Plang si ma bucur, ma bucur si plang

Ca oricare mamă creștină m-am bucurat când copii mei au început să vină la biserică, chiar dacă nu în fiecare duminică, chiar dacă nu manifestau prea mare interes pentru activitățile ce se desfășurau in cadru biserici, consideram că totuși este un începutși așa a fost. Marius , băiatul cel mare a început să studieze chitara și să cânte căntecile de laudă și închinare ce se cântau în biserică, apoi încet, încet să se implice în unele activități, citea biblia, citea și alte cărți creștine,era în primul an de facultate când a făcut legământ cu Dumnezeu din propie inițiativa, nimeni nu l-a îndemnat, m-a surprins chiar și pe mine.

Radu cel de al doilea băiat, mai mic cu șase ani decât Marius mi-a făcut aceași surpriză când mi-a spus că vrea să încheie legământ cu Dumnezeu, i-am spus să vorbească cu păstorul și dacă acesta este de acord nici eu nu am nimic împotrivă.A studiat percuția și a intrat în echipa de laudă și închinare unde Titi instrumentistul de la tobe l-a ajutat foarte mult, atât de mult încât dacă el lipsește să poată să-i țină locul.

M-am bucurat nespus de mult când am putut să-i spun Lui Dumnezeu Doamne mi-ai dat doi copii, iată-i, i-am crescut pentru Tine, au venit la Tine, au încheiat legământ cu Tine, sunt ai Tăi.

A trecut timpul și Marius a terminat studiile, a început să lucreze , avea douzeci și sase de ani când a început o relație de prietenie cu Luiza, o tânără din biserică, aceasta se întâmpla în vara anului 2013, se înțelegeau foarte bine și după aproximativ patru luni au hotărât să se căsătorească.Nu am avut nimic împotrivă, eram de acord cu decizia lor atât noi cât și părinți Luizei, totul era frumos, totul decurgea normal atât din punct de vedere omenesc cât și spiritual Am început să facem unele demersuri și pregătiri pentru nuntă, bineînțeles ei au stabilit data și locul iar noi în calitate de părinți și socri am fost de acord cu cea ce au hotărât ei, ne bucuram împreună cu ei, ne bucuram pentru ei. Se apropiau sărbătorile de iarnă, un alt prilej de bucurie, atât în biserică cât și în familie, așa ar fi trebuit să fie, dar pentru mine și familia mea n-a mai fost așa. Marius m-a sunat într-o dimineață dela birou să-mi spună că își simte mâinile și tălpile picioarelor amorțite, la început am crezut că e ceva trecător, când a venit acasă i-am făcut masaj la mâini și la picioare dar simtomele nu au dispărut, după câteva zile a consultat medicul de familie, a fost trimis să facă un set de analize care au fost toate în limitele normale, atunci l-a trimis să consulte un specialist, un medic neurolog.După mai multe investigați făcute cu internare în spital în zilele de crăciun și după medicul neurolog ne-a dat verdictul screloză în plăci. În acel moment toată normalitatea, toată frumusețea și bucuria au dispărut, nădejdea și credința mea în Dumnezeu au fost zguduite din temelie. Primele cuvinte ce i-le-am spus Lui Dumnezeu n-au fost o rugăciune ci un reproș pe care l-am repetat zile și nopți la rând. În disperarea și durerea mea strigam la Dumnezeu Doamne, Tu care ști totul, vezi totul, nimic nu îți este necunoscut, ai văzut inima mea de mamă, știai că eu sunt gata să ia asupra mea această boală ce ai îngăduit-o în trupul lui Marius, de ce nu mi-ai dat-o mie? De ce?De ce nu m-ai întrebat? De ce nu mi-ai spus? De ce nu mi-ai dat ocazia să aleg? Doamne sunt atât de disperată, de dezamăgită, atât de îndurerată, de zdrobită încât nu mai pot să fac nimic, nici să plâng, nici să mă rog, nici să te caut. Și dacă aș putea să mă rog ce să-ți cer? Dacă mi-ai fi spus ce avea să se întâmple aș fi știut ce să-ți cer să-mi dai mie această boală nu copilului meu, dar Tu ai hotărât fără să mă întrebi, acum ce să mai fac, cum voi trece prin această încercare? Îmi este așa de greu, este prea greu pentru mine. Harul Meu îți e deajuns, Eu nu îngădui încercări mai mari decât putreile voastre, nu îngădui încercări pe care să nu le puteți duce.

În adâncul ființei mele îl simțeam pe Dumnezeu, am cunoscut în inima mea îndemnul Lui Du-te și fă tot ce-ți vor spune medici, mergi pe mâna lor și Eu voi fi cu tine. Zdrobită de durere, zile de chin și nopți nedormite, când acasă, când la spital am trăit cel mai nefericit crăciun din viața mea. Nu puteam să-i spun lui Dumnezeu decât atât De ce Doamne? De ce nu sunt eu în locul lui Marius? Nu mai pot Doamne! Nu mai pot merge mai departe. Acelaș răspuns Harul meu îți e deajuns.

După tratament cu cortizon starea lui Marius s-a ameliorat, a urmat o perioadă de concediu medical și demersuri pentru un program național de tratament care necesita aprobare de la București și timp de așteptare.

Timpul trecea, data nunți se apropia, noi făceam pregătirile necesare, Marius și-a reluat activitatea la locul de muncă, nu știam prin ce trecea el căci nu îndrăzneam să-l întreb, îmi era frică atât pentru el cât și pentru mine, îmi era frică să nu cedez sub greutatea încercări. Mă bucuram când îi vedeam pe ei fericiți,îndrăgostiți veseli și preocupați cu pregătirile de nuntă, puterea lor, tăria lor, relația lor cu Dumnezeu, strălucirea de pe fețele lor mă ridica, mă ajuta și pe mine să merg mai departe.

Cei care sunteti casatoriti stiti ce inseamna timpul de pregatire al acestui eveniment iar cei care nu sunteti veti vedea cand va veni timpul vostru. Este un eveniment in care se impleteste bucuria si frumusetea cereasca cu cea pamanteasca, emotiile, entuziasmul si fericirea vibreaza in tot cea ce faci sau asa ar trebui sa fie, insa eu noaptea plangeam iar ziua rideam, noptile erau lungi si obositoare caci ma chinuiam iar zilele prea scurte pentru a face tot cea ce aveam de facut. Pentru mine casatoria este ceva sfant, un eveniment unic in viata, momentul cand stai in fata Lui Dumnezeu mire si mireasa, cand spui DA in fata cerului si al pamantului, cand rostesti legamantul de casatorie, cand hotararea ta este aprobata si devine definitiva, este cunoscuta pentru ca vrei tu sa o faci cunoscuta, pentru ca vii tu cu ea in fata Lui Dumnezeu si a oamenilor, acel moment este un moment solemn, un moment in care cea ce traiesti, ca ce simti este asemenea unui imens buchet de flori, o multime de culori, de miresme si parfumuri.Hotararea, , bucuria, entuziazmul, siguranta, frumusetea, dragostea, respectul, veselia, fericirea, etc, tot buchetul de trairi, toata fiinta ta vibreaza, nu poti sa nu recunosti, sa nu te intrebi atunce: Casatoria e o taina! Ce taina se ascunde in ea? Nu poti sa nu vrei s-o afli, s-o cunosti, nu poti sa nu-i ceri Lui Dumnezeu intr-o rugaciune scurta: Doamne ajuta-ma s-o pricep, in fata imensitati si a suveranitati sa recunosti si sa spui:Doamne ajuta neputintei mele. Vorbesc aici despre mire si mireasa dar eu ca mama sa retraiesc si sa traiesc toate aceste si sa le impletesc cu suferinta si durerea, cu desnadejdea si dezamagirea, mi-se parea ca sunt un vas prea mic, cum sa incapa toate in el, cum sa le inchesui pe toate in inima mea, cum sa le traies pe toate in acelas timp. In viata mea au fost momente de suparare, de bucurie, succes si esec dar veneau pe rand nu deodata. Ce sa fac acum? Am doi ochi, cu unul pot sa plang iar cu celalalt sa rad, dar am numai o inima cum sa plang cu ia si in acelas timp sa rad, cum sa ma bucur cu ea si in acelas timp sa sufar? Cum? Cum Doamne? Spunem cum?

Cum sa ma bucur si sa plang? Cum sa plang si sa ma bucur in acelas timp? Cum sa dau frau liber dureri si suferintei, plansului si suspinului cand eu particip la un eveniment pe care Tu l-ai instituit si l-ai facut sa fie unic in viata unui om , un eveniment care trebuie sa fie plinde bucurie, de fericire, care este un nou inceput, care ascunde o taina, care este el insusi o taina, o taina care este bucuria suprema ? Raspunsul Lui Dumnezeu era acelas: Harul Meu iti e deajuns. Da Doamne Tie Tie usor sa spui: Harul Meu iti e deajuns, dar priveste la mine, la nestinta mea, la neputinta mea, la cea ce sunt: un om pacatos, o mama disperata, ingenuncheata sub povara dureri,, cum sa ma bucur cand eu ma tarasc ca un vierme pe pamant, gata sa fie strivit, calcat in picioare de orce talpa de picior care trece? Peste toate aceste mai vine si incertitudinea, necredinta care ma pun sa Te intreb:Oare Tu sti prin ce trec eu? Sti tu cu adevarat Doamne prin ce trec eu?

-Da, Eu stiu, stiu dar vreau sa-ti arat o farama din ce am trait Eu cand Fiul Meu era pe cruce, rastignit pentru pacatele omeniri. Ma bucuram si Plangeam, Plangeam si Ma bucuram. Plangeam pentru El caci suferea nevinovat si ma bucuram pentru oameni, pentru sansa mantuiri lor in jetfa Fiului Meu. Ii vedeam venind la Mine. Ii vedeam intrand pe usa deschisa, usa era El, Fiul Meu ce suferea pe cruce. Il priveam pe El si plangeam, va priveam pe voi, oameni venind la Mine si Ma bucuram. Plangeam si Ma bucuram, Ma bucuram si Plangeam. Cea ce traiesti tu este o picatura dintr-o picatura, dintr-un ocean, este o farama dintr-un fir de nisip din nisipul mari. O picatura dintr-o picatura din oceanul dureri Mele, o farama dintr-un firicel de nisip din nisipul mari care este masura dureri Mele. O picatura de bucurie din oceanul bucuriei Mele, o farama dintr-un fir de nisip din nisipul mari care este masura bucuriei Mele. Suferinta si durerea trec, Eu le pot vindeca dar bucuria ramane, ea este vesnica, este darul Meu, darul Meu pentru oameni, dar ce numai Eu il pot inmulti.

Trecand dincolo de durere si suferinta, de intristare si suparare l-am vazut pe Dumnezeu in ziua nunti, era acolo, era prezent, era in zambetul si incurajarile invitatilor, era in frumusetea zilei, in seninul si albastru cerului, in razele soarelui de pe cer, in adierea vantului, in picaturile de ploaie ce au improspatat la un momentdat aerul,in culorile curcubeului ce a completat decorul naturi. Era in frumusetea locului, in verdeata ierbi si a copacilor, in florile de salcam si in mirosul acestora, in apa lacurilor din preajma cortului, era in tot ce ma inconjura, era in culoarea florilor de bujor pe care Luiza le alesese pentru decor, era in zambetul si bucuria mirilor, in inima si pe fetele invitatilor. Si ca sa se faca auzit nu numai vazut a vorbit tuturor prin mesajul pastorului ,Le-a vorbit mirilor in mod special si tuturor invitatilor. Dumnezeu era in tot si-n toate, Dumnezeu era acolo unde a fost, este si va fi intodeauna, ca nu-l vad eu, asta nu inseamna ca El isi schimba locul, nu-L vad pentru ca eu nu stau acolo unde ar vrea El sa stau, pentru ca eu ma misc mereu, eu nu sunt statornica, pe mine ma misca vantul si valurile vieti, bucuria si durerea, fericirea si intristarea, succesul si esecul, eu cobor si urc, eu o iau cand la stanga, cand la dreapta. Doamne daca n-ar fi harul Tau ce s-ar intampla cu mine? Ai dreptate Doamne: Harul Tau imi e deajuns, asa ar trebui sa fie, Ajuta-mi Doamne sa fie asa.

Multumesc Lui Dumnezeu pentru tot si multumesc celor care au fost alaturi de mine, celor care m-au purtat in rugaciunile lor, celor care ne-au onorat cu prezenta cat si celor care au avut un gand bun si au fost alaturi de mine in inima lor si in fata Lui Dumnezeu, chiar daca personal nu mi-au spus nici un cuvant, n-au gasit sau n-au indraznit dar au vazut si simtit durerea si bucuria mea.

Neli Todea Biserica Noul Legamant.

Tg-Mures