Se spune că această istorie este reală. Într-o zi, într-un magazin a intrat o femeie nenorocită cu o față foarte slabă, uscată și l-a rugat pe băcan (negustor care vinde în cantități mici, diverse produse alimentare) să-I dea niște produse, pentru ca să poată să pregătească mâncare pentru copii săi.
El a întrebat femeia, câți bani are.
Ea a răspuns:
- Bărbatul meu a murit la război. Nu am nimic, în afară de rugăciune.
Negustorul a recunoscut, că în acele zile nu a fost foarte sentimental și considera, că magazinul lui local – nu este un loc în care se oferă pâine gratis, pentru cei care duc lipsă. El a zis nepăsător:
- Scrieți-o pe hârtie – și din nou a început să lucreze.
Spre mirarea lui, femeia a scos din buzunar o bucată de hârtie și i-a dat-o negustorului. Ea a zis:
- Am făcut aceasta noaptea, când aveam grijă de copilul meu bolnav.
Nu a dovedit să-și dea seama, din cauza că a fost luat prin surprindere, a luat bucata de foaie, dar în tot același timp a regretat, că a făcut aceasta: cum să procedeze acum, ce trebuie să răspundă?
Deodată i-a venit o idee. Fără să citească rugăciunea, el a pus bucata de foaie pe cântar și a zis:
- Să vedem cât costă ea.
Spre mirarea lui, a pus pe o altă farfurie a cântarului o pâine, iar săgeata cântarului nu s-a mișcat din loc. Nu înțelegea ce se întâmplă, de ce săgeata nu s-a mișcat din loc, dar în tot același timp, foarte repede punea alte produse alimentare pe cântar. Negustorul a încercat să se comporte cu asprime, dar fără rezultat. El s-a roșit la față, și din cauza aceasta s-a mâniat și mai mult. La urma urmei, a murmurat:
- Bun, aceasta este tot, ce poate suporta cântarul. Iată punga. Trebuie să puneți de sinestător toate acestea în pungă. Sunt ocupat.
Emitând sunete, la fel ca plânsetul, care nu se aude tare, femeia a luat punga și a început să pună în ea toate produsele alimentare, ștergându-și lacrimile cu mâna, de fiecare dată, când mâna ei se elibera.
Negustorul a încercat să nu privească, dar a observat că i-a dat femeii o pungă mare, în care mai rămânea puțin loc liber. De aceea, fără să zică ceva, a pus pe vitrină o bucată mare de brânză. El nu a văzut un zâmbet timid de mulțumire, care lumina în ochii ei umezi, ca răspuns la bunătatea negustorului, care a contrazis prima impresie despre faptul că era zgârcit.
Când femeia a plecat, negustorul s-a apropiat de cântar, scărpinându-se la cap, și dădea din cap, din cauza că nu știa ce s-a întâmplat. Mai târziu a găsit răspunsul. Cântarul a fost stricat.
Au trecut anii. Deseori negustorul își aducea aminte de acest caz și nu știa, a fost corect motivul, pe care l-a găsit. De ce rugăciunea acelei femei, a fost deja scrisă și era pregătită să-i împlinească cerința, pe care a spus-o pe neașteptate? De ce femeia săracă a venit anume atunci, când cântarul era stricat? Ce l-a făcut să nu observe defectul cântarului, și de ce a continuat să pună produse pe cântar, când pe farfuria cealaltă a cântarului era pusă doar o bucată de hârtie? El s-a văzut ca un nechibzuit, care nu-și dădea seama ce făcea.
Niciodată negustorul nu a văzut-o pe acea femeie. Dar el niciodată nu a văzut-o până în acea zi. Dar, totuși până la sfârșitul zilelor, a ținut-o minte pe ea mult mai bine, decât pe ceilalți cumpărători.
El știa că acel caz nu a fost roada imaginației sale, căci a păstrat acea bucată de hârtie, unde a fost scrisă rugăciunea acelei femei: “Te rog Doamne, dă-ne nouă pâinea cea de toate zilele.”
“Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ‘Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi…” (Matei 6:9-11)
Traducere: Repalov Veaceslav
Dumnezeu ne cunoaște nevoile și a făcut totul, pentru ca să ni le împlinească.