Mărturie personală

“Nu voi muri, ci voi trăi

  și voi povesti lucrările Domnului.

 Domnul m-a disciplinat aspru,

 dar nu m-a dat morții”

                            PSALMUL 118:17-18

          Eu mă numesc Ștefania și în minutele care urmează vă voi povesti mărturia mea personală. Am ales versetul de mai sus ca un motto al acestei mărturii deoarece consider că este cel mai potrivit verset pe care aș fi putut vreodată să îl aleg și se potrivește cu tema mărturiei. In versetul de mai sus pot cuprinde toată viața mea, dar mai ales, perioada vieții mele care m-a apropiat de Dumnezeu și m-a ajutat să-L descopăr. Subiectul sau tema de la baza mărturiei mele este calvarul prin care trece o persoană dependentă de droguri, acolo am fost și eu, de acolo m-a cules Isus și m-a restaurat, mi-a dat o viață nouă alături de El.

          Eu m-am născut în Aprilie 1990, într-o familie ortodoxă și am aparținut de religia ortodoxă până în 23.07. 2016. Tatăl și mama mea au fost căsătoriți doi ani, după care ei au divorțat iar eu am rămas în grija mamei mele. Mama era o femeie foarte ocupată, o vedeam foarte rar, mereu era la servici, dar imi aduc aminte că seara tot timpul ne rugam pe genunchi, rugăciunea Tatal Nostru - atât îmi aduc aminte că am învățat de la ea legat de Dumnezeu. Mamelor, să aveți grijă să învățați ce e bine pe copiii voștri pentru că după cum spune versetul din Proverbe 22:6 – “Învaţă-l pe copil calea pe care trebuie să meargă, iar când va îmbătrâni nu se va îndepărta de la ea.”, așa și este, cred că fiecare știm lucrul acesta din experiența personală. Este foarte importantă rugăciunea în familie, este bine să învățăm de la parinți cum să ne rugăm, oricum ai fi tu și orice fel de viață ai – învată-ți copilul să se roage.

          Am avut o copilărie oarecum normală, chiar dacă tatăl mi-a lipsit foarte mult. În schimb, am crescut alături de fratele meu vitreg, mama și bunica mea. Bunica mea și-a rupt piciorul într-o iarna iar eu stăteam cu ea mai toată ziua și o ajutam. Ne petreceam timpul la gura sobei, tricotam ciorapi si ne uitam la știrile locale. Bunica era cel mai bună prietenă a mea, dar a murit într-o zi și a lăsat un mare gol în inima mea, eram doar un copil.

          Vacanțele de vară le petreceam la tatăl meu la Arad, aveam mulți prieteni și îi iubeam. Tatăl meu era supereroul meu. Îl consideram cel mai inteligent om din lume, cel mai înțelept și îl iubeam cel mai mult.

          Nimeni din familia mea nu mi-a dat învățături despre Dumnezeu, doar tatăl meu mi-a citit odată din Biblie pilda fiului risipitor într-un moment în care eu devenisem fiica risipitoare. După cum am spus mai devreme, eu nu am crescut împreuna cu părinții mei; școala primară, gimnazială și liceul le-am făcut în Oțelu-Roșu, jud. Caraș-Severin unde locuisem cu mama mea. Mama a murit în anul 2006, a fost bolnavă de cancer.

          Când încă eram în clasa a VIII-a la școala generală din Oțelu-Roșu, unde o aveam ca și dirigintă pe o doamnă profesoară care a plecat in cer, la îndrumările ei și la cererea ei, am format un mic grup de fete din clasa din care făceam parte și ne duceam la invitația dumneaei la Biserica Baptistă din oraș. Eu mă duceam mai mult ca să nu se supere doamna dirigintă pe mine, dar mi-a fost de mare folos și mi-a plăcut foarte mult. Aici aș vrea să mă adresez cadrelor didactice care ascultă această mărturie și îi îndemn să nu le fie teamă să îl includă pe Dumnezeu în lecțiile lor, cu toata dragostea îi indemn pe profesori să le spună elevilor despre Dumnezeu pentru ca nu se știe ce impact va avea acest lucru în viața elevului și când acesta își va aduce aminte de învățăturile acumulate în școală.

          Nu știam ce înseamnă a fi creștin, a fi pocăit, a umbla cu Dumnezeu. Acolo la Biserica Baptistă aveam un pastor minunat, dumnealui este pensionat acum, îmi voi aminti mereu cu drag de el. Am frecventat Biserica o perioadă destul de lungă, timp în care am făcut parte și din fanfara Bisericii. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea. Mergeam cu orchestra și în alte Biserici din județ, participam la evanghelizare și diferite programe organizate de frați. Atunci, în perioada aceea de timp, cât mergeam la Biserică am început să ascult predicile cu atenție, să învăț versete, să mă bucur cu frații și surorile în Biserică și mi-a rămas întipărit în minte faptul că Isus mă iubește, lucru care l-am purtat în minte de-a lungul anilor.

          Începusem să cresc și să socializez tot mai mult cu copii din alte clase iar în vacanțele de vară îmi făceam tot mai mulți prieteni creștini de la care învățam despre Dumnezeu, mergeam în tabere creștine, citeam din Biblie împreună și petreceam timpul împreună în parc. Mare parte a învățăturilor despre Isus pe care le-am acumulat sunt din acea perioadă a vieții mele. Am cunoscut și o familie de frați misionari cu care păstrez legătura și astăzi, ii iubesc și mă rog mereu pentru ei. Mereu mergeam la ei acasă și cântam cântece, ascultam învățături din Bliblie despre Împărăția lui Dumnezeu si despre Domnul Isus și ne serbam zilele de naștere cu tort făcut de casă. Vizitam destul de des prietenii mei misionari și mi-a fost de folos toată viața, pentru că am învățat lucruri prețioase despre Dumnezeu și de la ei.

          În anul 2004 mama mea s-a îmbolnăvit de cancer și a murit în anul 2006. Ea nu a încheiat un legământ cu Domnul, dar prietenii mei misionari ne vizitau adesea și se rugau împreună cu ea și o învățau despre Dumnezeu.

          Eu eram deja la liceu și la Biserica mergeam tot mai rar. Acum îmi plăcea mai mult să ascult muzică din lume și să merg cu prietenii la discotecă, să ieșim la suc pe terasa și tot felul de activități care nu aveau nici o legătura cu a fi creștin și din care nu puteam învăța nimic bun. După ce a murit mama, am locuit în casa mamei mele cu fratele meu vitreg și cumnata mea. Pot spune sincer că a fost una dintre cele mai îngrozitoare perioade ale vieții mele. Fratele meu vitreg lucra în combinatul siderurgic din oraș și are boala jocurilor de noroc. Venea în fiecare dimineața la ora 6:00 acasă și mă trezea, mă bătea de multe ori până vomitam, cu pumnii în burtă și peste față, mă lovea groaznic – iar eu după aceea plecam la școală, încercând să ascund aceste lucruri. De multe ori chemam poliția, dar înafară de advertismente, nimeni nu îi făcea nimic. Încetul cu încetul m-am hotărât să mă mut de acolo într-un apartament al tatălui meu din centrul orașului, unde am locuit până am terminat liceul. După terminarea liceului m-am înscris la facultate, nu mi-am putut permite să studiez ceea ce mi-am dorit, dar m-am înscris unde mi-am permis și am reușit – Dumnezeu a avut grijă de mine. Stilul de viața pe care l-am adoptat în perioada liceului a continuat la fel și în perioada facultății, din contra, era mai rau. Am început să îl întristez pe Isus  tot mai mult, la vârsta de 21 ani începusem să consum droguri în anturajele pe care le aveam la Timișoara, am consumat cam tot ce se poate consuma în materie de droguri, canabis și hașis, pastile de toate felurile, formele și culorile, acid sub formă de LSD, picături de toate felurile, cocaină, și tot felul de prafuri. Numai Dumnezeu a avut milă de mine și mi-a purtat de grijă la fel cum o face și astăzi.

          Uitasem de El, de Dumnezeu, uitasem de iubirea lui Isus, lumea m-a purtat în alte locuri, printre alți oameni și anturaje. Am trecut prin multe pericole, mereu am simțit că am protecție de la Dumnezeu. Nu eram conștientă de faptul ca trebuie sa ma opresc din ceea ce fac, nu știam ca ceea ce fac este greșit, eu gândeam pe atunci ca am o viața bună – dacă Dumnezeu nu ar fi avut grijă de mine, cu siguranță nu aș mai fi in viață astăzi.

          Am început facultatea în anul 2009 iar în 2012 la sfârșitul anului am plecat din țară fără să îmi finalizez studiile, aveam 3 examene restante și nu îmi dădusem examenul de licență. Aveam pe atunci un iubit care consuma droguri, eu începusem să fumez droguri cu el și anturajul sau, primeam droguri tot mai multe de la ei și le consumam. Munceam pentru afacerea tatălui său iar el a vrut să îmi cumpere examenele dar eu nu am acceptat, am ales să plec decât să mă prezint în fața profesorilor cu examenul cumpărat. Am plecat din țară iar tatălui meu îi spusesem că totul este în regulă la școală și că eu am examenele luate, mințindu-l. Aici aș vrea să îndemn tinerele studente sau eleve să învețe din greșeala mea și să fie foarte precaute în ceea ce privește băieții cu care umblă și să înțeleagă că nu tot ce zboară se manâncă și că toate deciziile care le luam în viață au consecințe la un moment dat. Cu toată dragostea îndemn fetele tinere să se apropie de Dumnezeu și să-L caute cât încă mai poate fi găsit – să nu vă ratați viața din cauza unui băiat sau din cauza unei decizii rele luate fară înțelepciune. Mai ales vă îndemn și vă rog să vă respectați părinții așa cum sunt ei, să nu îi dați nicodată la o parte pentru că ei chiar le știu pe toate mai bine ca și noi. Învațați să cereți Domnului tot ce aveți nevoie iar El vă va da, bazați-vă pe El în orice circumstanțe și El va avea grijă de orice problemă din viața voastră. Aici putem aminti versetul din 2 Timotei 2:22 care spune asa: ” Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată!”.

          Mai departe, după experiențele din perioada facultății plecasem în Dublin, Irlanda, fară să termin cu facultatea… – Dumnezeu m-a ajutat, m-a ocrotit și foarte repede, după 4 zile după ce am ajuns acolo mi-am găsit un loc de muncă destul de bun. Viața mea era aceeași ca în România, consumam droguri în continuare, devenise o rutină pentru mine și atrăgeam în jurul meu oameni care făceau aceleași lucruri. Dumnezeu a avut grijă de mine și m-a ocrotit întotdeauna. Munceam zi de zi din greu, eram manager într-un restaurant de sandwich-uri iar viața mea, în opinia mea, nu însemna decât munca, droguri și stres. Aveam impresia că nu ma îndrept nicăieri. Făcând parte dintr-un anturaj de consumatori, majoritatea oamenilor pe care îi cunoșteam se învârteau de asemenea în cercuri asemănătoare cu cele în care eram eu. Primeam oferte de angajare tot mai dubioase, care nu erau potrivite pentru mine, munceam tot prin restaurante, tot cu diferite tipuri de oameni, primeam oferte să lucrez la negru, să fac trafic cu droguri sau să lucrez în lumea modei și să mă implic in tot felul de contracte de care Dumnezeu m-a ferit și astăzi îi mulțumesc enorm Domnului că nu le-am făcut. Nu era nimeni în jurul meu care să mă ridice în perioada aceea sau să mă susțină, disperarea se instala ușor în viața mea iar eu nu știam ce trebuie să fac cu viața mea – eram practic singura, cu o  gramadă de responsabilități, cu griji cu temeri, cu tot ce înseamnă viața unui om. Am cunoscut oameni care de care mai periculoși – lumea drogurilor astăzi este foarte dezvoltată și mult mai periculoasă decât vedem noi la televizor.

          Direcție nu aveam, asta cu siguranța. Ziua la muncă trebuia să joc rolul unui om capabil și perfect – cu zâmbetul pe buze, iar seara/noaptea eram drogată tot timpul. Părinții mă auzeau foarte rar la telefon și credeau că sunt bine și că am uitat de ei, dar eu ma gandeam mereu la ei. Tatal meu este recăsătorit. Uneori mă gândeam la Isus și la credința mea, dar eram asa de ocupată și de prinsă în lumea mea încât uitasem de Dumnezeu. Anii au trecut și în anul 2014 în luna Februarie am avut la muncă un atac de panică foarte puternic încât nu am mai fost capabilă să muncesc, a trebuit să îi spun directorului meu că mă simt rău și că trebuie să plec. M-am speriat foarte tare, și m-am dus acasă unde locuiam în chirie și mi-am făcut toate bagajele, am aruncat toate drogurile care le cumpărasem pentru luna următoare, pentru ca tot timpul aveam provizii ca sa nu raman fară și am plecat. Nu am mai putut sta în Irlanda, nu mai aveam motivație și mă întorsesem în România fără să realizez nimic din ceea ce visam, și mai aveam și facultatea neterminata – simteam nevoia neaparată să îi povestesc tatălui meu tot ce făcusem.

          Am ajuns la tatăl meu, conștiința îmi era încărcată că nu îmi terminasem studiile și el nu știa asta – i-am mărturisit totul tatălui meu, i-am spus despre facultate că nu am fost la ultimele 3 examene și nu dădusem examenul de licență, i-am spus că eram consumatoare de droguri ceea ce a fost un dezastru pentru el, cred că orice părinte își poate imagina ce a fost în inima și mintea tatălui meu în acele clipe, dar eram usurată că am reușit să îi spun tot adevărul. Tata m-a trimis din nou la facultate, am finalizat studiile și am luat examenul de licență, îmi găsisem loc de muncă, făceam ce face orice om normal: muncă, acasă și mă mai vedeam cu prietenii câteodată - și cam atat. Din momentul în care am intrat în casa tatălui meu nu am mai consumat nici un fel de drog de mare risc, doar țigări din tutun. În continuare viața mea era tot mai fără sens. Știam să rostesc rugăciunea Tatal Nostru, mă puneam în fiecare seara pe genunchi – eram in suferința, viața mea nu mai avea nici un rost, plângeam de fiecare data cand ma puneam pe genunchi si il rugam pe Dumnezeu sa ma ia la El nu mai are nici un plan cu mine. Aveam mare nevoie de Dumnezeu și nu știam că El era singura mea șansă. Mă simțeam singură, plângeam cu amar și durere și totul era gol în inima mea.

          În vara anului 2016 tatăl meu a vândut apartamentul în care locuisem în timpul liceului, iar printre lucrurile mele pe care le-am împachetat ca să le mut de acolo, am pus într-o cutie și o Biblie mică, de buzunar. Am ajuns acasă la tatăl meu, am despachetat cutiile și Biblia o pusesem de-o parte. Într-o zi am și deschis-o, mă apucasem să citesc din ea și chiar nu pot exprima în cuvinte bucuria pe care am simțit-o citind. Zilele treceau iar eu am început să urmăresc predici pe internet pe YouTube, zi de zi, nu mă mai puteam opri. Consideram că nu există bucurie mai mare decât să citești din cuvânt și să asculți predicile fraților postate pe internet. Ajunsesem la cartea Ioan din Noul Testament și citisem despre botezul în apă – dorința de a încheia legământ cu Domnul nostru era tot mai mare în inima mea. În această perioadă, tatăl meu începuse să bea cam des iar mama mea vitregă se comporta tot mai rău cu mine, tata mă lovea, ea îmi arunca vorbe grele și totul era un haos în familia noastră. Eu în schimb, eram foarte preocupată de ceea ce învățam din Biblie, încercam să le povestesc și lor, dar nu mă ascultau, spuneau că o iau razna de la consumul de droguri din trecut. Tatăl meu m-a dus la un psiholog cu care am povestit foarte mult timp și m-am împrietenit cu el până la urmă; psihologul spusese că nu am nici o problema dar tata nu mă credea că nu mai consum droguri. Zi de zi mă uitam la predici, nu mă puteam dezlipi de laptop, cercetam în Biblie și eram asa de bucuroasă, dar relația cu părinții era tot mai rea, ei ma acuzau că mă droghez în continuare iar eu nu o făceam – deveniseră foarte răi cu mine, după cum am spus mai sus tata mă lovea, îmi punea medicamente în mâncare și totul era rau. Le explicam ca asa lucrează Satan prin ei dar ei spuneau că sunt nebună, că ce Dumnezeu că ce satan. Tatăl meu îmi spunea ca el este dumnezeul meu și să îmi bag mințile în cap. Îmi doream foarte mult să mă reîntorc în Irlanda, nu mai voiam să stau în casa tatălui meu deoarece nu ne înțelegeam deloc. Aveam o mică moștenire dar îmi ajungea să supraviețuiesc acolo doar pe o perioadă scurtă de timp. Îmi era teamă să plec din țară din cauza anturajelor din care făcusem parte în Dublin și anume anturaje care se ocupau cu droguri - oamenii cu care avusesem tangență în trecut erau drogați, foști pușcăriași, traficanți de droguri, fabricau droguri, și așa mai departe – dar am decis să plec și mă gândeam în sinea mea că dacă voi păți ceva rău și voi pleca la Domnul trebuie sa fiu botezată înainte. Domnul mi-a purtat de grijă într-un mod minunat.

          Tatăl meu a băut foarte mult în acea vară și aveam impresia că tot ceea ce face era mereu împotriva mea, dar eu nu puteam sa fac nimic in privința asta. Aveam senzația că santan nu ma lasă sa ajung la botez, se opunea prin toate mijloacele. Tatăl meu s-a dus personal la fratele pastor din Biserica locală unde fusesem să discut cu dumnealui pentru a mă boteza si i-a spus să nu mă boteze. Fratele pastor mi-a spus că oricum fără caticheza nu mă poate boteza și că aceasta ar dura mai multe săptămâni sau luni. Eu peste o săptămâna aveam biletul de avion cumpărat și nu puteam să mai stau în tară. Atunci eu m-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să fac botezul și într-o seară m-a sunat fratele pastor și m-a întrebat dacă am timp să ne întâlnim la Biserică la orele 17:00, că are un prieten venit din Israel care este pastor și care ar vrea să vorbească cu mine. Eu m-am dus la Biserică, m-am întâlnit cu dumnealor iar fratele pastor mi-a spus că el vrea să ma boteze daca sunt de acord sâmbătă la ora 17:00 fară caticheză și fară nimic, doar cu credința din inima mea. Am fost extrem de bucuroasă, nu puteam să cred.

          Pe data de 23 Iulie 2016 a avut loc botezul meu la castelul din localitate, într-un bazin cu apă și una dintre cele mai frumoase zile din viața mea. Foarte multi frați și surori din Biserică au participat la botezul meu, au cântat minunat și m-au susținut cu adevărat. Ziua când l-am acceptat pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor va rămâne una dintre cele mai frumoase zile din viața mea.

          În perioada care a urmat am plecat din nou în Dublin, sperând că după botezul meu lucrurile se vor liniști în viața mea și fiind departe de casă unde tatăl meu mă lovea și se comporta urat cu mine vor fi din domeniul trecutului și voi putea avea o viața diferită, dar altfel de probleme au apărut, parcă problemele se țineau scai de mine. Nu îmi făceam și nu îmi voi face griji pentru viața mea pentru că am ales să-mi trăiesc viața alături de Isus și orice val va veni, știu ca El este Domn și îmi va purta de grijă. Dumnezeu este mare și ne iubește necondiționat, El ne oferă ajutorul, El este singura noastră nădejde. El restaurează vieți.

          Am continuat să merg și în Dublin la Biserică, a fost dificil pentru mine sa găsesc o Biserica dar reușisem. Programul de la Biserica era minunat, cântările, predica și rugăciunea erau frumoase.

          După ce m-am botezat am avut multe vise în care Domnul mi-a vorbit. Am tot fost plecată în Irlanda și am revenit in Romania, iar cand am stat o perioadă mai mare de timp, nu am reușit deloc să mă înțeleg cu el, cu tatăl meu. El tot bea și se întorsese complet împotriva mea și credea în continuare ca eu nu am încetat să mă droghez. Se lupta din rasputeri să mă interneze într-un spital de psihiatrie că spunea că sunt nebună, nu mă prea lăsa să merg la Biserică și totul era un coșmar. S-a dus la avocat și prin judecator a reușit să mă interneze. Într-una dintre zile când stăteam în casă și făceam curățenie, am auzit o mașina că s-a oprit în fața casei, și când m-am uitat afară era o mașină de Poliție, după care a venit și salvarea iar eu am ieșit să vorbesc cu ei să-i întreb pe cine caută la noi iar ei au spus că pe mine și m-au întrebat dacă mă opun ca să mă ducă la spital să îmi facă analize de sânge, iar eu am spus că merg cu ei. În momentul internării eu din cauza că nu mâncasem prea bine în ultimele luni de zile pentru că îmi era teamă deoarece părinții îmi puneau medicamente în mâncare, ajunsesem să cântăresc aproximativ 51kg, la 1,73 metri si 27 de ani, se vedeau coastele prin hainele de pe mine. Ajunsesem la spital și acolo am avut noroc că m-a preluat un medic care era creștin baptist iar eu mă simțeam mai în siguranță, îl aveam doar pe Isus în minte și știam că nimic rău nu îmi puteau face. M-au dus într-un cabinet medical  unde m-au interograt câteva minute după care mi-au dat o pastilă mare alba cu care m-au sedat și nu am mai fost capabilă să le raspund la întrebări dar au reluat discuția în ziua următoare. Am stat în spital cam 2 săptămâni timp în care eu am decis să mă comport frumos cu tatal meu și să nu îl judec, ceea ce am și făcut – când a venit la spital în vizită, era foarte supărat și se uita foarte urat la mine, eu l-am luat în brațe și am stat cu el de vorbă, el s-a mirat și credea că sunt și mai nebună. Singurul lucru bun care l-au făcut medicii pentru mine, a fost că îmi dădeau hrană fără medicamente și am început să pun în greutate. A trecut și perioda de spitalizare și când am ieșit am fost foarte bucuroasă că Domnul mi-a purtat de grijă.

          După întoarcerea mea acasă, tatăl meu a început să se comporte mai frumos cu mine, pe zi ce trecea era tot mai calm și se comporta mai frumos. Am început să ne împrietenim și Dumnezeu a lucrat în chip minunat, am devenit foarte apropiați și de nedespărțit. Dumnezeu poate restaura orice relație dintre copil și parinte și poate face minuni in viata oricui.

          Dupa un an doi de stat acasă în România am plecat din nou în Irlanda și Dumnezeu m-a ajutat să îmi refac viața pe cont propriu, am găsit un loc de muncă foarte bun, mi-am făcut prieteni noi și am întâlnit oameni diferiți de cei pe care îi cunoasteam acolo deja, dar am încercat să îi și ajut pe prietenii care îi avusesem din perioada când mă drogam să se întoarcă și ei la Dumnezeu. Mă bucuram de fiecare zi care o aveam de la Tatăl nostru din ceruri, mă plimbam în fiecare zi pe malul mării și îi mulțumeam lui Dumnezeu pentru tot ce face pentru mine. Trăiam cu Dumnezeu zi de zi și eram fericită, nu aveam nevoie de mai mult, deși uneori îi ceream Domnului să îmi dea un soț. Vorbeam cu un băiat din lume dar nu voiam să merg mai departe cu relația noastră, mă refer aici la căsatorie, deoarece Biblia ne învăța să nu ne înjugăm la un jug nepotrivit și știam că apa cu uleiul nu se pot amesteca și că nici pe placul lui Dumnezeu nu este, astfel am renuntat la acel băiat. Am continuat să mă rog și după destul de mult timp, cam un an și jumătate, Dumnezeu l-a adus în viața mea pe Ionuț, soțul meu care mi l-a dat Dumnezeu. Este al doilea cel mai frumos lucru care l-am primit de la Dumnezeu, după botez. Ne-am cunoscut pe internet și am început să colaborăm la diferite nivele iar Domnul ne-a ajutat să ne întâlnim. El trebuia să meargă la un botez la Beiuș iar eu am vrut să cumpar un buchet de flori pentru fata care s-a botezat atunci în semn de respect pentru că știam povestea ei din predicile de la Cireșarii. Eu am cerut recomandarea pastorului lui Ionut despre el, și fratele pastor Vladimir Pustan mi-a dat o recomandare, astfel eu am continuat să vorbesc cu Ionuț. Aici vreau să punctez faptul că este important pentru tineri care nu sunt din aceeași Biserică să ceară recomandare duhovnicului partenerului pentru a știi în ce fel de relație se implică. Fiecare pastor își cunoaște oile și este importantă parerea care acesta o are despre oaia lui.

          Ionuț în România, eu în Irlanda, era destul de greu așa că am decis împreună să revin în România să formăm o familie. Dumnezeu ne-a ajutat la fiecare pas și am construit relația noastră în trei, Dumnezeu, Ionuț și eu – și este perfect. Fară Dumnezeu nu se poate, nici o relație nu se poate închega dacă Dumnezeu nu face parte din ea, nici un parteneriat nu poate reuși dacă Dumnezeu nu este la carma acestuia. Împreună cu Ionuț am reușit să ajutăm mulți oameni și ne ocupăm de lucrarea Domnului cât putem și ne dedicăm cât putem de mult.

          Oamenii pot fi asemănați cu câte o barcă, fiecare persoană în parte, în funcție de ce direcție alegi, ai posibilitatea să te scufunzi sau să plutești în continuare, depinde pe cine alegi să fie la cârma vieții tale. Astfel vă îndemn pe toți cei care vă aflați într-o perioadă dificilă a vieții voastre să nu vă dați bătuți ci să cereți ajutor divin. Dumnezeu este sigurul care poate face ceva frumos cu viața voastră. Dacă ești în căutare de ajutor sau consumi droguri și vrei să vorbești cu cineva care te înțelege, sau dacă trăiești într-o situație din care ai impresia că nu mai ai scăpare, eu te invit să mă contactezi și puteam vorbi iar eu poate îți pot oferi un sfat bun sau o mână de ajutor. Nu te gândi de două ori și contactează-mă. Adresa mea de e-mail este: marturiestefania@gmail. com Dumnezeu să fie cu tine!

          În urma ascultării mărturiei mele vă rog să căutați versetele din ISAIA de la capitolul 55, versetele 6-9, care spun așa: “Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. „Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre și gândurile Mele faţă de gândurile voastre.”