Nu mai vin de la o casă de jale.

     Sunt martor la pocăinţa unei femei, care, cu douăzeci de ani în urmă, şi-a declarat public pocăinţa. La scurt timp, din cauza unei poliartrite a devenit dependentă de pat. În starea în care s-a aflat, l-a mărturisit pe Domnul şi-n apa botezului. Prin viaţa nouă dăruită de Domnul, în această perioadă a câştigat pentru Domnul trei fiice pe care le avea. Toţi cei ce au vizitat-o cu orice ocazie au rămas încurajaţi de felul ei de-a fi creştină, într-un stil nou, de-a primi şi mulţumi Domnului pentru toate lucrurile. În acestă perioadă a stăruit cu rugăciune insistentă în Faţa Domnului, ca El să-i dea pocăinţă soţului. Şi-n împrejurarea jalnică de despărţire, Dumnezeu a produs o schimbare a durerii în bucurie, când acest soţ a declarat că vrea să se pocăiască şi să-L accepte pe Domnul ca Domn şi Mântuitor personal. A fost miracolul lui Dumnezeu, că El rămîne acelaşi şi-n secolul XXI, răspuzând la rugăciune.