipsa cât nu am mai discutat. Mă simt mai bine când vorbim. Ajută-mă, te rog! Strig din străfundul inimii.

28. 05. 2009

Mă simt foarte rău sufleteşte. Mulţumesc mult pentru tot ce faci pentru mine. Fii binecuvântat!

15. 01. 2013

Am citit mărturia lui Sami şi am rămas impresionat de sinceritatea lui, dar şi de dorinţa lui de a se implica în lucrarea cu homosexualii. Mă bucur pentru el şi mă alătur rugăciunilor lui. Bunul Dumnezeu să ne dea înţelepciunea necesară şi puterea de a şti cum să facem lucrurile doar în voia Lui, ca să se întoarcă tot mai mulţi homosexuali la Domnul Isus şi să renunţe la stilul lor de viaţă foarte distrugător şi periculos, pentru că schimbarea este posibilă. După cum spune apostolul Pavel în Romani 6: 23: „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru. ” Amin.

Legat de ceea ce zice Sami, că are o prietenă cu care discută şi îşi doreşte să se căsătorească, totuşi nu are atracţie totală pentru partea feminină, este o mare problemă. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar trebuie să lupţi cu toată fiinţa ta, mai întâi pentru eliberarea de sub această stare de păcat, să îţi rezolvi această problemă a ta personală, iar mai apoi să îţi faci planuri de căsătorie.

Spun aceasta deoarece şi eu am trecut pe aici. Am aproape patruzeci de ani, sunt căsătorit, am trei copii, fac parte dintr-o biserică evanghelică şi am intrat în căsătorie crezând că, dacă mă voi căsători, nu mai voi avea contacte homosexuale. Dar, din nefericire, nu a fost aşa, cu o soţie şi trei copii am continuat să trăiesc în acest păcat groaznic timp de doisprezece ani după căsătorie. Şi a fost groaznic nu numai pentru mine, ci şi pentru soţia şi copii mei, fiindcă nu mai aveam energia necesară de a mă ocupa de ei, eram stors de puteri şi intram adesea în depresii, anxietăţi etc.

Acum situaţia s-a schimbat la mine, am continuat să lupt şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, al celor de la Contra Curentului şi al unor consilieri, am reuşit să-mi fac ordine în viaţă şi trăiesc, dar nu cum aş trăi eu, ci Cristos trăieşte în mine.

Pentru cei care duc lupta mea: trebuie să dezvolţi o viaţă cristocentrică, Isus în centrul vieţii tale. Indiferent ce s-ar întâmpla, spune în gândul tău: orice s-ar întâmpla, nu mai vreau să fiu homosexual şi, chiar dacă trebuie să mor, mai bine mort pentru Cristos, decât mort pentru păcat. Pentru că fericire şi împlinire aşa nu vei avea absolut niciodată, repet, absolut niciodată. Nu te grăbi în vederea căsătoriei, o spun deoarece mie mi s-au întâmplat multe dezastre după căsătorie. Dar avem şanse să fim eliberaţi. Eu am experimentat acest lucru şi acum sunt cel mai fericit om, pentru că trăiesc împreună cu Isus. Nu te da bătut, mergi înainte! Schimbarea este posibilă! Amin.

POVESTEA MEA

Este destul de greu să mă întorc în timp. Anii au trecut, iar multe dintre amintirile plăcute sau mai puţin plăcute s-au şters, însă ceva este clar, prezentul. El îmi spune că ceva încă nu s-a schimbat, iar aceasta este alegerea identităţii mele, care şi azi mă urmăreşte şi care îmi doresc, mai mult ca orice, să fie diferită.

Am venit pe lume într-o familie cu credinţă în Dumnezeu şi cu dorinţa de o trăire în ideal, însă nu a fost cum visasem. Lucrurile s-au schimbat în viaţa mea la vârsta de opt ani, când un vecin de pe strada unde locuiam m-a invitat la joacă. Dar am descoperit că nu era o joacă de copil, ci o joacă de om mare. Aşa gândeam eu la ora aceea, descoperind ceea ce se zbătea în mine: dorinţa de a avea contact homosexual. Eram confuz.

Copilăria a continuat, neînţelegând de fapt ce avea să-mi schimbe identitatea şi orientarea sexuală. M-am trezit la vârsta de treisprezece ani că deveneam tot mai atras de partea masculină, însă tot nu conştientizam ce se întâmpla cu mine. Mergeam la biserică împreună cu familia, de altfel foarte credincioasă. Eu participam la toate activităţile, cântam, recitam poezii; mai târziu am devenit lider de tineret. Uitându-mă înapoi, parcă era un vis urât care avea să dispară simplu, ca oricare altul, însă nu a fost aşa.

Cu trecerea timpului, situaţia s-a agravat, iar identitatea mea s-a format ca homosexuală. Începând să experimentez tot mai mult anumite plăceri, care acum aduc o mare amărăciune fiinţei mele, îmi doream de mic să fiu fericit alături de soţia mea şi să o fac foarte fericită, deoarece mama mea nu a avut parte de aşa ceva. Ziceam că nu voi fi ca tatăl meu, dur, rece faţă de mama şi faţă de copiii lui, deşi este conducător în biserică.

După multe păcate şi trăiri murdare, într-o seară de rugăciune de marţi seara, unde eram adunaţi puţini la număr, am simţit chemarea lui Dumnezeu. Se părea că s-a coborât cerul în acea cameră şi am decis să-mi dau viaţa Lui, hotărând că ajunge cât L-am întristat. Aveam vârsta de şaptesprezece ani. Vroiam să încep o viaţă nouă, fericită cu Domnul şi să renunţ la acele păcate ascunse despre care nu ştia nimeni. Credeam că botezându-mă voi scăpa de ele şi că pentru nimic în lume nu voi mai face ce am făcut. Am spus celor din familia mea că vreau să mă botez, la care ei s-au bucurat foarte tare. Am făcut botezul, am fost fericit, am invitat colegi de şcoală.

Mă simţeam ca o mireasă a unui prinţ, dar timpul a trecut şi peste două săptămâni aveam să cad iar în păcatul homosexualităţii, fapt care mi-a produs durere şi amărăciune profundă. Credeam că nu mi se poate întâmpla aşa ceva, dar s-a întâmplat şi a continuat să se întâmple până în prezent. Deci apa botezului nu a schimbat natura mea păcătoasă, am rămas acelaşi, iar schimbarea a fost doar de suprafaţă. Deşi îmi doream mult să-L slujesc pe Domnul cu toată fiinţa mea şi eram sincer, nu aveam puterea, şi nici îndrăzneala, să spun cuiva cu ce mă confruntam.

A sosit timpul să plec de acasă, să fiu angajat într-o lucrare de misionariat printr-un frate de la biserică, şi am plecat sperând că lucrurile se vor schimba în viaţa mea şi cu privire la atracţiile homosexuale. Însă, departe de casă, într-o atmosferă spirituală, am constatat că situaţia nu s-a schimbat şi că atracţiile deveneau tot mai puternice, deşi eram adult. Aveam douăzeci de ani. Începusem să mă îngrijorez, însă continuam să caut prieteni cu care să-mi satisfac nevoile homosexuale. În cele din urmă, am găsit un tip din biserică, cu care m-am împrietenit şi cu care am fost timp de patru ani.

Vrând să scap de acest păcat, am hotărât să mă căsătoresc, crezând că, după căsătorie, voi scăpa şi voi fi eliberat. A venit şi ziua nunţii, eu căsătorindu-mă cu o fată tot din biserică, crezând că voi fi cel mai fericit om. Dar în noaptea nunţii am constatat că de fapt vroiam să fiu în pat cu el, nu cu mireasa mea.

În fine, a trecut, am plecat în luna de miere şi încercam să fac faţă situaţiei, să dau tot ce este mai bun soţiei mele, însă gândurile îmi erau îndreptate tot spre el. Au trecut opt luni de la nuntă şi am hotărât să lucrez în continuare la acea misiune, unde avea să se angajeze şi prietenul meu, cu care am început să reiau comportamentul de trăire murdară.

După încă şase ani, am hotărât să terminăm acea viaţă compromisă, el spunându-mi că dacă eu nu mă căsătoream, era altceva şi am fi putut rămâne împreună, însă acum nu mai vroia să trăiască aşa, ci să se căsătorească. Pe atunci aveam deja doi copii şi, ce să zic, nu am vrut să întrerup acea prietenie. Însă, cu timpul, devenise un coşmar, nici relaţia familială nu mergea prea bine, şi am zis OK, sper că de aici înainte totul o să se schimbe şi o să încep o viaţă nouă. El a plecat în străinătate şi, cam după opt luni, am fost eliberat şi nu am mai simţit nicio atracţie faţă de el. El s-a căsătorit, iar acum este în ordine, pentru că, deşi am avut relaţii timp de zece ani, am fost singurul bărbat cu care a avut de-a face şi de care a fost atras.

Dar cu mine situaţia nu s-a schimbat prea mult, fiindcă, la un an după ce am fost eliberat de el, am intrat în relaţie cu un alt tip, tot din biserică, la insistenţele mele, el nefiind homosexual, începând din nou să trăiesc o viaţă homosexuală. Credeam că ştiu ce fac, că nu voi mai lăsa să fiu din nou dependent şi că va fi ceva aşa, de suprafaţă, să mai uit din ce fusese înainte.

Am ajuns să constat, cu exasperare, că viaţa trăită în homosexualitate mergea din ce în ce tot mai adânc spre moarte şi spre a mă ruina pe mine, pe soţia mea şi, de acum, pe cei trei copii, ei fiind nevinovaţi. Probabil nu sunt suficient de conştient cât de mult am pierdut din cauza homosexualităţii, iar acest păcat nu a adus nicio frântură de bucurie în viaţa mea. Acum mă întreb ce rost are să mă chinuiesc în acest mod de viaţă, ajuns la vârsta de peste treizeci de ani?

În urma trăirii unei profunde dezamăgiri, am hotărât să caut ajutor. De această dată l-am găsit la oamenii deosebiţi ai lui Dumnezeu de la Contra Curentului, cu care m-am sfătuit şi care m-au încurajat. Aşa a început lupta în procesul de eliberare. Au trecut câteva luni de atunci. Nu pot să spun că sunt eliberat total de atracţii, însă o schimbare majoră s-a produs în viaţa mea, începând din momentul în care m-am lăsat ajutat şi coordonat de oameni călăuziţi de Dumnezeu.

Acum simt că trăiesc, că identific nevoile familiei mele mai uşor, o înţeleg pe soţia mea mult mai bine. Sunt gata să fac orice pentru ea şi pentru copiii mei, ceea ce până acum parcă făceam, dar nu cum o fac acum, cu o altă mentalitate, cu o altă pasiune. Sunt foarte preocupat de câştigarea familiei mele şi de a mă implica până în cele mai mărunte nevoi ale soţiei şi copiilor. Am pace, am linişte, simt că trăiesc cu adevărat.

De-abia acum, după mulţi ani de pribegie în care am căutat în lada de gunoi a Diavolului, realizez unde m-a dus aceasta şi ce spune Romani 6: 23: „Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru. ” Am o nouă viaţă, chiar dacă trebuie să-mi duc crucea în fiecare zi. Ştiu la Cine să privesc, iar ţinta mea este Isus. Prin El şi pentru El sunt toate lucrurile, a Lui să fie gloria în veci! Amin.

Viaţa trăită în homosexualitate este complexă şi extrem de complicată, cumplită, dureroasă, amară, poate mai amară ca paharul care I s-a dat lui Isus să-l bea: fiere amestecată cu oţet. Cei ce sunt în problemă o ştiu mai bine.

Eu am hotărât:

„Multă vreme-n lume am fost cu tine, dar acum

A sosit momentul să ne despărţim în drum.

Tu rămâi cu tine să-ţi continui calea ta,

Dar eu nu mai merg cu tine alăturea.

Adio lume, prietenia s-a sfârşit.

Mă-ntorc la Cel ce pentru mine mult a suferit,

Din veşnicii, El m-a iubit necontenit.

El nu-i un simplu om, ci Dumnezeu cu adevărat,

Prin sângele de Domn din moarte m-a răscumpărat.

Cu El trăiesc şi sunt curat, ce minunat! ”

DUPĂ UN TIMP

Perceperea mea despre Dumnezeu este următoarea: bun şi drept, te lasă să alegi, te lasă să cauţi; este ca un tată modern şi inteligent care înţelege urcuşurile, dar şi coborâşurile din viaţa copilului Său.

Uneori parcă mă supăr pe El pentru că este prea dur, alteori parcă este prea bun cu mine şi cu cei din jurul meu. Sincer, simt dragostea Lui. Când nu am la cine să mă duc, strig către El, Îi cer ajutorul. Uneori îl primesc, alteori nu, însă mă uşurez, primesc acea speranţă, acel impuls, acel imbold care îmi spune că totul va fi bine din nou şi că acest necunoscut al meu făcea parte din planul Său pentru mine.

Îl mai percep super-corect şi simt că aşteaptă corectitudine şi din partea noastră. Simt că vrea să ne desfăşurăm într-o perfecţiune totală, ceea ce eu nu reuşesc, deşi îmi doresc foarte mult. Mai simt că uneori ne lasă să ne chinuim prea tare şi nu vine cu miracolul când omul nu mai poate, însă cumva înţeleg şi aici cum stau lucrurile din punct de vedere teologic.

Ce să mai zic? Am înţeles că trebuie să ne luăm crucea în fiecare zi, să o ducem, să nu tăiem din ea şi că doar lucrurile de sus ne pot da pacea, fericirea şi împlinirea. Ceea ce se află aici jos este numai durere, chin şi suferinţă. Nimic nu produce împlinire care să dăinuiască, aşa că am renunţat la pretenţiile mele, la pofte, plăceri, ambiţii, la tot ce-i pământesc. Încerc să aspir spre cele cereşti şi cred în Dumnezeul atotputernic, sfânt, minunat, mântuitor, iertător, iubitor. Am ales a Lui cărare.

Cu lacrimi în ochi, mărturisesc: schimbarea este posibilă! Trăiesc raiul pe pământ de puţin timp, de când am hotărât să rup cu adevărat cu păcatul homosexualităţii. Da, cred că este greu, cumplit de greu. Vă spun din experienţă proprie; sunt dureri de moarte, simţi că nu mai ai aer, că totul se prăbuşeşte sub picioare.

Din luna mai a anului 2009 am început să iau hotărârea de a ieşi dintr-o prietenie de patru ani. Luptele au fost grele. Nu ştiu dacă s-au terminat, nu cred, dar ştiu un lucru: viaţa mea s-a schimbat. Simt că trăiesc, că viaţa are gust, Îl simt pe Dumnezeu lângă mine, cum îmi ocroteşte familia, soţia, copiii. Relaţia dintre mine şi soţia mea este în fiecare zi tot mai bună. Eu, care în trecut nu aveam nevoie de femeie, fac dragoste cu ea de trei, patru ori pe săptămână şi ne simţim amândoi minunat. Sunt fericit, ea este fericită, copiii sunt fericiţi.

Acum pot să aleg să spun „nu” păcatului, să schimb macazul gândurilor în direcţia pozitivă şi să nu mă mai las trântit şi dus de Diavol în întunericul beznă în care mă târam. Îmi este ruşine de mine! Nu pot să cred că făceam asemenea lucruri urâte şi murdare, nu mă mai recunosc pe mine însumi. Sunt zile în care mă uit la mine şi zic că parcă nu sunt eu. Dumnezeu a făcut această lucrare minunată! El face ca lucrurile să fie ca la început, perfecte, noi, minunate, frumoase.

Am apelat la ajutorul unor oameni de suflet, care m-au ajutat, m-au purtat în rugăciunile lor, m-au sfătuit. I-am ascultat şi am reuşit. Acum sunt consiliat singur, dar merg şi la consiliere împreună cu soţia o dată pe săptămână, iar lupta noastră nu este zadarnică. Ne bucurăm de mari rezultate şi am ascultat de sfaturile acestor oameni, pe care Dumnezeu îi foloseşte pentru ridicarea multor inimi zdrobite şi trântite la pământ. Eu personal îi consider ca o unealtă în mâna lui Dumnezeu.

Au fost momente când nu i-am înţeles când îmi dădeau sfaturi; mi se păreau aberante, însă era doar o părere. Aveau perfectă dreptate şi le mulţumesc din suflet pentru tot ajutorul pe care mi l-au acordat. Ştiu că lupta mea nu s-a terminat, dar pot să spun că parţial am învins, iar de aici înainte ştiu cum să lupt, la cine să alerg după ajutor. Mi s-a luat ceaţa pe care o aveam pe ochi şi acum văd adevărata frumuseţe, libertate, pace, bucurie, zâmbet, speranţă şi tot ceea ce nu aş fi putut să văd înainte.

Dragul meu prieten care citeşti aceste rânduri, nu dispera! Crede-mă, nu vei muri, nu ţi se va întâmpla nimic mai rău decât este acum în viaţa ta. Te sfătuiesc: intră în această luptă şi rămâi acolo, la postul de veghe, până vei reuşi şi vei primi atâta bucurie, încât nu vei mai şti ce să faci cu ea. Nu sunt basme, nu sunt glume, este o realitate. Psalmul 121: 1-2: „Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul. ”